În cadrul primei ediţii a conferinţei For Women in Science: Get Inspired by Leaders in Science organizată la data de 8 februarie de către L’Oréal România, subsidiară a L’Oréal Groupe, şi Comisia Naţională a României pentru UNESCO, împreună cu Ambasada Franţei în România, Institutul Francez în România şi UEFISCDI, au fost anunţate cele cinci cercetătoare din România laureate.


Au fost anunţate cele cinci cercetătoare din România laureate ale celei de-a 14-a ediţie a programului de burse private L’Oréal – UNESCO „Pentru Femeile din Ştiinţe”, se arată într-un comunicat.

Beneficiind individual de câte o bursă în valoare de 50.000 lei, câştigătoarele ediţiei sunt:

  • Computer Science: Ana-Maria Drăgulinescu
  • Ştiinţe Exacte: Alexandra Mihaela Pop
  • Ştiinţe Exacte: Daniela Ailincăi
  • Ştiinţele Vieţii: Andreea-Teodora Iacob
  • Ştiinţele Vieţii: Diana Cecilia Bica

 

Proiectele câştigătoare

Ana-Maria Drăgulinescu, inginer în Tehnologii şi Sisteme de Telecomunicaţii, dr. în Electronică, Telecomunicaţii şi Tehnologii Informaţionale şi lector şi cercetător în cadrul Universităţii Naţionale de Ştiinţă şi Tehnologie Politehnica Bucureşti, a fost desemnată prima câştigătoare a categoriei Computer Science  în cadrul programului din România, remarcându-se cu proiectul „Inteligenţa Artificială Centrată pe Om pentru aplicaţii ale Internetului Obiectelor în Operaţiunile de Căutare şi Salvare”. Proiectul are ca scop dezvoltarea şi implementarea tehnologiilor de Inteligenţă Artificială şi Internetul Obiectelor orientate către utilizator, concentrându-se în special pe înlăturarea barierelor legate de gen şi vârstă, în căutarea, detectarea şi salvarea persoanelor afectate de dezastre naturale sau antropice, precum accidentele montane. La baza proiectului se află o platformă apartenentă Internetului Obiectelor cu componente hardware şi software, platformă care va colecta date de telemetrie şi imagini, creând seturi de date şi algoritmi pentru diverse scenarii reale de Căutare şi Salvare (SAR), precum operaţiunile în munţi, inundaţii, înecuri, cutremure sau incendii, cu scopul final de a îmbunătăţi operaţiunile SAR, contribuind la minimizarea întârzierilor şi accelerarea eforturilor de salvare.

Alexandra Mihaela Pop, lector univ. dr. în cadrul Departamentului de Chimie al Facultăţii de Chimie şi Inginerie Chimică al Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj Napoca, s-a remarcat cu proiectul „Complecşi ai metalelor din grupele 11 şi 12 cu liganzi calcogen-organici – aplicaţii potenţiale în optoelectronică”. Tematica abordată urmăreşte dezvoltarea unui domeniu de cercetare fundamental, cu potenţial aplicativ. Activitatea de cercetare prevăzută în cadrul proiectului se referă la designul, sinteza şi caracterizarea stucturală a unor noi compuşi calcogen-organici şi a complecşilor acestora cu metale, precum şi investigarea proprietăţilor optice ale compuşilor obţinuţi. Interesul crescut al comunităţii ştiinţifice faţă de dezvoltarea unor noi materiale optic-active cu potenţial aplicativ în optoelectronică , aşa cum sunt cele utilizate în dispozitive optice precum OLED-urile, motivează tema de cercetare abordată.

Daniela Ailincăi, doctor în Chimie, inginer chimist şi cercetător ştiinţific gradul III în cadrul Institutului de Chimie Macromoleculară „Petru Poni” din Iaşi, a câştigat cu proiectul său „Noi hidrogeluri bioactive: implanturi temporare pentru tratarea postoperatorie a cancerului de sân şi prevenirea infecţiilor locale”. Prin acesta, Daniela urmăreşte să creeze hidrogeluri cu proprietăţi adecvate pentru a fi utilizate ca implanturi temporare după intervenţii chirurgicale la nivelul sânului. Hidrogelurile, realizate din materiale sigure, vor contribui la menţinerea formei sânului în procesul de vindecare. Sistemele vor conţine, de asemenea, un agent antimicrobian şi un  medicament anticancer, pentru a preveni infecţiile şi recurenţa cancerului.

