Plantarea mai multor copaci în zonele urbane pentru a reduce temperaturile estivale ar putea scădea cu o treime numărul deceselor legate direct de valurile de căldură, potrivit unui nou studiu publicat în revista britanică The Lancet.


Cercetarea a dezvăluit că, în cazul în care acoperirea cu vegetaţie a unui oraş ar putea atinge 30% din suprafaţa sa, comparativ cu media de 14,9% din prezent, aceasta ar reduce temperatura, în medie, cu 0,4 grade Celsius în timpul valurilor de căldură.

Dintre cele 6.700 de decese premature atribuite creşterii temperaturilor în 93 de oraşe europene în 2015, o treime ar fi putut fi evitate astfel, arată cercetătorii, citaţi de AFP şi Agerpres.

Acesta este primul studiu care indică, în contextul încălzirii globale în oraşe, că numărul deceselor premature ar putea fi evitate prin plantarea unui număr mai mare de copaci, a subliniat autoarea principală a studiului, Tamara Iungman, cercetătoare la Institutul de Sănătate din Barcelona.

Temperaturile din oraşe sunt mai ridicate comparativ cu cele din suburbii sau din mediul rural, din cauza insulelor de căldură.

Diferenţa de temperatură se produce în principal din cauza îndepărtării vegetaţiei, a evacuării căldurii din sistemele de climatizare, precum şi a asfaltului şi a materialelor de construcţie de culoare închisă, care absorb şi reţin căldura.

„Ştim deja că temperaturile ridicate din mediul urban sunt asociate cu efecte negative asupra sănătăţii, precum insuficienţa cardiorespiratorie, creşterea numărului de spitalizări şi de decese premature”, a declarat Iungman într-un comunicat. „Scopul nostru este de a informa factorii politici şi factorii de decizie la nivel local despre beneficiile integrării strategice a infrastructurii verzi în planificarea urbană pentru a promova medii urbane mai durabile, mai rezistente şi mai sănătoase”, a mai spus ea.

Din cauza încălzirii globale, creşterile de temperatură în localităţi vor fi mai intense, sporind nevoia oraşelor de a se adapta pentru a îmbunătăţi rezultatele în materie de sănătate.

Europa a cunoscut anul trecut cea mai fierbinte vară înregistrată vreodată şi al doilea cel mai fierbinte an. La nivel mondial, valurile de căldură ating niveluri record, iar durata lor a crescut în ultimele decenii, notează AFP.

 

 

Oncolog