COVID-19 – medic şi pacient. Caz clinic

Studiile medicale relevă faptul că cei mai expuşi la COVID-19 sunt medicii de familie şi cei de la UPU, ei fiind cei din prima linie care intră în contact cu pacienţii posibil infectaţi cu SARS-CoV-2, primind pacienţii fără o triere prealabilă. Din păcate, în calitate de medic de familie am confirmat, fără să vreau, aceste studii: am trecut prin COVID-19 şi ca pacient. Analizând retrospectiv situaţia, presupun că cel mai probabil am luat acest virus de la un pacient de-al meu (am avut la consult pacienţi confirmaţi ulterior cu COVID-19). Şi, cu toate că în general port mască, aerisesc permanent cabinetul, limitez contactul cu pacienţii şi mă spăl pe mâini după fiecare atingere a pacientului, am fost infectat cu SARS-CoV-2 şi am făcut o formă medie de COVID-19.

Debutul a fost relativ rapid, în decurs de câteva ore. Iniţial am prezentat o cefalee intensă, în cască. Fiind uşor hipertensiv, am presupus că cefaleea poate fi secundară unui puseu hipertensiv. La verificarea TA am constatat că aveam 150/95 cu puls=85/min ritmic. Mi-am administrat imediat Captopril® 25 mg sublingual şi două capsule de Diurex®. Întrucât TA nu scădea semnificativ, iar cefaleea creştea în intensitate, mi-am mai administrat încă două capsule de Diurex®. La 3 ore după această administrare, TA era 125/75 cu puls=80/min ritmic, dar fără ameliorarea cefaleei. Întrucât începusem să am şi un uşor vertij central şi senzaţie de greaţă şi după o prealabilă consultaţie la telefon cu un neurochirurg, m-am prezentat la UPU cu suspiciunea de AVC (fără a avea însă semne de focar).

La UPU am avut temperatura de 36,2 grade C (dar începeam deja să transpir) şi o discretă tuse seacă. CT-ul efectuat nu a relevat niciun semn de suferinţă cerebrală, semnele clinice de meningită au fost negative, EKG-ul fără modificări patologice, fără leucocitoză sau neutrocitoză. Dar la radiografia pulmonară s-a vizualizat parahilar dreapta o opacitate imprecis delimitată, de intensitate medie, de circa 4,5/2,5 cm (posibil focar de condensare) – figura 1.

În urma examinării de la UPU s-a suspicionat că ar fi un caz de COVID-19 cu semne medii şi s-a recomandat internarea la Pneumologie. Din păcate, spitalul fiind arhiplin şi reevaluând cazul (saturaţia O₂ a fost de 98%), am decis să refuz internarea şi să încerc să mă tratez acasă. Începând din acel moment am monitorizat de mai multe ori pe zi temperatura, saturaţia oxigenului, folosind un pulsoximetru, şi tensiunea arterială.

Din aceeaşi noapte am început să prezint diaree şi o stare de astenofatigabilitate, marcată cu somnolenţă, inclusiv diurnă. Am început tratamentul acasă cu azitromicină 500 mg/zi, Piafen® şi paracetamol alternativ + Aclexa® 200 mg/zi, Tussin® 2x20 mg şi vitaminoterapie în doze mari.

A doua zi am solicitat prin 112 să mi se efectueze acasă testul pentru COVID-19. În a treia zi s-a prezentat un echipaj de la Ambulanţă pentru efectuarea testului, iar rezultatul pozitiv mi-a fost comunicat telefonic în ziua a patra. În ziua comunicării rezultatului pozitiv m-am prezentat la spitalul dedicat COVID-19, unde mi s-a efectuat un nou bilanţ medical (examinare clinică, EKG normal), s-a reevaluat schema terapeutică (dar fără a fi modificată) şi s-a conchis că este un caz de COVID-19 cu simptome medii, care nu necesită neapărat internare. Ca atare, am rămas să mă tratez acasă.

Pe parcursul celor 14 zile de izolare şi tratament, evoluţia a fost următoarea:

• starea generală a fost intens influenţată, cu astenofatigabilitate marcantă, care a început să cedeze după circa 3-4 zile, dar astenofatigabilitatea s-a remis semnificativ doar din zilele 7-8; în prima săptămână, astenofatigabilitatea a fost atât de intensă, încât nu reuşeam să mănânc prânzul într-o repriză (aveam nevoie de mai mult de 30 de minute, în 2-3 reprize) sau oboseam după ce mergeam circa 10 m; şi la 3 săptămâni de la debutul bolii am mai resimţit o uşoară astenie, cu dispnee de efort;

• cefaleea în cască a fost prezentă de la debut intensă şi nu s-a remis complet nici după ziua a 14-a; a fost ameliorată după administrarea de AINS şi antipiretice;

• chiar dacă nu am prezentat niciodată temperatură >37 grade C, am prezentat transpiraţii intense, cu senzaţie de căldură internă, cu bufeuri de căldură resimţită în special la nivelul feţei, ameliorate prompt după administrarea de antipiretice în doze ridicate; cele două simptome au început să se diminueze din primele zile de tratament, dar au dispărut complet doar după ziua a 12-a de boală;

