Greierul de casă – o nouă sursă de hrană sau o nouă sursă de alergene?

Introducere

În contextul global actual dominat de creşterea populaţiei şi de reducerea surselor de hrană, apar tot mai pregnant două provocări majore: malnutriţia în cazul unui număr tot mai mare de oameni şi poluarea mediului înconjurător⁽¹⁾. O sursă alternativă de hrană la consumul tradiţional alimentar poate fi consumul de insecte. Insectele sunt deja, pentru multe comunităţi, o parte semnificativă din dietă, fiind consumate în mai multe ţări din Africa, America de Sud, Asia şi Oceania. Dimensiunea consumului alimentar de insecte este impresionantă, în prezent fiind aproximativ 2000 de specii de insecte consumate în 80% dintre ţările lumii, de către aproximativ 2 miliarde de oameni⁽²⁾. Cel mai des, insectele sunt o sursă alimentară în regiunile tropicale, deoarece cresc până la dimensiuni mari şi sunt uşor de recoltat. Cu toate acestea, pe pieţele occidentale, insectele sunt mai greu acceptate ca sursă de hrană, din punct de vedere cultural şi social. Greierul de casă (Acheta domesticus) prezintă un interes aparte, din moment ce este pe cale să fie aprobat pentru creştere şi consum în Europa⁽²⁾. Scopul acestei lucrări este de a prezenta beneficiile, dar şi riscurile legate de consumul greierului de casă, mai ales luând în considerare faptul că acesta poate fi o sursă de sensibilizare alergenică, precum şi de şoc anafilactic⁽³⁾.

Entomofagia în trecut şi în prezent

Hrănirea cu insecte se numeşte entomofagie. Se poate considera că toţi oamenii sunt deja entomofagi şi se estimează că o persoană ingeră în medie 500 g de insecte pe an, accidental sau sub formă ascunsă în salate, fructe, orez, unt de arahide şi în multe alte alimente. Ouăle, larvele, pupele şi forma adultă a anumitor insecte au fost consumate de oameni din timpurile preistorice şi până în prezent. Literatura din China antică, de exemplu, citează o impresionantă înregistrare a tuturor alimentelor, inclusiv a unui număr mare de insecte⁽⁴⁾. Pe de altă parte, în majoritatea ţărilor occidentale, entomofagia este privită cu un sentiment de dezgust, alimentaţia cu insecte fiind o alternativă de neacceptat, asociată cu un comportament primitiv. Dezgustul formează o bază a judecăţii morale şi joacă un rol major în respingerea insectelor comestibile de către oameni⁽⁴⁾.

Studiile care au urmărit modalitatea de schimbare a percepţiei faţă de entomofagie au concluzionat că, minimizând gradul de percepţie a insectelor în alimente, creşte acceptabilitatea acesteia. Câteva cercetări printre consumatorii occidentali arată că ingerarea de insecte sub formă întreagă le aminteşte că animalul era viu înainte să fie pregătit pentru consum, iar această idee provoacă atitudini negative faţă de insecte⁽³⁾. Prin urmare, o variantă mai bună de a consuma insecte este sub formă ascunsă, aşa cum este făina de insecte sau extractul de proteine⁽⁴⁾.

Interesul global pentru entomofagie – conceptul One Health

Organizaţia pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO), Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) şi Organizaţia Mondială pentru Sănătatea Animală (OIE) folosesc următoarea definiţie a conceptului One Health: „Eforturile de colaborare a mai multor discipline care lucrează la nivel local, naţional şi global pentru a obţine o sănătate optimă pentru oameni, animale şi pentru mediul înconjurător”. One Health este un mijloc de gestionare la ameninţările reprezentate de interfaţa dintre sănătatea umană, animală şi a mediului şi recunoaşte legăturile puternice şi interconectarea dintre acestea⁽⁴⁾.

Entomofagia, precum şi utilizarea insectelor pentru hrana animalelor reprezintă un domeniu în care ar putea fi aplicat acest concept, deşi necesită mai multe cercetări. Este larg acceptat faptul că, până în 2050, la nivel global vor fi 9 miliarde de oameni. Pentru a hrăni acest număr în creştere, producţia actuală de alimente va trebui aproape dublată. Terenul este insuficient şi extinderea de terenuri dedicate agriculturii este rareori o opţiune viabilă sau de durată. În oceane se practică un pescuit excesiv, iar schimbările climatice şi lipsa de apă aferentă ar putea avea implicaţii profunde pentru producţia de alimente. Pentru a face faţă provocărilor alimentare şi nutriţionale actuale, având în vedere că există aproape 1 miliard de oameni înfometaţi cronic în toată lumea, trebuie reevaluate consumul şi producţia de mâncare şi trebuie găsite noi modalităţi de cultivare a alimentelor⁽⁴⁾.

