Rezumate

Angioedemul dobândit nonhistaminergic – consideraţii clinice şi etiopatogenice

Polliana Mihaela Leru

Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, Bucureşti; Spitalul Clinic Colentina, Bucureşti

 

Angioedemul (AE) reprezintă o patologie relativ frecventă în practica medicală, adresată medicilor alergologi, dar şi altor specialişti, în special serviciilor de urgenţă. Este considerat alergic în majoritatea cazurilor, dar poate ridica probleme de diagnostic şi de tratament, managementul fiind dificil în unele cazuri. Ultimii zece ani au adus schimbări majore în înţelegerea mecanismelor patogenice, actualizarea clasificării, nomenclatura şi descrierea formelor etiopatogenice de angioedem. Angioedemul poate fi însoţit sau nu de urticarie, poate fi dobândit sau ereditar, cu grade diferite de severitate, până la deces, în cazuri rare. Este mediat în general de histamină, în formele alergice, sau de bradikinină, în alte forme clinice. AE dobândit nonhistaminergic este mai rar, mai puţin cunoscut şi dificil de diagnosticat, dar este responsabil de morbiditate şi de mortalitate crescute asociate acestei patologii. Cele mai cunoscute forme de AE dobândit nonhistaminergic, mediate de bradikinină, sunt cele induse de inhibitorii enzimei de conversie a angiotensinei – clasă terapeutică mult utilizată în tratamentul hipertensiunii arteriale şi al insuficienţei cardiace. AE prin deficit dobândit de C1-inhibitor esterază este o boală rară, având unele asemănări cu angioedemul ereditar, dar fără istoric familial şi cu debut după vârsta de 40 de ani. Cele mai multe cazuri sunt asociate cu limfoame şi alte boli neoplazice sau autoimune, cum este lupusul eritematos sistemic. Alte forme de AE sunt considerate idiopatice, fără cauză identificabilă şi cu mecanisme incerte. Prezentarea de faţă îşi propune actualizarea clasificării, a aspectelor clinice şi etiopatogenice relevante privind angioedemul nonhistaminergic şi a indicaţiilor terapeutice actuale.

 

Treatment of hereditary angioedema

Henriette Farkas, MD, PhD, DSc

Hungarian Angiedema Center of Reference and Excellence; Department of Internal Medicine and Haematology, Semmelweis University, Budapest, Hungary

 

Hereditary angioedema (HAE) with C1-inhibitor (C1-INH) deficiency is a rare disease that belongs to bradykinin-mediated angiedemas. It is characterized by subcutaneous and/or submucosal edema formation without wheals which do not respond to the conventional treatment with antihistamines, glucocorticoids and epinephrine. HAE attacks are associated with a significant functional impairment, decreased health-related quality of life, and mortality in the case of laryngeal edema.

HAE specific comprehensive, integrated care should be available for all patients. The management of HAE in a comprehensive care HAE center comprises counselling, therapy, and follow-up. Education and counselling are the cornerstones of successful management. The therapeutic strategy should always be individualised. It consists of primary prophylaxis, acute treatment, short-, and long-term prophylaxis. The identification of trigger factors is important because primary prevention – that is, avoiding specific triggering factors – is feasible. The acute treatment of HAE focuses on relieving the edematous episodes rapidly, effectively and safely – regardless of the location and the severity of the swelling. The agents used for acute therapy are characterized by different modes of action. These include the inhibition of bradykinin release by supplying the deficient C1-INH protein by administering C1-INH concentrate derived from human plasma, or obtained from the breast milk of transgenic rabbits by recombinant technology or inhibiting kallikrein by kallikrein inhibitor (ecallantide) or blocking the effect of the released bradykinin on its receptor by bradykinin B₂-receptor antagonists (icatibant). All HAE attacks should be treated as early as possible. All patients should be provided with medicinal product treatment for two HAE attacks and should be taught to self-administer. Short-term prophylaxis refers to treatment meant to minimize the risk of attacks when exposure to a potential or known trigger is anticipated. The long‑term prophylaxis of HAE (the use of regular medication) is introduced to reduce the burden of the disease by minimizing the overall number, frequency and/or severity of attacks. Targeted drugs for prophylaxis intend to supply the lacking C1-INH protein with intravenously or subcutaneously, twice weekly administered plasma derived C1 inhibitor or subcutaneously twice monthly administered monoclonal antibody against kallikrein (lanadelumab) or orally daily used kallikrein inhibitor (berotralstat). If these drugs are not available, non-targeted medications, “old” treatments, attenuated androgens and antifibrinolytics, can be administered. Patients should be followed‑up regularly at least once a year.

Multiple new therapies with novel mechanisms of action are currently being investigated.  Oral medicines are small molecules, potent and selective, orally administered kallikrein inhibitors. With a similar approach, there are antisense molecules which knock the prekallikrein mRNA out. The other drugs suppress the synthesis of the FXII protein. Monoclonal antibodies binding to the catalytic site of FXIIa or orally administered bradykinin B2 receptor antagonists are also new therapeutic options. Adeno-associated virus-mediated gene therapy is under development. We hope that these novel medicinal products will bring a real change and, a real benefit for patients in both prophylaxis and acute treatment.
 

