O intervenţie chirurgicală ortopedică complexă, care a necesitat şi utilizarea, în premieră în judeţ, a unui aparat de tip cell-saver pentru autotransfuzie, a fost realizată la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Suceava, în cazul unui bărbat în vârstă de 41 de ani cu obezitate morbidă.


Purtătorul de cuvânt al SJU Suceava, dr. Dan Teodorovici, a declarat că pacientul a fost implicat într-un accident rutier, iar investigaţiile efectuate în UPU au identificat o fractură la nivelul şoldului stâng - fractură de cotil stâng cu deplasare mare, echivalentă cu o separare a articulaţiei şoldului -  care necesita intervenţie chirurgicală, informează Agerpres.

„A fost o adevărată provocare pentru personalul medical, întrucât intervenţia a necesitat pat special, masă operatorie specială, au fost folosite cele mai mari instrumente şi chiar şi aşa am fost la limita tehnologiei. De asemenea, investigaţiile imagistice s-au efectuat cu dificultate din cauza circumferinţei abdominale a pacientului care nu permitea trecerea prin scanerul computer tomografului. Intervenţia a durat aproximativ şase ore. Numai instalarea pacientului pe masa de operaţie a durat 45 de minute şi a necesitat şapte persoane”, a explicat dr. Dan Teodorovici.

El a spus că, în condiţiile în care riscul de sângerare masivă la un astfel de pacient era ridicat, echipa ATI a hotărât folosirea, în premieră, a unui dispozitiv achiziţionat din fonduri proprii şi aflat în dotarea spitalului, de tip cell-saver, pentru a recupera o parte din sângele pierdut intraoperator şi a-l transfuza înapoi pacientului.

În timpul intervenţiei, pacientul a pierdut aproximativ 3 litri de sânge, din care s-a reuşit recuperarea, procesarea şi transfuzarea a circa 1 litru concentrat eritrocitar.

Evoluţia pacientului este favorabilă, dar este necesară supravegherea lui în continuare, fiindcă riscul de a dezvolta complicaţii majore este ridicat.

Echipa operatorie a fost formată din medicii ortopezi Marius Grămadă, Ciprian Puha, Rareş Voinea, medicii anestezişti Vasilcovici Adrian, Stănescu Dorin şi asistenţii medicali Panciuc Dana şi Jureschi Anca.

 



Medic