În cadrul acestor platforme se vor centraliza problemele întâmpinate de colegii medici din respectivele sectoare, anunţă reprezentanţii Colegiului Medicilor din Municipiul Bucureşti (CMMB).


Sub sloganul „Vocea MEDICILOR trebuie să conteze!”, Colegiul Medicilor din Municipiul Bucureşti lansează patru platforme de iniţiativă pentru sprijinirea medicilor respectiv:

  • Iniţiativă pentru Medicii din Ambulatoriul de Specialitate
  • Iniţiativă pentru Medicina de Familie
  • Iniţiativă pentru Medicii din Spitale
  • Iniţiativă pentru Medicii din Privat

„În cadrul acestor platforme se vor centraliza problemele întâmpinate de colegii medici din respectivele sectoare şi vor exista propuneri de soluţionare realizate de colegi medici cu experienţă pe tema respectivă”, se arată pe pagina de Facebook a CMMB.

 Aspectele semnalate şi eventualele propuneri de soluţionare se vor trimite către instituţiile abilitate.

Detaliile vor fi prezentate în perioada imediat următoare, se precizează.

 

 


Ginecologia (1)