Beneficiile consumului de insecte

În ţările în curs de dezvoltare, insectele sunt privite în mod tradiţional ca o delicatesă. Acestea sunt consumate sub formă de insecte întregi sau sunt încorporate în diferite produse alimentare, ca ingrediente. Recent a existat un mare interes de cercetare în cultivarea, procesarea şi consumul insectelor comestibile, în principal într-un efort de eradicare a nesiguranţei alimentare predominante în multe ţări în curs de dezvoltare. Includerea insectelor comestibile în dietele umane s-a dovedit că îmbunătăţeşte calitatea nutriţională a alimentelor datorită nivelurilor ridicate de micronutrienţi şi macronutrienţi, care sunt comparabile şi uneori chiar mai mari decât cele ale alimentelor de origine animală⁽⁵⁾. Din punct de vedere nutriţional, insectele oferă surse importante de vitamine, minerale, fibre şi proteine de origine animală. De asemenea, necesită mai puţină hrană pentru fiecare kilogram de aliment produs şi au o creştere relativă mai mare şi emisii de gaze cu efect de seră mai scăzute comparativ cu creşterea porcilor şi bovinelor⁽⁶⁾.

Acheta domesticus necesită 1,7 kg de furaje uscate pentru a produce 1 kg de alimente, comparativ cu 2, 4 şi 7 kg pentru păsări, porci şi bovine⁽⁷⁾. Conform previziunilor Organizaţiei pentru Alimentaţie şi Agricultură, va fi necesară o creştere de 70% a producţiei agricole globale pentru a satisface cererea aşteptată. Având în vedere eficienţa lor, insectele comestibile ar putea juca un rol important pentru a satisface această cerere în creştere, în special ca o sursă importantă de proteine animale⁽⁸⁾.

La ora actuală se încearcă introducerea greierilor în alimente cât mai diverse – de la batoane proteice, pâine, paste şi burgeri până la ciocolată, cafea, fursecuri, îngheţată – şi chiar băuturi, cum este berea de greier⁽⁴⁾.

Într-un studiu care a evaluat efectele consumului de 25 de grame/zi de pulbere de greier întreg timp de 6 săptămâni, s-au observat schimbări asupra compoziţiei microbiotei intestinale. Pulberea de greier a întreţinut creşterea bacteriilor probiotice de la nivelul intestinului – de exemplu, Bifidobacterium animalis a crescut de 5,7 ori. Consumul de greier a fost, de asemenea, asociat cu reducerea plasmatică a TNF-α. Aceste date arată cum poate contribui consumul de greier la îmbunătăţirea statusului fiziologic al intestinului şi cum poate reduce inflamaţia sistemică; cu toate acestea, sunt necesare mai multe cercetări pentru a înţelege aceste efecte şi mecanismele lor de bază⁽⁹⁾.

Riscurile consumului de insecte

Riscurile la care se pot expune consumatorii de insecte sunt variate şi se împart în trei mari categorii: riscuri biologice (bacterii şi paraziţi), riscuri chimice (micotoxine, metale grele şi pesticide) şi riscuri de reacţii alergice.

1. Riscuri biologice induse de consumul de insecte

a) Bacteriile

Riscul de contaminare cu agenţi patogeni există într-o anumită măsură, mai ales când insectele sunt consumate crude. Acest aspect este valabil pentru majoritatea alimentelor şi insectelor, care trebuie tratate cu aceeaşi grijă ca şi alte produse alimentare. Este întotdeauna cel mai bine să fie gătite anterior consumului.

În literatura ştiinţifică, studiile despre contaminarea microbiană a insectelor comestibile sunt limitate, dar este un domeniu de interes crescut şi de cercetare. Datele disponibile cu privire la acest aspect par să sugereze că atât microorganismele care produc alterare, cât şi cele patogene pot fi inerente şi că gradul de contaminare depinde de mai mulţi factori, inclusiv tipul de insecte, mediul de creştere, fie sălbatic sau domesticit, procedeele de prelucrare şi manipulare utilizate în pregătirea lor, precum şi respectarea măsurilor de igienă. Este bine recunoscut faptul că mai multe genuri de bacterii patogene, inclusiv Escherichia, Staphylococcus şi Bacillus, pot infecta atât oamenii, cât şi nevertebratele (inclusiv insectele), prezentând riscuri pentru sănătatea consumatorilor de insecte comestibile, chiar şi în cazurile în care nu există contaminarea alimentelor din alte surse⁽⁴⁾.

