Din aceeași categorie
Pe listă se regăsesc, printre altele, medicamente esenţiale din programul naţional de oncologie, pentru boala Wilson, pentru diabet, precum şi pentru bolile endocrine, se arată într-un comunicat.
Medicamentele cuprinse în ordinul aprobat de ministrul Sănătaţii se află pe cea mai recentă listă de medicamente esenţiale recomandată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi sunt decontate 100% de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, astfel încât povara financiară asupra pacientului să fie zero, se arată în comunicat.
La data de 24 iunie, Ioana Mihăilă a aprobat ordinul prin care au fost modificate normele privind modul de calcul şi procedura de aprobare a preţurilor maximale ale medicamentelor de uz uman. Astfel, a fost introdusă o nouă categorie de produse farmaceutice, medicamentele esenţiale, pentru care preţul maximal aprobat va fi media celor mai mici trei preţuri din statele din Europa aflate în grupul de ţări de comparaţie, în loc de cel mai mic preţ, astfel încât să se asigure disponibilitatea pe piaţa din România a unor medicamente esenţiale pentru pacienţi.
aprobare ministrul sanatatiilista medicamente esentialemedicamente decontate cnas
A fost publicată o actualizare a Listei de medicamente critice a UE
Florentina Ionescu
În decembrie 2024 a fost publicată o actualizare a Listei de medicamente critice a Uniunii Europene, în ideea de a se evita, în viitor, potenţialele deficite de aprovizionare.
...