Tratamentul angioedemului ereditar în România

Noemi-Anna Bara

Centrul de Expertiză de Angioedem Ereditar, Sângeorgiu de Mureş, România

 

Angioedemul ereditar (AEE) se manifestă prin episoade recurente, imprevizibile şi acute de edem la nivelul ţesuturilor subcutanate şi/sau submucoase.  Edemul poate apărea în diferite zone ale corpului, cel mai frecvent la nivelul tractului gastrointestinal, al membrelor, în regiunea orofacială/faringiană/laringiană sau la nivelul tractului urogenital.

Deoarece atacurile de AEE pot fi dureroase şi desfigurante şi, în cazul atacurilor de căi respiratorii superioare, potenţial fatale, administrarea tratamentului specific cât mai repede posibil este esenţială.

Deoarece în AEE edemul este mediat de bradikinină, acesta va răspunde la medicamente specifice care reglează activitatea bradikininei, şi nu la tratamentul cu corticosteroizi, antihistaminice sau epinefrină.

În România, în ultimii trei ani, au fost aprobate două astfel de medicamente specifice pentru tratamentul AEE. În prezent, pacienţii cu AEE din ţara noastră beneficiază prin program naţional atât de tratament de urgenţă (al atacurilor), cât şi de tratament profilactic, de scurtă şi de lungă durată.

Deşi încă există unele nevoi nesatisfăcute în gestionarea AEE în România, prin disponibilitatea acestor noi medicamente specifice, calitatea vieţii acestor pacienţi a fost semnificativ îmbunătăţită.

 

Alergia non-IgE mediată la aliment

Ioana Adriana Muntean, Irena Pintea, Carmen Teodora Dobrican, Diana Mihaela Deleanu

Disciplina Imunologie-Alergologie, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Hatieganu”;  Institutul Regional de Gastroenterologie şi Hepatologie „Prof. dr.Octavian Fodor”, Cluj-Napoca

 

Hipersensibilitatea (alergia) alimentară care nu este mediată de imunoglobulină E (IgE) cuprinde un spectru larg de tulburări la ingestia unor alimente, cum sunt: sindromul enterocolitei induse de proteine ​​(FPIES), proctocolita alergică (AP), enteropatia indusă de proteinele alimentare (FPE), boala celiacă, sindromul Heiner (hemosideroza pulmonară) şi anemia prin deficienţă de fier indusă de proteinele laptelui de vacă. Spre deosebire de alergia alimentară mediată de IgE, simptomele în alergia alimentară care nu este mediată de IgE sunt de obicei întârziate (de la ore la săptămâni după ingestia alimentului incriminat). De asemenea, comparativ cu reacţiile IgE mediate la aliment, diagnosticul diferitelor forme nemediate de IgE de alergii alimentare poate fi extrem de provocator. Având în vedere lipsa unor teste de confirmare neinvazive pentru majoritatea acestor tulburări, multe dintre acestea sunt diagnosticate clinic pe baza istoricului şi sunt gestionate empiric prin evitarea alimentelor. Prin urmare, este important să fim familiarizaţi ca alergologi şi cu manifestările-cheie ale acestor tulburări, cu alimentele frecvent incriminate şi cu testele folosite larg la nivelul  populaţiei, unele fără utilitate reală.

Pacienţii cu alergii alimentare non-IgE mediate au în general un prognostic favorabil, în majoritatea cazurilor rezolvându-se în primii câţiva ani de viaţă. Există o nevoie urgentă de a caracteriza mai bine mecanismele fiziopatologice care stau la baza acestor tulburări, pentru a identifica potenţiali biomarkeri pentru un diagnostic mai clar. Managementul trebuie îmbunătăţit, de asemenea, pentru mulţi pacienţi evitarea pe perioade lungi aducând importante probleme nutriţionale.

 

Enteropatia glutenică şi bolile alergice – rolul barierei intestinale

Corina Ioana Bocşan

Disciplina Farmacologie, Toxicologie şi Farmacologie Clinică, Universitatea de Medicină şi Farmacie ”Iuliu Haţieganu”, Cluj-Napoca

 

Bolile alergice şi enteropatia glutenică sunt boli multifactoriale, determinate de interacţiunea factorilor de mediu cu o anumită predispoziţie genetică. În ambele situaţii, prevalenţa şi incidenţa acestor boli sunt în creştere în ultima decadă, mai ales în ţările vestice. Este cunoscut şi acceptat faptul că bolile alergice sunt determinate de un răspuns imun de tip Th2, cu formare de IgE specifice faţă de alergenul incriminat, cu niveluri crescute de IL-4, IL-5 şi IL-13, în timp ce boala celiacă este o afecţiune autoimună, determinată de un răspuns imun de tip Th1 şi de niveluri mari de IFN-γ, IL-2, IL-6 şi TNF-α. S-a sugerat o asociere inversă a afecţiunilor mediate Th1‑Th2, însă există date care atestă asocierea bolilor alergice cu enteropatia glutenică.

Cercetări recente au relevat implicarea imunităţii înnăscute şi a microbiotei intestinale în apariţia ambelor tipuri de afecţiuni. Atât în bolile alergice, cât şi în enteropatia glutenică s-au descris alterări ale barierei epiteliale intestinale, însă nu se cunoaşte cu exactitate modul în care acţionează aceasta drept cofactor în apariţia manifestărilor.

