Revista

Viaţa Medicală

Viaţa Medicală

Vocea comunităţii medicale

La data de 3 iunie 1949, apărea primul număr al ziarului „Muncitorul Sanitar”, un „organ al Ministerului Sănătăţii și al Uniunii Sindicatelor Sanitare”. Gazeta și-a propus să se ocupe de problemele sănătăţii publice și să sprijine ridicarea nivelului profesional și ideologic al oamenilor muncii sanitare. Ziarul a avut o apariţie neîntreruptă până la evenimentele din decembrie 1989, iar din ianuarie 1990, publicaţia a devenit independentă și a preluat denumirea de „Viaţa Medicală”. 

În 2025, „Viaţa Medicală” este o publicație profesională, socială şi culturală a personalului medical din România. 
Un spaţiu al dialogului între specialităţi şi între actorii din Sănătate, revista vă ţine la curent cu subiectele prezentate la evenimente medicale şi cu noutăţile în cercetare.
Printre paginile revistei/platformei, găsiți dosare tematice, analize pertinente ale sistemelor de sănătate, interviuri cu specialişti români şi străini, articole de opinie.
„Viaţa Medicală” continuă să publice lista posturilor scoase la concurs de Ministerul Sănătăţii.

Caută număr

EDIȚIA 1720 (4)/2023

Articole
EDITORIAL
  • Vârsta mijlocie
ACTUALITATE
  • Încă o epidemie prognozată de specialişti
  • SARS-CoV-2 nu ne iartă nici în 2023
  • România suspendă, temporar, exportul de antibiotice şi antitermice
INTERNAŢIONALE
  • Terapia de substituţie hormonală scade riscul de boală Alzheimer
  • Caz rar de infecţie rezistentă la antibiotice în SUA
  • Rezultate remarcabile în tratamentul adenocarcinomului ductal pancreatic
OPINII
  • D’ale lui Carnegie pentru BAC
  • Mi-aş dori să îl am ca student...
  • CMR, în lumina statutului său
  • Cinismul CNAM
  • Un viitor mai bun pentru asistenţii medicali şi moaşe
MĂRTURISIRI
  • De vorbă cu Hipocrate
SPECIAL
  • Cât de fericiţi sunt medicii
  • Medicii sunt reticenţi în a căuta sprijin emoţional
ESEU
  • Medicina şi Farmacia românească în perioada Unirii Principatelor
INOVAŢII
  • Primul chatbot dedicat diabetologilor români
  • Inteligenţa artificială, un ajutor în redactarea textelor
PREZENTARE DE CAZ
  • Embolie pulmonară masivă la o femeie tânără fără antecedente
ARS MEDICI
  • Factori de risc ai trombozei venoase la pacientul oncologic (2)
MEDIC-MEDICINĂ-CULTURĂ
  • Anul Dimitrie Cantemir
  • Un caz de patologie psihiatrică
  • A murit un împătimit al artei teatrului
MEDIC ÎN ROMÂNIA
  • Psihiatria, la limita dintre ştiinţele medicale şi cele umaniste
MEDICINA ALTFEL
  • Cum tratăm hipotensiunea indusă de sepsis?
Board Editorial
Director editorial

dr. LAURA DAVIDESCU Redactor şef

DAN DUMITRU MIHALACHE Redactori

dr. DIANA ANDRONACHE
dr. ROXANA DUMITRIU
FLORENTINA IONESCU
CRISTINA GHIOCA
DORINA NOVAC
dr. ALINA SIMACHE Colaboratori permanenţi

dr. MĂDĂLINA EUGENIA BADEA
dr. RALUCA BULEA
prof. dr. RADU-SEPTIMIU CÂMPIAN
dr. MONICA-EMILIA CHIRILĂ
prof. dr. ALEXANDRU VLAD CIUREA
dr. RICHARD CONSTANTINESCU
dr. CAMELIA CRISTINA DIACONU
dr. GABRIEL DIACONU
prof. dr. DAN L. DUMITRAŞCU
dr. RADU GOLOGAN
dr. ALEXANDRA GUŢĂ
dr. NICOLAE-IORDACHE IORDACHE
dr. ALEXANDRA MIHAI
dr. GABRIELA MIHĂILESCU
prof. dr. FLORIN MIHĂLŢAN
dr. VIOREL PĂTRAŞCU
PAULA ROMANESCU
CANDID STOICA
dr. VLAD STROESCU
DEMOSTENE ŞOFRON
RAREŞ VORONEANU Grafică pagina 1

ANDREI POPESCU Tehnoredactare

GINA MANCIU
ISSN 1220-5354

Abonații pe 12 luni la publicația Viața Medicală au primit în 2024:

  • membrii Colegiului Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC;

  • membrii Colegiului Farmaciştilor din România – 10 ore de EFC;

  • membrii OAMGMAMR – 5 ore de EMC;

  • membrii OBBCSSR – 7 credite FPC.


Vocea comunităţii medicale

Viaţa Medicală este o un ziar cu apariţie bilunară, profesional, social şi cultural al personalului medical din România, de peste 30 de ani pe piaţa media.
Un spaţiu al dialogului între specialităţi şi între actorii din Sănătate, ziarul vă ţine la curent cu subiectele prezentate la evenimente medicale şi cu noutăţile în cercetare.
Găsiţi aici dosare tematice, analize pertinente ale sistemelor de sănătate, interviuri cu specialişti români şi străini, articole de opinie.
Viaţa Medicală publică lista posturilor scoase la concurs de Ministerul Sănătăţii.