Microorganismele patogene asociate adesea în izbucnirea bolilor de origine alimentară au fost izolate în multe tipuri de insecte comestibile. Au fost prezentate un număr de rapoarte privind infecţiile microbiene şi intoxicaţiile alimentare provenite din entomofagie. Cele mai frecvente specii bacteriene patogene care au fost izolate din insecte comestibile aparţin genurilor Staphylococcus, Micrococuss, Bacillus, Salmonella, Shigella şi Clostridium.

Este necesar să se asigure proceduri igienice de producere a insectelor comestibile, prelucrare, conservare şi manipulare pentru a reduce riscurile de răspândire a bolilor microbiene transmisibile prin alimente⁽⁴⁾.

b) Paraziţii

Rolul insectelor comestibile în transmiterea bolilor parazitare este încă investigat, existând studii care atestă transmiterea paraziţilor de către unele insecte comestibile. Probabilitatea ca insectele recoltate din sălbăticie să transmită boli parazitare la om este mai mare decât în cazul insectelor crescute la ferme, deoarece insectele colectate din mediul sălbatic nu sunt limitate în spaţiu şi hrana lor nu este controlată, spre deosebire de insectele crescute la fermă⁽¹⁰⁾. Greierii sunt consumaţi întregi în Thailanda şi sunt frecvent infestaţi de paraziţii Nosema spp., Gregarine spp. şi Steinernema spp⁽¹¹⁾. În studiile făcute recent, s-a formulat o ipoteză cu privire la posibilitatea ca Abbreviata antarctica, un parazit al şopârlei, să poată avea greierii ca gazdă intermediară⁽²⁾.

2. Riscuri chimice induse de consumul de insecte

a) Micotoxinele

Micotoxinele sunt considerate cele mai importante substanţe care contaminează alimentele în raport cu impactul lor negativ asupra sănătăţii publice şi a securităţii alimentare. Acestea sunt metaboliţi secundari produşi de numeroase mucegaiuri fitopatogene şi de cele care alterează alimentele din genurile Fusarium, Aspergillus şi Penicillium. Micotoxinele pot fi prezente şi în substratul de alimente pe care sunt crescute insectele comestibile.

Potrivit FAO, micotoxinele detectate şi cuantificate în insectele comestibile pot proveni din contaminarea substratului furajer de către cele trei genuri de mucegaiuri menţionate anterior, precum şi din producţia lor în intestinul insectelor. Această observaţie demonstrează că insectele comestibile pot constitui o preocupare potenţială pentru siguranţa alimentelor, în special din cauza efectelor acute şi cronice pe care aceste toxine le pot avea atât asupra sănătăţii umane, cât şi a celei animale⁽¹²⁾.

Dintre toate micotoxinele detectate şi cuantificate la insectele comestibile, aflatoxinele sunt cele care ar constitui cea mai mare problemă pentru sănătate, care apare în special în ţările tropicale în curs de dezvoltare. Aflatoxinele sunt substanţe cancerigene dovedite. Un alt efect al acestora este încetinirea creşterii la copii⁽¹³⁾.

b) Metalele grele

A fost documentată o posibilă acumulare de metale grele la insectele comestibile, care depinde de numeroşi factori, inclusiv de speciile de insecte, faza de creştere şi substratul de hrană. Metalele grele – de obicei considerate toxice sistemice – includ plumbul, mercurul, arsenicul şi cadmiul şi sunt elemente metalice capabile să inducă toxicitate la niveluri scăzute de expunere. Se ştie că o contaminare a alimentelor cu metale grele provoacă efecte negative asupra sănătăţii, atât acute, cât şi cronice, la om şi animale. În prezent există cunoştinţe limitate cu privire la siguranţa alimentară legată de concentraţia de metale grele din insecte⁽⁴⁾.

c) Pesticidele

Pesticidele sunt o problemă în cazul insectelor adunate din sălbăticie şi care nu au fost cultivate într-o fermă pentru consum uman. Uneori hrana lor poate fi tratată cu pesticide, ducând la acumularea acestora în organism. Astfel, consumatorii de insecte hrănite natural prezintă risc de intoxicaţie. În prezent, pentru prevenirea intoxicaţiilor cu pesticide la consumatorii de insecte comestibile, este recomandată creşterea lor în ferme în care hrana poate fi controlată⁽²⁾.