 

Dificultăţi de diagnostic în alergia alimentară, enteropatia glutenică şi intoleranţa la lactoză

Diana Deleanu

Departamentul de Imunologie şi Alergologie, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu”; Institutul Regional de Gastroenterologie, Hepatologie „Prof dr. Octavian Fodor”, Cluj-Napoca, România

 

Intoleranţele alimentare şi alergia alimentară (AA) sunt în creştere şi uneori dificil de diferenţiat. AA şi boala celiacă (BC) sunt mediate imun (prin IgE specifice la alimente, iar BC este mediată de limfocitele T); intoleranţa la lactoză (IL) este un deficit enzimatic, fără nicio o implicare a sistemului imunitar.

Mulţi alergeni alimentari pot produce simptome, dar 14 dintre aceştia (lapte de vacă, ou, grâu, arahide, nuci de copac, soia, susan, peşte, fructe de mare, ţelină, muştar, lupin, sulfiţi) sunt obligatoriu menţionaţi, deoarece produc majoritatea AA (peste 90%). BC este indusă de gluten (prezent în grâu, secară şi alte cereale). IL este produsă de lapte şi de derivate lactate.

Multe dintre simptome sunt prezente în cele trei afecţiuni, dar urticaria este mai frecventă în AA şi mai rară în BC (absentă în IL). Anafilaxia este forma severă de manifestare a AA, cu risc de deces.

Există multe metode de investigare pentru AA (IgE specifice), dar diagnosticul de aur este testul de provocare cu aliment (dublu orb, controlat cu placebo). În BC sunt necesare endoscopia cu evidenţierea atrofiei mucoasei şi prezenţa anticorpilor (IgA şi IgG) antitransglutaminază.

Tratamentul este în general prin evitare, dar în AA există şi terapii specifice (epi‑/anapen pentru reacţiile de anafilaxie) şi este posibilă inducerea toleranţei prin imunoterapie orală.

 

Alergii la substanţe cosmetice

Corina Ureche

Departamentul I Medicină Internă; UMFST „George Emil Palade”, Târgu-Mureş

 

Cosmeticele sunt elemente omniprezente în viaţa de zi cu zi, la toate vârstele şi sexele. Se estimează că 95% dintre femei şi 75% dintre bărbaţi au zilnic contact cu produse cosmetice. Aceste produse, spre deosebire de cele de tip medicamentos, nu trebuie să modifice structura şi funcţiile ţesuturilor pe care sunt aplicate. Datele estimează că între 8% şi 15% din totalul dermatitelor de contact sunt produse de cosmetice. Nu numai manifestările de tip dermatită de contact apar ca urmare a utilizării cosmeticelor – mai rar, acestea pot produce orice manifestări alergice de tip I. Pe lângă compuşii chimici bine cunoscuţi că pot determina manifestări alergice, mai multe studii indică şi compuşi naturali, mai ales alergeni alimentari, care pot determina alergii în cursul utilizării cosmeticelor.

 

Conştientizarea riscului de alergie orală la contact cu saliva partenerului care a consumat alergene alimentare

Ana-Maria-Antoaneta Cristea¹, Lorena-Mihaela Gheorghiţă¹, Mariana Vieru², Florin-Dan Popescu²

1. Medic rezident specialitatea Alergologie şi Imunologie Clinică,  Spitalul Clinic „Nicolae Malaxa”, Bucureşti
2. Disciplina Alergologie, Spitalul Clinic „Nicolae Malaxa”, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, Bucureşti

 

Introducere. Cazurile raportate de reacţii alergice legate de sărut sunt rare, subiectul fiind puţin conştientizat, intervalele de timp dintre expunerile la alergene ale partenerilor, momentul sărutului şi apariţia simptomelor pot varia, iar manifestările au severitate diferită.

Materiale şi metodă. A fost selectat un lot de pacienţi comunicativi, cu istoric convingător de sindrom de alergie orală la fructe şi vegetale proaspete, cu teste cutanate prick şi prick-prick pozitive la alergene de origine vegetală sugestive, cărora li s-a aplicat un chestionar referitor la riscul de alergie orală prin sărut la contact cu saliva partenerului.

Rezultate. Dintre cei 17 pacienţi (25-52 de ani) selecţionaţi, majoritatea aveau istoric de rinoconjunctivită alergică cu sensibilizare mediată IgE la polenuri şi sindrom de alergie orală la alimente de origine vegetală nepreparate termic, cel mai frecvent măr, piersică, kiwi şi alune de pădure. Doar doi pacienţi tineri au afirmat faptul că s-au gândit anterior că există un risc de a dezvolta o reacţie alergică în urma unui sărut cu o persoană care a consumat cu puţin timp înainte un alergen alimentar faţă de care prezentau sensibilizare. Unul dintre aceştia a descris în antecedentele personale un episod de prurit al buzelor şi intraoral apărut la interval de aproximativ 5 minute după ce şi-a sărutat partenerul, care terminase de consumat un măr în urmă cu mai puţin de cinci minute.

Concluzii. Educaţia pacienţilor cu polinoză şi sindrom de alergie orală este importantă şi poate include conştientizarea riscurilor alergologice la contactul cu saliva partenerului care a consumat anterior alergene alimentare semnificative.
 

