Nivelurile unui anticorp din organismul pacienţilor vindecaţi de COVID-19 au scăzut brusc în două-trei luni după infectare, atât în cazul persoanelor simptomatice cât şi al celor asimptomatice, conform unui studiu efectuat în China, relatează Reuters. Această concluzie ridică semne de întrebare cu privire la durata imunităţii împotriva noului coronavirus.


Studiul, publicat în jurnalul ştiinţific „Nature Medicine”, la data de 18 iunie, evidenţiază riscurile pe care le implică utilizarea „paşapoartelor de imunitate” COVID-19 şi susţine menţinerea măsurilor de prevenţie, precum distanţarea fizică şi izolarea grupurilor cu risc ridicat, au indicat cercetătorii, informează Agerpres.

Autorităţile sanitare din unele ţări, precum Germania, dezbat aspectele etice şi practice asociate permiterii persoanelor cu rezultate pozitive la testele pentru anticorpi ai coronavirusului să se poată deplasa cu mai multă uşurinţă în comparaţie cu ceilalţi.

Studiul, la care au participat 37 de pacienţi simptomatici şi 37 de pacienţi asimptomatici, a constatat că peste 90% dintre cei cu rezultate pozitive la testele pentru prezenţa anticorpului IgG - unul dintre principalele tipuri de anticorpi induşi de infectarea cu noul coronavirus - au prezentat niveluri ale acestuia care au scăzut brusc în două-trei luni.

În medie, scăderea a fost de peste 70%, atât în cazul pacienţilor simptomatici, cât şi al celor asimptomatici.

În ceea ce priveşte neutralizarea anticorpilor serici, procentul mediu al acestei scăderi în cazul persoanelor simptomatice a fost de 11,7%, în timp ce pentru cele asimptomatice a fost de 8,3%.

Studiul a fost realizat de cercetători de la Universitatea Medicală din Chongqing, o filială a Centrului chinez pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor şi din alte institute.

Jin Dong-Yan, profesor de virusologie la Universitatea din Hong Kong, care nu a făcut parte din grupul de cercetători, a declarat că acest studiu nu neagă posibilitatea ca alte zone ale sistemului imunitar să poată oferi protecţie. Unele celule memorează modul în care pot face faţă unui virus după prima infectare şi pot oferi o protecţie eficientă în cazul unei a doua runde de infectare, a precizat specialistul.

Oamenii de ştiinţă studiază încă dacă acest mecanism funcţionează în cazul noului coronavirus. „Constatarea din această lucrare nu înseamnă că cerul se prăbuşeşte”, a precizat el, remarcând, de asemenea, că numărul pacienţilor implicaţi în studiu a fost unul redus.