Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a verificat joi modul de desfăşurare a procesului de repartiţie a candidaţilor admişi la concursul de intrare în Rezidenţiat, sesiunea din 15 noiembrie 2020, potrivit unui comunicat de presă.


În aceste zile, peste 9.000 de tineri medici care au obţinut minimum 60% din punctajul maxim realizat pe fiecare domeniu, pe ţară, aleg locurile/posturile în specialitate, precum şi centrele de pregătire. Astăzi, alegerea este realizată de tinerii medici care au optat pentru domeniul medicină.

„Vin în faţa voastră cu aceleaşi emoţii pe care le-am avut acum mai bine de 20 ani când mă aflam în ipostaza de a alege specialitatea. Urmează o perioadă frumoasă, în acealaşi timp şi grea pentru voi, dar care o să vă aducă mari satisfacţii profesionale. Felicit pe toţi cei care au reuşit să treacă acest concurs şi le urez succes”, a spus Nelu Tătaru, citat în comunicat.

Ministrul Sănătăţii a evidenţiat responsabilitatea acestei generaţii de tineri medici care a ales prioritar specialităţile deficitare, de care este nevoie în sistem în situaţia actuală, respectiv ATI şi boli infecţioase. De asemenea, ministrul Tătaru a mulţumit conducerii centrelor universitare şi echipei MS care au reuşit să organizeze cu succes concursul din data de 15 noiembrie, dar şi procesul de după concurs în situaţia participării unui număr record de candidaţi, aproximativ 12.000 şi într-un context epidemiologic special şi dificil.

Timp de patru zile, până în data de 27 noiembrie 2020, toţi candidaţii care au obţinut minimum 60% din punctajul maxim realizat pe fiecare domeniu, pe ţară aleg locurile/posturile în specialitate, precum şi centrele de pregătire.

Ca în fiecare an, repartiţia se face prin teleconferinţă. Anul acesta, organizatorii au lansat o platformă informatică prin care se poate urmări tot procesul de repartiţie online, în timp real, de către candidaţi, astfel încât să se asigure distanţarea socială.

Având în vedere numărul de candidaţi care au obţinut punctajul de promovare, anul acesta, Ministerul Sănătăţii a decis majorarea cifrei de şcolarizare de la 7.061 la 9.116 pentru a da posibilitatea de a alege un loc sau un post în specialitate tuturor acestor candidaţi. Un număr 565 sunt locuri suplimentare sunt la domeniul medicină pentru specialităţile: anestezie şi terapie intensivă, boli infecţioase, epidemiologie, igienă, medicină de familie, medicină de laborator, medicină de urgenţă, medicină internă, pneumologie şi radiologie-imagistică medicală.

Infomaţii suplimentare pot fi accesate pe pagina oficială de rezidenţiat www.rezidentiat.ms.ro.