Beneficiul evaluării alergologice într-un caz de SDRIFE postoperatoriu

Cătălina Cernat¹, Rama Boustani¹, Selda Ali^1,2, Roxana Silvia Bumbăcea^1,2

1. Compartimentul de Alergologie şi Imunologie Clinică, Spitalul de Nefrologie „Dr. Carol Davila”, Bucureşti
2. Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, Bucureşti

 

Introducere. Exantemul flexural şi intertriginos simetric indus medicamentos (SDRIFE) reprezintă un tip particular de exantem postmedicamentos, cu o distribuţie specifică, prezentându-se sub formă de rash localizat la nivelul pliurilor inghinale, genitale şi în alte zone cutanate de flexie, fără afectare sistemică. Este o afecţiune rară, cu aproximativ 100 de cazuri raportate din 1984 până în prezent.

Materiale şi metodă. Prezentăm cazul unei paciente în vârstă de 51 de ani, diagnosticată cu SDRIFE debutat în a treia zi postoperatoriu, în contextul polimedicaţiei administrate: metamizol, paracetamol, ketoprofen, ampicilină.

Evaluarea alergologică a cuprins testare cutanată prick, urmată de testare intradermică cu citire imediată şi tardivă şi testare cutanată patch pentru medicamentele suspectate. Testele cutanate prick şi intradermice au fost negative la citirea imediată. La citirea la 24 de ore a testelor intradermice, pacienta a prezentat prurit, eritem şi induraţie la fiecare dintre concentraţiile de metamizol testate: 0 4 mg/ml, 4 mg/ml şi 40 mg/ml. Testarea cutanată patch a avut rezultat pozitiv la 48 de ore pentru metamizol 10% în petrolatum, restul testelor cutanate patch fiind negative. Deşi testele cutanate patch au o rată de pozitivare în SDRIFE raportată în literatură de sub 50%, acestea, alături de testarea cutanată intradermică cu citire tardivă, au conturat diagnosticul de SDRIFE indus de metamizol.

Particularitatea cazului constă în identificarea metamizolului drept inductorul SDRIFE, cu ajutorul testelor cutanate. Testul de provocare orală medicamentoasă nu a fost necesar. O căutare pe PubMed nu a identificat cazuri de SDRIFE induse de metamizol raportate până în prezent.

Concluzii. Evaluarea alergologică a facilitat identificarea inductorului reacţiei, reprezentând un beneficiu pentru pacient. S-a evitat excluderea nejustificată a multiplelor medicamente. De asemenea, nu a fost necesară efectuarea testelor de provocare orală pentru fiecare medicament suspectat, reducând timpul necesar investigării pacientei.

Cuvinte-cheie: SDRIFE, metamizol, evaluare alergologică

 

Decizia alergologului asupra rapelului vaccinului anti-COVID-19 după o reacţie cutanată imediată

Rama Boustani¹, Cătălina Cernat¹, Maria Brînzei¹, Roxana Silvia Bumbăcea^1,2, Selda Ali^1,2

1. Compartimentul de Alergologie şi Imunologie Clinică, Spitalul de Nefrologie „Dr. Carol Davila”, Bucureşti 
2. Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, Bucureşti

 

Introducere. Din decembrie 2020, când au fost introduse primele vaccinuri anti-COVID-19, şi până în iunie 2021 au fost administrate peste 2,7 miliarde de doze de vaccin. Unii subiecţi au prezentat reacţii cutanate imediate după administrarea primei doze de vaccin. Cu toate acestea, administrarea rapelului este importantă pentru obţinerea imunizării.

Obiective. Evaluarea alergologică a reacţiilor cutanate imediate, manifestate în primele patru ore după prima doză de vaccin Pfizer Comirnaty şi selectarea pacienţilor pentru administrarea rapelului.

Materiale şi metodă. A fost selectat un lot de şase pacienţi care au dezvoltat reacţii cutanate imediate după prima doză de vaccin Pfizer Comirnaty. Am efectuat testare cutanată prick şi intradermică cu vaccin nativ în concentraţie neiritativă.

Rezultate. Din 5320 de subiecţi care au primit prima doză în centrul nostru de vaccinare, au fost raportate şase cazuri cu reacţii cutanate imediate după prima doză de vaccin Pfizer Comirnaty. Toţi pacienţii au fost de sex feminin, cu vârsta medie de 35 de ani (20–45 de ani). Primelor trei paciente li s-a administrat rapelul fără o testare cutanată prealabilă, deoarece la momentul respectiv nu existau protocoale de testare cutanată la vaccinurile anti-COVID-19. În cazul celorlalte trei paciente am efectuat testare cutanată prick şi intradermică din vaccinul Pfizer nativ, conform recomandărilor EAACI. Rezultatele testelor cutanate au fost negative. Tuturor celor şase paciente li s-a administrat a doua doză de vaccin; doar una dintre paciente a prezentat urticarie (similar reacţiei iniţiale).

Concluzii. Evaluarea alergologică prin testare cutanată permite administrarea celei de-a doua doze de vaccin anti-COVID-19 în condiţii de siguranţă la pacienţii cu istoric de reacţii cutanate la prima doză. Spre deosebire de reacţiile de hipersensibilitate severe, reacţiile cutanate sunt în general minore şi autolimitante şi nu ar trebui să împiedice administrarea rapelului.

