Anual, gripa este responsabilă de o morbiditate şi mortalitate îngrijorătoare. Vaccinarea anuală este recomandată întregului personal medical, pentru a limita transmiterea la persoanele care prezintă risc crescut de a dezvolta complicaţii în cazul unei infecţii gripale. Acoperirea vaccinală este semnificativ mai mare în cazul angajatorilor care încurajează personalul medical să accepte vaccinul antigripal anual. În sezonul gripal 2016-2017, în SUA, aproximativ 78,6% din personalul medical a fost vaccinat, cea mai mare rată de acoperire înregistrându-se în cazul în care angajatorul a impus acest lucru (96,7%).

Scopul acestui studiu constă în realizarea unei comparaţii multianuale privind procentul spitalelor care au impus vaccinarea în perioada 2013-2017. De asemenea, s-a determinat măsura în care aceste procente au variat între spitalele militare (VA – „Veterans Affairs“) şi cele generale (non-VA). 

Studiul face parte dintr-o investigaţie referitoare la practicile adoptate de spitale în scopul prevenirii infecţiilor. Pentru fiecare etapă au fost trimise chestionare tuturor spitalelor militare din SUA, precum şi unor spitale nonfederale, generale şi chirurgicale cu unităţi de terapie intensivă. Chestionarele au inclus întrebări despre caracteristicile unităţilor medicale, programul de control al infecţiilor şi frecvenţa implementării practicilor de prevenire a transmiterii infecţiilor. Doar etapele a treia şi a patra ale anchetei (2013-2017) au inclus întrebări referitoare la cerinţele de vaccinare antigripală a personalului medical, de aceea prezentul studiu compară doar rezultatele acestor etape. 

În comparaţie cu 2013, când mai puţin de jumătate dintre spitale impuneau vaccinarea antigripală, în 2017 s-a observat o creştere semnificativă în rândul acesteia printre spitalele generale. Cu toate acestea, penalităţile pentru lipsa de complianţă cu politica unităţii medicale referitoare la vaccinarea antigripală obligatorie nu au fost universale. Relativ puţine spitale militare au impus vaccinarea personalului medical în mod explicit şi nu s-a observat o diferenţă semnificativă în perioada 2013-2017.

Vaccinarea antigripală obligatorie rămâne un subiect controversat, eficienţa vaccinării personalului medical în scopul reducerii morbidităţii şi mortalităţii în rândul pacienţilor fiind încă incertă. De asemenea, trebuie luate în considerare numeroase precedente legale şi etice. În cadrul unui alt studiu, motivul principal raportat din partea personalului nevaccinat a fost „lipsa unei oferte active de vaccinare“ (S. Graitcer et al., 2014). 
Deşi vaccinarea obligatorie conduce în mod intuitiv la o rată de acoperire vaccinală semnificativ mai mare în rândul personalului medical, şi alte strategii s-au dovedit a fi de succes: promovarea vaccinării antigripale, campanii anuale, educarea personalului medical, vaccinuri accesibile. Indiferent dacă o organizaţie are sau nu un mandat oficial, una dintre strategiile recomandate pentru creşterea ratei de vaccinare a personalului medical constă în stabilirea unei politici scrise care să recunoască angajamentul organizaţional pentru creşterea acoperirii vaccinale. Totuşi, politicile permisive şi vaccinarea opţională, deşi fezabile, reprezintă un stimulent relativ scăzut pentru spitale de a-şi mări eforturile spre a creşte ratele de vaccinare (D. Khodyakov et al., 2014).

În ciuda limitărilor inerente, studiul a demonstrat, prin rezultatele sale din 2013, că în două treimi din spitalele generale a fost impusă vaccinarea antigripală, ceea ce reprezintă o creştere îmbucurătoare faţă de rezultatele din urmă cu patru ani. Deşi vaccinarea este încurajată în spitalele militare, mai puţin de 5% din acestea au impus în mod explicit obligativitatea de vaccinare pentru personalul medical responsabil de îngrijirea veteranilor.