• diareea a durat circa 3-4 zile, fără a impune administrarea de medicaţie antidiareică; am tratat-o cu regim alimentar (orez + morcovi fierţi, banane); în ziua a treia am avut diaree cu gleră, motiv pentru care timp de câteva zile am luat cărbune medicinal;

• tusea seacă nu a fost sâcâitoare la început, iniţial chiar nefiind necesară administrarea sistematică a antitusivului; din ziua a treia însă a devenit tenace, chiar cu împiedicarea vorbirii (dacă încercam să vorbesc, aveam accese de tuse), motiv pentru care am solicitat un consult telefonic unui coleg medic de familie cu experienţă în tratarea cazurilor de COVID-19; întrucât acesta a suspicionat posibilitatea apariţiei unor microtrombi în circulaţia pulmonară, am început administrarea de Clexane® subcutan 6000 UI/zi, timp de 10 zile, continuând şi administrarea de Aspenter® 75 mg/zi; tot în acel moment am început administrarea de Calmotusin® 3x1 cp/zi, în locul Tussinului®, şi de bomboane intens mentolate şi camforate; tusea s-a mai menţinut câteva zile, diminuându-se însă treptat; la 20 de zile după debut, am mai prezentat tuse sâcâitoare când inspiram aer mai rece (dacă vorbeam mult sau râdeam);

• nu am prezentat anosmie şi ageuzie; doar în ziua a doua şi a treia am prezentat o scădere a mirosului şi gustului, ulterior acestea revenind la normal; studiile recente indică faptul că lipsa anosmiei şi ageuziei sugerează o simptomatologie mai gravă (se consideră că prezenţa anosmie şi ageuziei indică o cantonare a infecţiei virale la nivel rinofaringian, iar lipsa acestor simptome indică cantonarea coronavirusului la nivel pulmonar);

• în prima săptămână de boală am prezentat şi semne de iritabilitate nervoasă de intensitate medie, cel mai probabil din cauza unei HTIC secundare;

• SO₂ s-a menţinut la 97-98% în repaus şi la 95% după efort fizic, motiv pentru care am considerat că nu e nevoie neapărat de internare; chiar şi la 20 de zile de la debut la efort mediu SO₂ scade la 96%; merită să menţionez faptul că, dacă nu aş fi avut la îndemână pulsoximetrul, m-aş fi internat categoric în spital;

• TA a fost mai greu de controlat în primele zile, existând puseuri de HTA care au necesitat tratament; dacă în mod obişnuit utilizam doar o doză de 50 mg/zi de losartanum, de la debutul bolii până în ziua a opta a fost nevoie să utilizez losartanum 100 mg/zi şi diuretice (Diurex®), iniţial în doză mai mare; după prima săptămână de la debut am putut să reduc doza de anti-HTA, iar la două săptămâni am revenit la doza uzuală de losartanum de 50 mg/zi.

Pentru că încă prezentam dispnee de efort, am efectuat un CT pulmonar la 16 zile de la debut. CT-ul nativ a descris pulmon normal expansionat, fără procese patologice expansive; în LID şi LM preponderent subpleural s-au evidenţiat arii imprecis delimitate, cu interstiţiu peribronhoalveolar mai accentuat. La 21 de zile de la debut, simptomele s-au remis în mare parte, mai prezentând doar o uşoară astenie, dispnee de efort şi tuse seacă rebelă. Tratamentul a fost continuat cu Aspenter® 1 cp/zi timp de o lună, vitaminoterapie şi Tussocalm® la nevoie.

Concluzii

1. Boala a debutat cu simptome neurologice, apoi cu simptome gastrointestinale şi abia ulterior cu simptome respiratorii.

2. A existat o perioadă scurtă, în primele zile de boală, în care mirosul şi gustul au fost modificate, dar consider că nu au dispărut total în niciun moment al bolii.

3. Neexistând o simptomatologie specifică, diagnosticul pozitiv a fost stabilit prin testare de tip PCR (actualmente există teste de depistare a antigenului viral care se pot efectua în cabinetul medical şi care dau rezultatul în maximum 30 de minute).

4. Cefaleea intensă, în cască, astenofatigabilitatea, transpiraţiile şi bufeurile de căldură au fost principalele simptome.

5. Nu am prezentat în niciun moment febră.

6. Tratamentul a fost unul suportiv şi preventiv.

7. Chiar dacă în literatura de specialitate nu se descriu modificări tensionale, pe parcursul bolii am fost nevoit să-mi monitorizez atent TA şi să măresc semnificativ doza de antihipertensiv.

8. Suportul psihologic este foarte important în perioada bolii; personal am beneficiat de suportul familiei, dar şi al colegilor, prin intermediul grupului de dialog de pe Facebook, cărora le mulţumesc şi pe această cale.

9. Revenirea completă s-a realizat la peste o lună de la debutul bolii.