Modul în care persoanele scriu pe tastatură şi felul în care utilizează mouse-ul poate fi un indicator mai bun al stresului decât ritmul cardiac, au arătat cercetătorii elveţieni. Ei au estimat că modelul descoperit de ei ar putea ajuta la prevenirea stresului cronic.


Felul în care oamenii apasă pe tastatură şi în care mişcă mouse-ul pare să fie un indicator mai bun al nivelului nostru de stres decât frecvenţa cardiacă, într-un mediu de lucru la birou, a spus Mara Nagelin, matematiciană şi autoare a studiului, relatează France 24, preluând o ştire AFP.

 

Studiu cu 90 de participanţi

Cercetători de la Şcoala politehnică federală din Zurich (ETHZ) au monitorizat într-un laborator 90 de participanţi care efectuau sarcini de lucru apropiate de cele reale, precum planificarea unor şedinţe şi înregistrarea şi analiza datelor.

Ei au înregistrat modul în care fiecare participant folosea mouse-ul şi tastatura, precum şi frecvenţa cardiacă a subiecţilor. Participanţilor li s-a cerut, cu regularitate, să spună cât de stresaţi erau.

În timp ce unii participanţi au fost autorizaţi să lucreze fără a fi deranjaţi, jumătate dintre membrii grupului de lucru au fost întrerupţi de mai multe ori prin mesaje de chat online şi au fost invitaţi şi să participe la un interviu de angajare.

 

Stresaţii scriu în rafală

Cercetătorii elveţieni au stabilit că persoanele stresate scriau pe tastatură şi deplasau mouse-ul într-o manieră diferită de cea a persoanelor relaxate.

„Persoanele stresate îşi deplasează mouse-ul mai des şi mai puţin precis şi acoperă distanţe mai mari pe ecran”, a afirmat Mara Nagelin.

Cercetătorii au constatat că persoanele care se simţeau stresate la birou au făcut mai multe erori scriind pe tastatură, şi au avut tendinţa de a scrie în rafală, cu multe pauze scurte.

În schimb, persoanele relaxate îşi iau mai puţine pauze, dar mai lungi, atunci când scriu pe tastatura PC-ului.

 

Teoria zgomotului neuromotor

Legătura dintre stres şi comportamentul adoptat în timpul scrierii pe testatură şi al manevrării mouse-ului poate fi explicat prin teoria denumită „a zgomotului neuromotor”.

„Creşterea nivelului de stres are un impact negativ asupra capacităţii creierului nostru de a procesa informaţia. Acest lucru afectează şi capacităţile noastre motrice”, a explicat specialista în psihologie Jasmine Kerr, coautoare a studiului.

Cercetătorii au estimat că este urgent să se găsească mijloace fiabile care să permită detectarea stresului acut, subliniind faptul că un angajat din trei din Elveţia suferă din cauza stresului la locul de muncă.

„Adeseori, persoanele afectate nu îşi dau seama că resursele lor fizice şi mintale se diminuează decât atunci când este prea târziu”, au adăugat ei.

 

Aplicaţie pentru testarea modelului

Experţii elveţieni testează acest model cu ajutorul unei aplicaţii, cu date înregistrate de la angajaţi elveţieni care au acceptat ca folosirea mouse-ului şi a tastaturii, precum şi frecvenţa lor cardiacă, să fie înregistrate atunci când lucrează.

Rezultatele sunt aşteptate până la sfârşitul acestui an.

„Vrem să îi ajutăm pe angajaţi să identifice rapid stresul, prin crearea unui instrument de supraveghere pentru companii”, au adăugat autorii studiului.





Psihiatru (2)