Andreea-Teodora Iacob, şef lucr. dr. la disciplina de Chimie Farmaceutică şi Terapeutică a Facultăţii de Farmacie din cadrul UMF „Grigore T. Popa” Iaşi şi farmacist specialist (Laborator farmaceutic şi Farmacie Clinică) s-a remarcat cu proiectul „Hidrogeluri bazate pe niozomi ca sistem inovator de eliberare a medicamentelor pentru vindecarea rănilor”. Scopul proiectului este de a crea un hidrogel pe bază de biopolimer, capabil să elibereze substanţe active cu efecte dovedite de accelerare a vindecării, în special util în tratarea rănilor profunde, de natură acută sau cronică. Proiectul vizează includerea extractului de placentă umană şi curcumina în nanovehicule (niozomi), urmată de dezvoltarea unui hidrogel pe bază de fibroină, natural, care să introducă niozomii în matricea de hidrogel.

Diana-Cecilia Bica, biolog, dr. în Ştiinţe Medicale şi cercetător ştiinţific în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca, s-a evidenţiat cu proiectul „Fluxuri de lucru bioinformatic pentru identificarea de căi moleculare ce pot fi ţintite în medicina de precizie a cancerului pulmonar: validare folosind PCR digital”. Proiectul său se concentrează pe identificarea schimbărilor moleculare specifice în tumorile pulmonare tip adenocarcinom (LUAD). Prin analiza datelor existente în bazele de date publice despre cancer, Cecilia urmăreşte să stabilească reţele care conectează ARN-uri lungi non-codificate (IncRNA), microARN-uri (miRNA) şi ARN mesager (mRNA) implicate în diferite căi de semnalizare alterate de cancer. Prin ţintirea acestor căi cu tratamente personalizate, se speră îmbogăţirea prognozei şi a răspunsului la terapie în cazul pacienţilor.

 

Contribuţii în cercetare

De 25 de ani, Fundaţia L’Oréal şi UNESCO încurajează participarea femeilor la ştiinţă şi contribuţiile pe care acestea le aduc în procesul de evoluţie al ştiinţei la nivel global, premiind anual excelenţa ştiinţifică a cinci cercetătoare, fiecare dintr-o regiune importantă a lumii. În cele 14 ediţii consecutive de la lansarea lui la nivel local, programul a premiat şi a susţinut 42 de cercetătoare din România, cu burse în valoare totală de peste 1,5 milioane de lei, investiţi în proiectele lor.

Organizată cu ocazia Zilei Internaţionale a Fetelor şi Femeilor din Domeniul Ştiinţei, care e celebrată anual la data de 11 februarie, Conferinţa For Women in Science: Get Inspired by Leaders in Science are ca obiectiv aducerea în prim-plan a contribuţiilor pe care femeile cercetătoare din România le aduc în domenii ştiinţifice cheie la nivel global, cu scopul de a inspira tinerele generaţii să urmeze o carieră în ştiinţă.

Valorizarea femeii în ştiinţă şi excelenţa în ştiinţă pe plan local cu impact internaţional au fost temele principale dezbătute în cadrul primei ediţii. Printre invitaţii care s-au adresat unui public format din tineri  care studiază în cadul şcolilor UNESCO, dar şi unor studenţi şi cercetători din universităţille şi institutele de cercetare locale,  se numără personalităţi consacrate din cadrul comunităţii ştiinţifice din România şi internaţionale, precum Anne L’Huillier, laureată a premiului Nobel pentru Fizică în 2023 şi a Programului Internaţional L’Oréal – UNESCO For Women in Science ediţia 2011.

„România a făcut paşi importanţi în susţinerea fetelor şi a femeilor în domeniul ştiinţei, iar rezultatele sunt vizibile – femeile reprezintă 41% dintre absolvenţii programelor de educaţie STEM, depăşind, astfel, media Uniunii Europene. În domeniul ştiinţelor exacte, femeile reuşesc să facă o diferenţă reală în ceea ce priveşte dezvoltarea societăţii, iar laureatele burselor private L’Oréal-UNESCO ne confirmă acest lucru, prin rezultatele cercetărilor lor. Totuşi, avem nevoie să nu ne oprim aici: lupta pentru asigurarea egalităţii de şanse în domeniul STEM trebuie să continue”,  a declarat Ligia Deca, ministrul Educaţiei, preşedintele Comisiei Naţionale a României pentru UNESCO.

Pentru evoluţia omenirii este nevoie de femei în cercetare dedicate cauzelor ştiinţifice, a subliniat a subliniat Vanya Panayotova, General Manager L’Oréal România.

„În cadrul Grupului L’Oréal, una dintre misiunile noastre fundamentele este aceea de a susţine femeile să-şi atingă întregul potenţial, să depăşească obstacolele, pentru a avea un parcurs remarcabil în STEM şi pentru a crea un viitor mai bun pentru noi toţi. Suntem onoraţi să încurajăm, valorizăm şi sprijinim femeile din ştiinţă din România, pentru a promova o lume ştiinţifică incluzivă şi pentru a răspunde eficient marilor provocări de mâine”, a adăugat Vanya Panayotova.

 




Farmacist