Circa 1.200 de militari vor fi mobilizaţi în Marea Britanie pentru a-i înlocui pe ambulanţierii în grevă, a anunţat guvernul, înainte de o nouă săptămână în care se vor înregistra numeroase încetări ale lucrului.


Regatul Unit, unde inflaţia depăşeşte 10%, se confruntă cu mişcări sociale de o amploare care nu s-a mai întâlnit de decenii. Aceste greve afectează mai multe sectoare, între care sănătatea şi transporturile, informează AFP şi Agerpres.

Într-o mişcare de protest inedită, infirmierele au încetat lucrul săptămâna trecută, pentru a cere creşterea salariilor şi condiţii mai bune de lucru. O nouă grevă este anunţată pentru marţi.

Ambulanţierii au prevăzut la rândul lor încetarea lucrului în Anglia două zile, pe 21 şi 28 decembrie, pentru măriri salariale. Poliţiştii de frontieră vor intra şi ei în grevă.

Au fost date dispoziţii pentru ca 1.200 de membri ai forţelor armate să acopere deficitul de personal în serviciile de sănătate şi la poliţia de frontieră, a anunţat guvernul britanic. Peste 1.000 de funcţionari vor fi şi ei mobilizaţi.

În privinţa mobilizării armatei pentru a-i înlocui pe grevişti, şeful Statului Major al Apărării, amiralul Sir Tony Radakin, a reacţionat pentru The Telegraph: „Nu suntem o capacitate de rezervă. Suntem ocupaţi şi facem multe lucruri în numele naţiunii. Trebuie să ne concentrăm asupra rolului nostru principal”.

 



Psihiatru (2)