Cuvinte-cheie: reacţii cutanate imediate, vaccin anti-COVID-19, testare cutanată

 

Afectarea determinată de expunerea la extractul de ambrozia şi acarieni asupra celulelor epiteliale bronşice în sistemul transwell

Răzvan Ionuţ Zimbru^1,2, Manuela Grijincu^1,2, Michael Bogdan Mărgineanu^1,2, Maria Roxana Buzan^1,2, Maria Cristina Mabda^1,2, Elena Larisa Zimbru^1,2, Lauriana-Eunice Zbîrcea^1,2, Monica Daniela Cotarcă^1,2, Paul Tudor Tămaş^1,2, Gabriela Tănasie^1,2, Carmen Panaitescu^1,2

1. Centrul de Imunofiziologie şi Biotehnologii, Departamentul Ştiinţe Funcţionale, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş”, Timişoara, România 
2. Centrul de Terapii Genice şi Celulare în Tratamentul Cancerului – OncoGen, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Pius Brînzeu”, Timişoara

 

Introducere. Există o mare varietate de pneumoalergene care pot induce inflamaţia tractului respirator şi, astfel, un răspuns alergic. Frecvent, alergenele implicate în acest proces sunt polenul de ambrozia şi alergenele din acarienii de praf de casă (HDM). Pentru a evalua impactul acestora asupra funcţiei de barieră a celulelor epiteliale bronşice, am utilizat culturi de celule epiteliale bronşice umane normale in vitro (NHBE), care au fost expuse la concentraţii diferite ale acestor alergene.

Scop. Acest studiu evaluează şi compară efectele expunerii la extractele de ambrozia şi acarieni asupra epiteliului bronşic.

Materiale şi metodă. Celulele NHBE au fost însămânţate (110000 celule/godeu) în sistemul transwell la interfaţa aer-lichid, pentru a forma un epiteliu pseudostratificat ciliat intact, similar epiteliului bronşic normal. Ulterior, am expus celulele la extractele de ambrozia şi HDM la o concentraţie de 100 µg/mL şi la combinaţia celor două extracte la o concentraţie de 200 µg/mL, divizată în proporţii egale de proteine alergenice. După aceea, am evaluat periodic valorile rezistenţei electrice epiteliale (TEER) pentru primele 4 ore, apoi zilnic pentru 72 de ore.

Rezultate şi semnificaţie. Măsurătorile au arătat o scădere substanţială a valorilor TEER, comparând controlul cu toate expunerile la alergene care au fost testate. Cel mai important efect asupra celulelor umane bronşice a fost obţinut prin expunerea continuă la combinaţia de extracte de ambrozia şi HDM. Asocierea aceasta a fost semnificativ mai distructivă pentru bariera epitelială, comparativ cu expunerea individuală la extractele de alergene şi control.

 

Răspunsul imun al iepurilor imunizaţi cu diferite imunoterapii subcutanate împotriva alergiei la ambrozia

Lauriana-Eunice Zbîrcea^1,2, Manuela Grijincu^1,2, Maria-Roxana Buzan^1,2, Monica Daniela Cotarcă^1,2, Paul Tudor Tămaş^1,2, Gabriela Tănasie^1,2, Carmen Panaitescu^1,2, Chen Kuan-Wei²

1. Departamentul III Ştiinţe Funcţionale, Disciplina Fiziologie, Centrul de Imunofiziologie şi Biotehnologii, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş”, Timişoara, România 
2. Centrul de Terapii Genice şi Celulare în Tratamentul Cancerului – OncoGen, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Pius Brînzeu”, Timişoara

 

Introducere. În prezent, imunoterapia alergen‑specifică (AIT) este singurul tratament de lungă durată în lupta contra alergiilor respiratorii capabil de a modifica cursul bolii. Cu toate acestea, studiile arată un conţinut de alergene variabil în diferite imunoterapii pe bază de extract din polen. Scopul acestui studiu a fost evaluarea răspunsului de inducere a producţiei de anticorpi IgG specifici alergenelor din ambrozia (Ambrosia artemisiifolia) în urma injectării iepurilor cu imunoterapii subcutanate (SCIT) disponibile pe piaţă.

Materiale şi metodă. Patru SCIT pe bază de extract de ambrozia – denumite în continuare Imunoterapia 1, 2, 3 şi 4 – au fost utilizate ca antigene pentru a fi injectate la iepuri, potrivit schemei de imunizare a producătorului. Serul de la iepurii imunizaţi a fost utilizat pentru detectarea anticorpilor IgG specifici alergenelor recombinante rAmb a 1, 3, 4, 5, 6, 8, 9, 10, 11, 12, prin metoda ELISA.

Rezultate. Au fost detectate titruri semnificative de anticorpi IgG specifici Amb a 1, Amb a 5 şi Amb a 8 în antiserul iepurilor imunizaţi cu Imunoterapiile 1 şi 4, cu Imunoterapiile 2, 3 şi 4, respectiv cu Imunoterapiile 3 şi 4. Titrurile de anticorpi IgG specifici celorlalte alergene testate au fost scăzute în toate imunoterapiile.

Concluzii. Studiul nostru a arătat că diferite imunoterapii pe bază de extract de ambrozia au generat profiluri IgG diferite, ca urmare a conţinutului alergenic diferit sau a concentraţiei alergenelor prezente în extract. De asemenea, durata imunoterapiei, precum şi numărul de doze administrate par a influenţa inducerea de IgG. Aceste constatări pot fi utile medicului alergolog când prescrie AIT.