3. Riscuri alergenice induse de consumul de insecte

Alergia alimentară este o problemă emergentă de sănătate publică, a cărei gestionare continuă să reprezinte o mare provocare pentru industrie şi pentru practicienii din domeniul sănătăţii din întreaga lume. Deoarece cea mai mare componentă a insectelor comestibile sunt proteinele, este posibil ca unele insecte şi alimente derivate din insecte să fie potenţiale surse de alergene⁽¹⁴⁾.

Toate alergenele identificate până în prezent din insecte sunt proteine care aparţin familiilor de proteine conservate, şi anume proteine musculare, precum tropomiozina, miozina şi proteina sarcoplasmatică de legare a Ca, şi enzime precum α-amilaza, chitinaza, glutationul S-transferaza (GST), arginin kinaza, proteaza serică şi tripsina⁽¹⁵⁾.

a) Proteinele musculare

Proteinele musculare – tropomiozina, miozina şi proteina sarcoplasmatică de legare a Ca – au fost identificate ca alergenele majore din insectele comestibile. Toate aceste alergene din proteinele musculare prezintă o rezistenţă destul de mare atât la proteoliză, cât şi la denaturarea termică.

Conform relaţiei filogenetice, literatura de specialitate demonstrează că insectele şi crustaceele împărtăşesc mai multe alergene comune. Insectele şi crustaceele aparţin celei mai diversificate încrengături a regnului animal – artropodele. Ele sunt definite de exoscheletul lor şi de corpurile lor segmentate. Pe lângă insecte şi crustacee, ceilalţi membri ai acestei mari familii sunt arahnidele (păianjeni, acarieni şi scorpioni) şi miriapodele (milipede şi centipede)⁽¹⁶⁾.
 

Tropomiozina insectelor este similară cu cea din crustacee. Trebuie luat în considerare faptul că acele persoanele care sunt alergice la crustacee pot dezvolta o reacţie alergică după ingestia de insecte⁽¹⁷⁾. Alergenele majore ale acarienilor – de exemplu, Der f 10 şi Der p 10 din Dermatophagoides farinae şi Dermatophagoides pteronyssinus – sunt, de asemenea, tropomiozine. Multe specii de crustacee şi moluşte conţin tropomiozina ca alergen muscular major. Anisakis simplex, care este un nematod, prezintă ca alergen major Ani s 3, tot o tropomiozină⁽¹⁵⁾.

În aceste condiţii, tropomiozina apare ca un panalergen major, găsindu-se în mare parte în acarieni, insecte, crustacee, moluşte şi nematode⁽¹⁸⁾.

b) Enzimele

Din insectele comestibile au fost identificate enzime cu potenţial sensibilizant, inclusiv hidrolaze, precum α-amilaza, chitinaza, proteaza serică şi tripsina, dar şi enzime metabolice, cum sunt arginin kinaza, glutation S-transferaza şi triozofosfat izomeraza⁽¹⁵⁾.

Arginin kinaza

Arginin kinaza a fost identificată ca un panalergen răspândit pe scară largă din diferite insecte, cum sunt viermele de făină (Tenebrio molitor), greierul de câmp (Gryllus bimaculatus) şi greierul de casă (Acheta domesticus), dar şi în cazul creveţilor şi al crabilor. Arginin kinazele sunt alergenele majore şi ale gândacului de bucătărie german (Blattella germanica) şi ale gândacului de bucătărie american (Periplaneta americana). Multe alte alergene ale acarienilor, cum sunt Der f 20 din D. farinae, Der p 20 din D. pteronyssinus şi Gly d 20 din G. destructor, fac parte din familia arginin kinazelor⁽¹⁵⁾.

