Într-un editorial publicat în „Viaţa Medicală”, dr. Gabriel Diaconu spune: „Aceasta nu este o victorie. Acesta nu este un triumf. Şi, cu siguranţă, acesta nu este sfârşitul. Am vaccinat mulţi români. Sunt mulţi români care mai rămân de vaccinat”.

Mă număr printre cei care au fost invitaţi de CNCAV, la sfârşitul lui 2020, să particip la eforturile de popularizare a vaccinării contra COVID-19 în România. Participarea mea la campanii pro-imunizare este mult mai veche, şi merge în urmă către o emisiune la care am participat, în 2014, când – la o vreme când curentul anti-vaccinal făcea primii pui în România – mi-am afirmat opinia că frica este o flamă cu care noi, medicii, poate că nu e bine să ne jucăm, doar pentru că aşa-zişii noştri adversari o fac.

O povară greu de imaginat

Mi-am dorit şi îmi doresc să ne împlinim menirea, ca medici, pentru români. Indiferent de zgomotul de fundal, în acest cerc destul de rarefiat de experţi care şi-au pus cariera pe masă, în faţa românilor, începând cu februarie 2020, am căutat şi eu să aduc sobrietate, afinitate ştiinţifică şi probitate morală. Niciuna dintre ele, sincer să fiu, nu părea să conducă spre un „maraton al vaccinării”.

România nu a mai întreprins, cu excepţia campaniilor mitice pe care le ducea Florica Bagdasar în perioada timpurie a secolului XX, sau eforturilor profesorului Cantacuzino de curbare a holerei la începutul aceluiaşi ev, o imunizare masivă a populaţiei într-un timp atât de scurt.

Este firesc, aici, să ofer laudatio colegilor de la Timişoara, îndeosebi profesorului Dorel Săndesc şi spiritului său imaginativ. Ei, ca în multe alte dăţi, au prezentat pentru prima oară conceptul unui „maraton” în care oamenii să poată veni, la orice oră, să-şi facă vaccinul anti-COVID. Deşi nu făcea parte dintre strategi­ile iniţial discutate, acest spectacol – manifestare până la urmă – sanitar (ne-am gândit) ar putea atrage acei oameni despre care ştim că sunt, tradiţional, ezitanţi. Tinerii îndeosebi, ne-am gândit, mai degrabă ar accepta o astfel de soluţie, decât să se programeze la doctor. Ne-am înşelat.

Pregătirea mastodontului, la Bucureşti, a însemnat cooptarea istorică a unei troici în care, tradiţional, n-au stat niciodată la aceeaşi masă: Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, Colegiul Medicilor din Municipiul Bucureşti, respectiv Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, dimpreună cu autoritatea municipală, recte Primăria Bucureştiului.

Citiţi editorialul integral, semnat de dr. Gabriel Diaconu şi publicat de „Viaţa Medicală” aici.