 

Aplicaţii ale testelor celulare in vitro în diagnosticul şi cercetarea alergiilor

Maria-Roxana Buzan^1,2, Manuela Grijincu^1,2, Lauriana-Eunice Zbîrcea^1,2, Tudor Paul Tamaş¹, Monica Daniela Cotarcă¹, Laura Haidar¹, Gabriela Tănasie^1,2, Carmen Panaitescu^1,2, Kuan-Wei Chen²

1. Centrul de Imunofiziologie şi Biotehnologii, Departamentul Ştiinţe Funcţionale, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş”, Timişoara, România 
2. Centrul de Terapii Genice şi Celulare în Tratamentul Cancerului – OncoGen, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Pius Brînzeu”, Timişoara

 

Introducere. În prezent, testul cutanat prick şi cel de provocare reprezintă „standardul de aur” în diagnosticul alergiilor, dar aceste teste nu le sunt recomandate pacienţilor care au suferit o reacţie alergică severă. Testele celulare in vitro, precum testul de activare a bazofilelor (BAT) şi testul cu bazofile leucemice de şobolan (RBL), constituie o alternativă pentru diagnostic. Acestea măsoară hipersensibilitatea IgE-mediată fără a expune pacienţii la sursa alergenică. În clinică, aceste teste sunt utilizate pentru diagnosticul alergiilor alimentare, medicamentoase şi la veninuri. În cercetare, sunt folosite în dezvoltarea imunoterapiilor şi pentru evaluarea relevanţei clinice a alergenelor.

Scop. Acest studiu îşi propune să compare două teste celulare in vitro utilizate în diagnosticul şi cercetarea alergiilor.

Materiale şi metodă. Pacienţii alergici la ambrozie au fost testaţi cu diferite concentraţii de extract de polen de ambrozie şi Amb a 1, utilizând testele BAT şi RBL. Pentru BAT, sângele integral, pe heparină, a fost incubat cu alergenele. După adăugarea anticorpului monoclonal anti-CD63, s-a analizat degranularea bazofilelor prin citometrie în flux. În testul RBL, bazofilele leucemice de şobolan, transfectate cu FcεRI uman, au fost incubate cu serul pacienţilor. După adăugarea alergenelor s-a măsurat eliberarea mediatorului (β-hexozaminidază).

Rezultate. Degranularea bazofilelor a fost exprimată ca procent de bazofile CD63+, pentru fiecare concentraţie alergenică. Rezultatele testului RBL au fost prezentate ca procentaj din eliberarea totală de β-hexosaminidază. Nivelul degranulării a fost diferit pentru fiecare pacient, chiar şi pentru aceeaşi concentraţie de alergen.

Concluzii. Testele celulare reproduc in vitro reacţiile alergice IgE-mediate şi sunt un instrument util în diagnosticul şi cercetarea bolilor alergice.

 

Aplicarea diagnosticului molecular în medicina de precizie: biotinilarea alergenelor recombinate şi cuplarea acestora la sistemul ImmunoCAP-streptavidină – o metodă de măsurare a anticorpilor IgE specifici

Monica-Daniela Cotarcă^1,2, Lauriana-Eunice Zbîrcea^1,2, Manuela Grijincu^1,2, Maria-Roxana Buzan^1,2, Laura Haidar^1,2, Paul Tudor Tămaş^1,2, Carmen Panaitescu^1,2

1. Departamentul III Ştiinţe Funcţionale, Disciplina Fiziologie, Centrul de Imunofiziologie şi Biotehnologii (CIFBIOTEH), Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş”, Timişoara, România 
2. Centrul de Terapii Genice şi Celulare în Tratamentul Cancerului – OncoGen, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Pius Brînzeu”, Timişoara

 

Introducere. Detectarea anticorpilor IgE alergen-specifici în serurile de la pacienţii alergici are un rol-cheie în diagnosticul alergiei IgE-mediate. În prezent, sunt disponibile pentru diagnostic numeroase extracte şi componente alergene din diverse surse alergenice. În situaţiile în care nu sunt disponibile teste validate, se pot dezvolta noi teste alergologice, uzual prin cuplarea sau prin legarea alergenelor la o fază solidă. Astfel, utilizarea testelor ImmunoCAP conjugate cu streptavidină permite cuplarea alergenelor recombinate biotinilate pentru măsurarea anticorpilor IgE specifici (sIgE).

Obiective. Studiul urmăreşte evaluarea acurateţei diagnosticului cu ajutorul alergenelor recombinate biotinilate cuplate la sistemul ImmunoCAP-streptavidină în comparaţie cu testele ImmunoCAP disponibile comercial care utilizează alergene naturale.

Materiale şi metodă. Pentru acest studiu au fost selectaţi zece pacienţi alergici la Artemisia vulgaris, cu rezultat pozitiv la testul ImmunoCAP cu alergenul major natural nArt v 1 (≥0,35 kUA/L) şi care au prezentat diferite niveluri de sIgE. Testele ImmunoCAP-streptavidină au fost încărcate şi incubate pe un sistem Phadia 100, utilizându-se 5 µg/test de alergen recombinat biotinilat rArt v 1. ImmunoCAP-urile au fost transferate în sistemul Phadia 250, unde s-au efectuat măsurători ale legării anticorpilor IgE alergen-specifici în conformitate cu instrucţiunile producătorului.

Rezultate. Nivelurile sIgE obţinute prin utilizarea rArt v1 biotinilat au fost similare cu nivelurile de sIgE obţinute prin utilizarea nArt v 1. Corelaţia Spearman indică o corelaţie pozitivă puternică între nArt v 1 şi rArt v 1.

