Un nou studiu al profesorilor de la Universitatea din Birmingham, Marea Britanie, relevă, pentru prima dată, felul în care organismul se transpune în modul de stres, la auzul greşelilor de gramatică. Cercetarea, intitulată „Răspunsuri psihologice şi comportamente cognitive: măsurarea cunoştinţelor despre limbaj în corelaţie cu indicele de variabilitate a frecvenţei cardiace” a fost publicat în Journal of Neurolinguistics.

Profesorii Dagmar Divjak, cercetător în lingvistică cognitivă la Universitatea din Birmingham, şi Petar Milin, profesor de psihologie a limbajului şi de învăţare a limbilor, au descoperit corelaţia directă între greşelile gramaticale făcute de un vorbitor şi variabilitatea frecvenţei cardiace (VFC) a subiecţilor, informează MedicalXpress.

VFC reflectă timpul dintre bătăile cardiace succesive. Durata dintre intervale tinde să fie variabilă când persoana e relaxată, dar devine mai regulată când persoana e stresată.

Noul studiu relevă o reducere statistic semnificativă a VFC drept răspuns la greşelile gramaticale. Această reducere este direct proporţională cu amploarea greşelilor, ceea ce sugerează că, cu cât subiectul aude mai multe greşeli, cu atât ritmul său cardiac devine mai regulat, ceea ce e un semn de stres.

Comentând rezultatele, profesorul Divjak, cercetător principal al studiului, a declarat:

„Rezultatele acestui studiu pun în evidenţă o nouă dimensiune în relaţia complexă dintre psihologie şi cogniţie. Această relaţie a fost studiată cu ajutorul unor tehnici diferite, de la oculometrie la imagistică cerebrală şi trecând prin electroencefalografie. Dar relaţia între cogniţia limbajului şi sistemul nervos autonom (SNA) a primit, până acum, mai puţină atenţie”.

SNA e alcăuit două părţi, a explicat profesorul: sistemul nervos simpatic (SNS) şi cel parasimpatic (SNP).

„În termeni simpli, sistemul nervos sompatic activează răspunsul de «luptă sau fugi» în timpul unei ameninţări sau a unui pericol perceput, în timp ce sistemul nervos parasimpatic controlează funcţiile de «repaos şi digestie» sau „alimentaţie şi reproducere”. Rezultatele noastre arată că acest sistem răspunde şi solicitărilor cognitive, ceea ce sugerează că efortul cognitiv se repercutează asupra sistemului psihologic în moduri pe care nu le bănuiam până acum”, a precizat prof.  Dagmar Divjak.

Cercetarea recentă a furnizat prima dovadă care sugerează că VFC poate fi utilizat drept indicator al cunoştinţelor lingvistice implicite.

„Cunoştinţele legate de limba maternă sunt în mare parte implicite, adică învăţarea limbii materne nu a obligat pe nimeni să se aşeze şi să studieze, iar utilizarea ei nu necesită prea multă reflecţie. Asta înseamnă şi că o persoană va avea dificultăţi în a determina ce este just sau fals într-o frază şi, mai mult, în a explicat pentru ce lucrurile sunt aşa -  mai ales dacă persoana nu are o formaţie lingvistică formală. Cu toate acestea, este importată evaluarea cu precizie a capacităţilor lingvistice ale unei persoane, indiferent de vârstă şi de capacităţile ei psihice sau cognitive, din motive care ţin de domeniile esenţiale ale vieţii şi ale cogniţiei, inclusiv de sănătatea creierului”, a subliniat Divjak .

Studiu furnizează o nouă metodă de a exploata aspecte ale cogniţiei care nu sunt direct observabile.

„Acest lucru este util în mod special în lucrul cu utilizatori ai limbii care sunt incapabili să-şi exprime, verbal, opiniile, din cauza vârstei sau din cauza unei probleme de sănătate”, a conchis Divjak.