Medichub continuă seria interviurilor adresate, în exclusivitate, comunităţii medicale din România. Astfel, vineri, 10 aprilie, la ora 18.00, îi vom avea alături de noi, pe www.medichub.ro, pe Prof. Dr. Alexandru Rafila, preşedintele Societăţii Române de Microbiologie şi Dr. Sandra Alexiu, preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie Bucureşti.

Prof. Dr. Alexandru Rafila şi Dr. Sandra Alexiu vor discuta pe marginea celui mai fierbinte subiect al momentului: pandemia de COVID-19. Preşedintele Societăţii Române de Microbiologie va răspunde la întrebări despre cum putem stăpâni virusurile, precum SARS-CoV-2, despre contagiozitatea acestuia şi modalităţile lui de transmitere, despre tipurile de teste utilizate pentru depistarea virusului, schema de tratament pentru pacienţii cu COVID-19, dar şi despre tipurile de vaccin aflate, în prezent, în studiu.

Transmisiunea video de vineri, 10 aprilie, este adresată comunităţii medicale, prin urmare, vă invităm să urmăriţi interviul după autentificarea în contul de pe platformă.

Dacă nu aveţi cont pe medichub.ro, sunteţi invitaţi să vă faceţi unul gratuit aici.

De asemenea, vă invităm să le adresaţi întrebări celor doi invitaţi prin intermediul „Feedback Section”, iar MedicHub va face tot posibilul ca răspunsurile să ajungă la dumneavoastră.

Invitaţii Interviurilor MedicHub sunt personalităţi marcante din domeniul sănătăţii şi abordează teme actuale, de maxim interes pentru corpul medical şi pentru farmacişti. Ne vom diferenţia de cele ce se întâmplă pe micile ecrane, întrucât vom păstra nivelul discuţiei ca pentru specialişti. În felul acesta, încercăm să ne îndeplinim menirea în perioade de criză, de a prinde ritmul lumii medicale şi de a fi centrul de întâlnire al comunităţii.

Mai multe detalii despre Interviurile Medichub, despre invitaţii şi temele abordate veţi găsi pe www.medichub.ro.