Concluzii. Sistemul ImmunoCAP-streptavidină reprezintă un instrument valoros de cercetare pentru măsurarea specifică şi sensibilă a legării IgE, prin utilizarea diferitelor alergene recombinate, crescând astfel precizia diagnosticului molecular al alergiilor.

 

Switch-ul terapiilor biologice la un pacient astmatic cu reacţie adversă la terapia iniţială

Mihaela‑Ruxandra Udrea¹, Otilia‑Luminiţa Manolache¹, Selda Ali^1,2, Roxana‑Silvia Bumbăcea^1,2

1. Compartimentul de Alergologie şi Imunologie Clinică, Spitalul de Nefrologie „Dr. Carol Davila”, Bucureşti
2. Universitate de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, Bucureşti

 

Anticorpii monoclonali sunt terapii extrem de eficiente pentru pacienţii cu astm sever. Omalizumab este un anticorp monoclonal umanizat care se leagă de anticorpii IgE circulanţi, fiind utilizat în tratamentul astmului alergic moderat-sever slab controlat de corticosteroizi inhalatori şi β₂ agonişti cu durată lungă de acţiune. Benralizumab este un anticorp monoclonal antireceptor al IL-5 utilizat în tratamentul astmului sever eozinofilic, eficient în a reduce rata de exacerbări şi utilizarea corticosteroizilor orali.

Prezentare de caz: Un bărbat în vârstă de 44 de ani, diagnosticat cu astm alergic sever treapta 5 GINA, hipersensibilitate la AINS şi rinosinuzită cronică polipoasă, a prezentat un declin progresiv al funcţiei pulmonare cu necesitate cvasizilnică de administrare a terapiei reliever, exacerbări infecţioase frecvente şi utilizare zilnică de prednison. A fost iniţiată terapia add-on cu omalizumab  (600 mg/lună) cu oprirea ulterioară a corticosteroizilor orali, dar fără îmbunătăţirea funcţiei pulmonare şi a calităţii vieţii. După trei ani de tratament cu omalizumab, pacientul dezvoltă limfadenopatii latero-cervicale şi submandibulare care generează simptome de compresiune. După workup‑ul de excludere a cauzelor infecţioase s-a ridicat suspiciunea de boala serului indusă de omalizumab şi s-a decis oprirea tratamentului cu anti-IgE. Corticoterapia sistemică a condus la dispariţia adenopatiilor; a trebuit însă menţinută zilnic, prin apariţia simptomelor astmatice. Ulterior s-a iniţiat tratamentul cu benralizumab (criterii îndeplinite), sub care ameliorarea simptomatologiei respiratorii a fost evidentă, cu scăderea progresivă a  corticosteroizilor orali, ameliorarea funcţiei pulmonare şi a calităţii vieţii. Nu a prezentat nicio exacerbare după 18 luni de tratament biologic.

Concluzii. Comutarea între biologice, în cazul unui pacient considerat eligibil pentru ambele tipuri de terapii, poate fi o opţiune promiţătoare, mai ales în imposibilitatea tolerării tratamentului iniţial, cu dezvoltarea de reacţii adverse.

Cuvinte-cheie: astm sever, omalizumab, benralizumab, anticorp monoclonal

 

Relevanţa clinică a proteinei de transfer lipidic nespecific din polenul de Ambrosia artemisiifolia, Amb a 6

Manuela Grijincu^1,2, Gabriela Tănasie^1,2, Simona Anghel^1,2, Ioan Huţu², Maria Roxana Buzan^1,2, Lauriana-Eunice Zbîrcea^1,2, Monica Daniela Cotarcă^1,2, Laura Haidar^1,2, Paul Tudor Tămaş^1,2, Carmen Panaitescu^1,2, Chen Kuan-Wei²

1. Centrul de Imuno-Fiziologie şi Biotehnologii, Departamentul Ştiinţe Funcţionale, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş”, Timişoara, România
2. Centrul de Terapii Genice şi Celulare în Tratamentul Cancerului – OncoGen, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Pius Brînzeu”, Timişoara
3. Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului „Regele Mihai I al României", Timişoara, România

 

Introducere. Proteinele de transfer lipidic nespecific (nsLTP) sunt alergene alimentare şi din polen cunoscute, inducând o gamă largă de simptome, de la anafilaxie la astm alergic. Sensibilizarea la nsLTP este adesea indusă de alergie alimentară, însă, în zonele cu încărcături mari de polen, polenul induce sensibilizarea primară.

Scopul acestui studiu este caracterizarea nsLTP din ambrozia, Amb a 6, prin producerea alergenului recombinat, testarea reactivităţii IgE din serul pacienţilor alergici şi detectarea proteinelor similare din alte surse alergenice.

Materiale şi metodă. Amb a 6 a fost produs într-un sistem de expresie eucariot. Puritatea şi polimerizarea au fost verificate pe SDS-PAGE. Frecvenţa de IgE a fost testată în ELISA şi imunoblot. Anticorpi specifici pentru Amb a 6 au fost produşi în iepuri pentru a detecta proteine similare din alte surse alergenice. Alergenicitatea a fost testată într-un test de eliberare de mediatori.

