Primul Muzeu al Bibliei din România se deschide în această toamnă, la Timişoara, într-un spaţiu oferit de municipalitate. Vor fi expuse sute de exemplare, multe dintre ele unicat prin dimensiuni sau prin istoria lor.


Este un proiect inedit pentru România, a ţinut să sublinieze primarul Timişoarei, Dominic Fritz, citat de Agerpres.

„Sunt încrezător că va atrage vizitatori nu doar din ţară, ci şi din străinătate. E un proiect care se aliniază tradiţiei multiconfesionale a Timişoarei şi care va deschide o nouă perspectivă culturală în oraşul nostru”, a adăugat primarul.

Timişoara a găzduit deja expoziţii temporare sub titulatura Muzeul Bibliei, care s-au bucurat de un foarte mare succes, atrăgând mii de vizitatori.

„Este un proiect unic în România, care va aşeza Timişoara pe harta lumii alături de alte câteva oraşe unde există muzee similare”, a punctat pastorul Ionel Tuţac, fondatorul Muzeului Bibliei.

„Succesul expoziţiilor anterioare din Timişoara, dar şi din alte oraşe, demonstrează că Biblia continuă să rămână cartea de căpătâi a omenirii. Prin acest proiect, Timişoara va fi inclusă în galeria unor oraşe celebre care găzduiesc astfel de muzee, precum Washington D.C., Londra, Amsterdam, Dallas, Ierusalim, Houston, iar numărul turiştilor români şi străini care vor vizita Capitala Culturală Europeană va creşte. Impresionanta colecţie de Biblii deţinută, evenimentele culturale şi artistice ce vor avea loc în jurul acestui proiect, parteneriatele care vor fi create cu instituţii similare din alte ţări, vor contribui într-un mod pozitiv la creşterea prestigiului municipiului nostru în ţară şi străinătate. Proiectul se va adresa tuturor, indiferent de confesiune religioasă, etnie, pregătire socială şi educaţională sau vârstă”, a adăugat pastorul.





Farmacist