Triozofosfat izomeraza

Triozofosfat izomeraza (TPI) este o enzimă cu un rol important în glicoliză şi care este esenţială pentru producţia de energie. TPI a fost găsită în aproape fiecare organism, pornind de la mamifere şi insecte, până la ciuperci, plante şi bacterii. Aceasta a fost identificată în studiile recente ca alergen primar pentru caracatiţă (Octopus fangsiao)⁽¹⁹⁾ şi pentru litchi (Litchi chinensis)⁽²⁰⁾. În plus, Scy p 8 este un alergen identificat pentru crab şi cauzează frecvent reacţii încrucişate cu celelalte crustacee. De asemenea, această TPI este considerată un alergen important şi în cazul greierului de casă⁽¹⁵⁾.

c) Alte surse alergenice

Alte proteine care sunt implicate în căile metabolice (tioredoxina) sau cele care prezintă funcţii structurale (tubulinele) ori fiziologice (hemocianina şi hexamerina) apar ca alergene minore din insectele comestibile⁽¹⁵⁾.

Hexamerina

Folosind o abordare bazată pe proteomică şi bioinformatică, au fost cercetate insectele comestibile, cum sunt greierul de casă (Acheta domesticus), lăcusta călătoare (Locusta migratoria) şi viermele galben (Tenebrio molitor). Cele mai multe alergene constau în proteine filogenetice, răspândite pe scară largă în diferitele grupuri de artropode (acarieni, insecte, crustacee) şi moluşte. Hexamerinele sunt „proteine de stocaj” şi au fost găsite la toate insectele studiate. Utilizarea lor principală este de a stoca şi elibera energie în perioadele în care insectele se hrănesc mai puţin, cum ar fi în timpul pupaţiei sau în stadiul adult. Se crede, de asemenea, că ar putea juca un rol în semnalul pupaţiei. Datorită formei şi mărimii lor, s-a emis ipoteza că această proteină derivă din hemocianina prezentă în crustacee. Cu toate acestea, hexamerina este o proteină foarte specifică pentru insectele comestibile⁽¹⁵⁾. Deşi hexamerina B1 a fost găsită ca alergen specific greierului, aceasta poate fi întâlnită ca alergen şi în cazul altor insecte⁽²⁾.
 

Apolipoforina III şi proteina cuticulară larvară

Într-o măsură mai mică, alte proteine, cum ar fi apolipoforina III şi proteina cuticulară larvară, au prezentat, de asemenea, o specificitate destul de bună pentru insectele comestibile. Aceste proteine, care aparent lipsesc sau sunt mult mai puţin reprezentate în alte grupuri de artropode, moluşte şi nematode, împărtăşesc secvenţe de aminoacizi bine conservate şi structuri tridimensionale foarte similare între ele. Datorită capacităţii lor de a declanşa un răspuns alergic la persoanele sensibilizate, acestea ar trebui utilizate pentru detectarea specifică a proteinelor din insectele folosite ca ingrediente în diferite produse alimentare şi pentru a evalua siguranţa alimentară a acestora, din punct de vedere alergologic⁽²¹⁾.

Chitina

Alergiile pot fi declanşate şi de chitină, care este al doilea cel mai frecvent polizaharid din natură. Chitina poate fi găsită frecvent la organismele inferioare, cum sunt ciupercile, crustaceele sau insectele, dar nu şi la mamifere.

Studiile relevă că răspunsul imunologic la chitină şi rolul său în inducerea alergiilor sunt dependente de mărimea particulelor substanţei chitinice. Acest lucru înseamnă că, deşi particulele de chitină de dimensiuni medii pot provoca un răspuns alergic, particulele de chitină de dimensiuni mai mici pot avea un efect opus şi să reducă răspunsul alergic⁽²²⁾.

Chitina exoscheletelor insectelor se comportă în organismul uman asemenea celulozei, pentru că nu poate fi digerată, şi din această cauză a luat denumirea de „fibră animală”. Astăzi, din cauza lipsei de alimente care conţin chitină, există o deficienţă a enzimei chitinază care scindează chitina. Unii indivizi au o cantitate atât de mică din această enzimă, încât consumul de insecte poate provoca o reacţie alergică la aceştia. Persoanele cele mai expuse riscului sunt cele care sunt alergice la fructele de mare, cum sunt creveţii⁽²³⁾.

Şocul anafilactic în urma ingestiei de insecte

În Asia a fost raportată anafilaxia la insectele ingerate. Un studiu retrospectiv efectuat în urma înregistrărilor pe parcursul a doi ani ale pacienţilor veniţi în urgenţe într-un spital din Thailanda a raportat şapte cazuri de anafilaxie cauzate în urma consumului de lăcuste şi greieri. Dată fiind practica pe scară largă a entomofagiei în Asia, deşi nu este menţionat, s-a presupus că aceşti pacienţi au fost sensibilizaţi anterior prin ingestia de insecte⁽³⁾.