Rezultate. Amb a 6 a fost obţinut ca o proteină solubilă de 10kDa, formând agregate la 20kDa, ambele fragmente legând IgE. În ELISA, Amb a 6 a legat IgE la 46 din 150 de pacienţi alergici la ambrozia. Anticorpii Amb a 6-specifici au prezentat o reactivitate scăzută faţă de extractele testate. Eliberarea de mediator indusă de Amb a 6 a fost similară cu Amb a 1 la pacienţii sensibilizaţi, declanşând degranulare inclusiv la un pacient nereactiv la alergenul major.

Concluzii. nsLTP din ambrozia este un alergen relevant clinic, inducând reactivitate în absenţa alergenului major. Reactivitatea cu nsLTP din alte surse alergenice este redusă, dar nu ar trebui ignorată în diagnostic.

 

Probleme de încadrare diagnostică într-un caz cu dureri articulare asociate leziunilor urticariene

Maria Brînzei¹, Mihaela Ruxandra Udrea¹, Ali Selda^1,2, Roxana Silvia Bumbăcea^1,2

1. Spitalul Clinic de Nefrologie „Dr. Carol Davila”, Bucureşti
2. Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, Bucureşti

 

Introducere. Urticaria cronică este caracterizată prin apariţia de papule pruriginoase însoţite sau nu de angioedem, cu o durată de peste 6 săptămâni. Comorbidităţile de tipul fatigabilitate, depresie, afecţiuni autoimune sunt bine cunoscute la pacienţii cu urticarie cronică spontană. Ocazional, pacienţii pot prezenta dureri sau edem articular, care apar în special când papulele urticariene sunt localizate la nivelul palmelor sau al plantelor.

Prezentare de caz. Prezentăm cazul unei paciente în vârstă de 55 de ani cu urticarie cronică în evoluţie de 12 ani, cu episoade de agravare cu  erupţie eritemato-papuloasă, pruriginoasă, însoţită de artralgii (mâini, picioare, coate, genunchi) şi edem periarticular fugace. Pacienta prezenta antecedente heredo-colaterale de artrită reumatoidă, motiv pentru care a fost extensiv investigată pentru o afecţiune reumatologică, dar fără a îndeplini criteriile de diagnostic EULAR. Erupţia urticariană a fost controlată de tratamentul maximal antihistaminic H1, cu dispariţia artralgiilor, motiv pentru care am considerat angioedemul local, periarticular, drept cauză a durerii articulare în cadrul puseului urticarian.

Concluzii. Evidenţiem importanţa diagnosticului de urticarie cronică spontană la pacienţii cu artralgii asociate, cu investigaţii imagistice şi serologice în limite normale. Datele din literatură arată că episoadele de dureri articulare la pacienţii cu urticarie cronică spontană  pot fi datorate angioedemului periarticular, la ­aceşti pacienţi nefiind necesare investigaţii amănunţite pentru patologia reumatismală.

Cuvinte-cheie: urticarie, angioedem, artralgii, patologie reumatismală

 

Tipuri de sensibilizare la aeroalergene ale pacienţilor cu alergii respiratorii în an pandemic

Victoria Brocovschii, Valentina Iorga, Andriana Merean, Alina Caraciobanu, Cristina Toma

Disciplina Pneumologie şi Alergologie, Departamentul Medicină Internă, Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu”, Chişinău, Republica Moldova

 

Introducere. Alergiile respiratorii reprezintă o problemă importantă de sănătate publică, cu impact semnificativ asupra calităţii vieţii. Sensibilizarea la aeroalergene reprezintă elementul-cheie în patogenia alergiilor respiratorii, care au elemente comune de epidemiologie, etiologie şi management.

Materiale şi metodă. Ne-am propus să analizăm profilul de sensibilizare la aeroalergene ale pacienţilor adulţi cu rinită şi astm alergic din Republica Moldova în an pandemic. În studiu a fost inclus un lot de 144 de pacienţi adulţi cu vârsta cuprinsă între 18 şi 64 de ani, cu alergii respiratorii (104 pacienţi cu rinită alergică şi 40 de pacienţi cu astm alergic). Pacienţii au fost interogaţi cu ajutorul unui chestionar electronic, prin intermediul platformei Google Forms.

Rezultate. Profilul de sensibilizare la aeroalergene al pacienţilor cu rinită alergică a evidenţiat o sensibilizare predominantă la polenul de Ambrosia artemisiifolia – 80,8% dintre pacienţi; sensibilizare la mesteacăn – în 31,7% din cazuri; sensibilizare la Artemisia – 18,3% din cazuri; arbori cu înflorire târzie – 17,3% din cazuri. Acarienii au sensibilizat 34,6% dintre pacienţii cu rinită, fungii şi alergenele de pisică – 15,4-17,3% din cazuri, alergenii specifici câinelui – 8,7% din cazuri. Pacienţii cu astm alergic au fost sensibilizaţi cel mai frecvent la acarieni – 72% din cazuri, urmaţi de sensibilizarea la pisică – 20% din cazuri, Ambrosia artemisiifolia – 32,5% din cazuri, timoftica – 27,5% din cazuri. Sensibilizare la polenul copacilor (mesteacăn, alun, arin) au prezentat 6-8% dintre pacienţi.

Concluzii. Alergenele de ambrozie, pelin, arbori, dar şi acarienii prafului de casă sunt printre cele mai frecvente aeroalergene, importante în inducerea şi întreţinerea manifestărilor clinice la pacienţii cu alergii respiratorii în an pandemic.