Un studiu de cercetare din China a colectat din 1980 până în 2007 un număr de 358 de episoade de şoc anafilactic cauzate de ingestia de alimente. Printre cele mai frecvente alergene implicate au fost insectele comestibile, într-un procent de 14%⁽²⁴⁾.

Prezenţa la toate insectele comestibile a alergenelor tropomiozină şi arginin kinază, care reacţionează încrucişat cu alergenele majore din componenţa creveţilor, acarienilor, moluştelor şi chiar a nematodelor, sugerează că pacienţii alergici la acestea sunt expuşi riscului de reacţii alergice când consumă insecte sau produse alimentare care conţin insecte. Astfel, este important ca toţi consumatorii să fie informaţi despre riscul de şoc anafilactic, prin etichetele adecvate pentru alimentele şi produsele alimentare care conţin insecte⁽²⁵⁾.

Reactivitatea încrucişată în cazul greierului de casă

Într-un studiu din 2019 se arată că pacienţii alergici la crustacee, acarienii din praful de casă şi la musca domestică pot avea probleme din cauza unor reacţii încrucişate cu proteinele din lăcusta de deşert şi din greierul de casă. Astfel, pacienţii care se cunosc alergici la acestea ar trebui avertizaţi înainte de a consuma insecte, deoarece sunt predispuşi în mod special să reacţioneze încrucişat.

Relevanţa in vivo a acestei observaţii a fost dovedită prin testarea prick cutanată a pacienţilor alergici la crustacee, unde s-au observat reacţii doar la extractele nemodificate, dar nu şi la cele care au fost modificate enzimatic sau prin încălzire. Prin urmare, o metodă adecvată de procesare a alimentelor poate reduce reactivitatea încrucişată şi alergenicitatea la insectele comestibile⁽²⁶⁾.

Concluzii

Malnutriţia în cazul unui număr tot mai mare de oameni şi poluarea mediului înconjurător sunt în prezent două provocări majore la nivel global. Factorii sociali, demografici şi economici contribuie la schimbarea stilului de viaţă şi a obiceiurilor alimentare şi pun presiune asupra resurselor pentru producerea hranei. În acest context, insectele comestibile reprezintă o alternativă şi o sursă de nutrienţi de calitate şi pot juca un rol important în rezolvarea problemelor legate de nesiguranţa alimentară şi nutriţională⁽¹⁾.

În ciuda avantajelor pe care entomofagia le poate avea asupra planetei şi asupra combaterii malnutriţiei, rămân riscuri serioase de luat în considerare. Printre riscurile majore se numără potenţialul de reacţii alergice, care se dovedeşte a fi important, ca urmare a posibilităţii crescute de reacţii încrucişate. Reacţiile alergice la proteinele din insecte pot avea severităţi diferite, ajungând până la şoc anafilactic, având în vedere că sunt termostabile şi rezistente la denaturarea enzimatică. Adevărata prevalenţă a alergiilor alimentare la insectele comestibile nu este complet cunoscută deocamdată. În schimb, se anticipează o înmulţire a cazurilor de alergie la insecte, acest lucru fiind datorat creşterii consumului şi în ţările occidentale⁽²⁶⁾.

O altă problemă o constituie bacteriile, paraziţii, pesticidele, metalele grele şi toxinele care pot fi prezente în insectele comestibile⁽²⁾. Un risc posibil este şi consumul într-o etapă de dezvoltare inadecvată a insectei. La unele insecte este necesară îndepărtarea picioarelor înainte de consum, altfel putând duce la blocaje intestinale care pot avea consecinţe fatale⁽²⁷⁾.

Nu în ultimul rând, trebuie să fie puse în discuţie modul de percepţie şi sentimentul pe care îl are fiecare individ faţă de consumul de insecte. Admiţând că există viziuni diferite privind conceptul de dietă sustenabilă şi sănătoasă, Organizaţia pentru Alimente şi Agricultură a ONU şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii au definit conceptul de dietă sănătoasă şi sustenabilă ca fiind dieta care promovează sănătatea individului şi starea de bine în toate dimensiunile sale, are un impact minor asupra mediului, este accesibilă, convenabilă, sigură şi echitabilă şi este acceptabilă din punct de vedere cultural⁽²⁵⁾.