Tulburări de dinamică sexuală în boala Parkinson

Introducere

Boala Parkinson este o afecţiune neurodegenerativă progresivă, care prezintă o morbiditate şi mortalitate semnificativă. Reprezintă a 14-a cauză de deces în rândul populaţiei, iar cauza decesului o reprezintă complicaţiile bolii⁽¹⁾.

Cel mai important factor de risc pentru apariţia bolii Parkinson este vârsta, iar bărbaţii sunt mult mai sus­cep­ti­bili decât femeile, raportul de prevalenţă fiind de aproximativ 3:2. Totodată, există şi o importantă com­po­nentă genetică a riscului de îmbolnăvire. Au fost descoperiţi şi alţi factori care ar avea rol în patogeneza bolii Parkinson la diferite populaţii, cum ar fi factori de mediu posibil modificabili (pesticide, poluanţi ai apei) sau factori comportamentali (consumul de tutun, consumul de cafea, traumatismele craniene). Deşi aceste progrese în înţelegerea patogenezei şi a epidemiologiei bolii Parkinson sunt foarte importante, cauza bolii rămâne o enigmă şi, în continuare, nu există un tratament sau o metodă preventivă pentru aceasta⁽²⁾.

Boala Parkinson este diagnosticată pe baza criteriilor clinice. Diagnosticul se realizează de obicei prin prezenţa unor simptome motorii, simptome asociate şi de exludere, dar şi pe baza răspunsului la tratamentul cu levodopa. Chiar dacă stabilirea diagnosticului este simplu atunci când pacienţii prezintă un tablou clinic clasic, diferenţierea bolii de alte forme de parkinsonism poate fi o provocare la începutul evoluţiei acesteia, atunci când semnele şi simptomele se suprapun cu alte sindroame⁽³⁾.

Simptomatologie

Boala Parkinson provoacă simptome motorii şi non­mo­torii. Simptomele motorii constau în tremor, rigiditate, lentoarea mişcărilor şi dezechilibru postural. Simptomele nonmotorii afectează majoritatea sistemelor organismului. Referitor la simptomele nonmotorii, de multe ori pacienţii nu oferă voluntar informaţii deoarece sunt stânjeniţi, timpul de consultaţie este concentrat pe simptomele motorii sau pur şi simplu nu sunt conştienţi de faptul că simptomele ar putea fi legate de boala Parkinson. De obicei, simptomele nonmotorii se dezvoltă treptat, pe parcursul mai multor ani, cu mult înainte de începerea simptomelor motorii, dar pacienţii nu vor menţiona aceste simptome decât dacă sunt întrebaţi în mod specific. Din categoria simptomelor nonmotorii putem aminti următoarele: tulburări de somn cu mişcări rapide ale globilor oculari, somnolenţă diurnă excesivă, tulburări de comportament, pierderea mirosului, constipaţie, disfuncţie urinară, hipotensiune ortostatică, depresie⁽⁴⁾.

Tulburările de dinamică sexuală

Funcţia sexuală echilibrată şi adecvată depinde de fac­tori neurologici, vasculari, endocrini şi de factori psihosociali. Disfuncţia sexuală este frecventă în populaţia generală, iar factorii de risc includ vârsta, fumatul, diabetul, bolile vasculare şi alte boli cronice. În comparaţie cu populaţia generală, disfuncţia sexuală este mai frecventă în rândul pacienţilor cu boală Parkinson şi în mod similar cu cea din populaţia generală, fiind multifactorială.

Funcţia sexuală cuprinde dorinţa, excitarea, orgasmul, satisfacţia şi implică răspunsuri fiziologice coordonate prin diferite căi, iar când aceste domenii ale ciclului de răspuns sexual sunt afectate, apare disfuncţia sexuală. Aceasta este un simptom insuficient recunoscut în boala Parkinson, care însă afectează în mod semnificativ calitatea vieţii pacienţilor şi a partenerilor acestora⁽⁵⁾.

Evaluarea disfuncţiilor sexuale la pacienţii cu boală Parkinson trebuie să aibă în vedere mai mulţi factori: pe lângă vârstă, relaţiile personale ale pacienţilor şi înclinaţiile premorbide, disfuncţia autonomă, tulburările de mişcare, stadiul bolii, tulburările de somn, depresia şi tratamentele medicamentoase ale comorbidităţilor pot influenţa funcţia sexuală. Numeroase studii din literatura de specialitate au arătat că cel mai important factor în dezvoltarea disfuncţiei sexuale este înaintarea în vârstă. Această constatare nu este surprinzătoare, având în vedere că majoritatea afecţiunilor asociate cu tulburări de dinamică sexuală sunt frecvent întâlnite la pacienţii care îmbătrânesc: hiperlipidemiile şi complicaţiile vasculare ale acestora, diabetul zaharat şi complicaţiile neurovasculare asociate, disfuncţiile hormonale sau intervenţiile chirurgicale în zona pelviană pot induce o disfuncţie sexuală atât la bărbaţi, cât şi la femei⁽⁶⁾.

Funcţia sexuală poate fi afectată în mod direct sau indirect de boală şi de comorbidităţi, de tratamentele pacientului, de consecinţele generale ale bolii cronice, cum ar fi oboseala, slăbiciunea, mobilitatea redusă, problemele de concentrare, sau de problemele psihosociale ale bolii, cum sunt depresia, anxietatea, scăderea stimei de sine şi imaginea corporală, schimbările de rol şi dificultăţile în relaţie⁽⁷⁾.

Au fost sugerate diverse intervenţii terapeutice, atât modalităţi farmacologice, cât şi nefarmacologice, pentru a ameliora disfuncţiile sexuale în boala Parkinson. Cu toate acestea, disfuncţia erectilă este singura tulburare de dinamică sexuală cu tratament disponibil bazat pe dovezi. Terapiile nefarmacologice oferă, de asemenea, dovezi promiţătoare în îmbunătăţirea funcţiilor sexuale. Este necesară o abordare multidisciplinară în evaluarea, investigarea şi tratamentul problemelor complexe din viaţa reală (comorbidităţi, aspecte neurobiologice, vasoactive, hormonale, precum şi psihosociale)⁽⁵⁾.

Tulburările de dinamică sexuală se manifestă frecvent cu modificări ale comportamentului sexual, iar din acest motiv heteroanamneza poate juca un rol important în stabilirea diagnosticului. Heteroanamneza este justificată deoarece tulburările de dinamică sexuală pot afecta calitatea vieţii de cuplu, iar medicul de familie poate observa apariţia unor patologii noi la partenerul de viaţă al pacientului cu boală Parkinson sau chiar modificări de comportament care ar putea conduce către oportunitatea iniţierii acestui tip de anamneză.

Comportament sexual cu disfuncţie sexuală subiacentă

Această tulburare include disfuncţia erectilă şi ejacularea prematură la bărbaţi, respectiv dificultăţi în obţinerea orgasmului atât la bărbaţi, cât şi la femei. Incapacitatea obţinerii unui succes sexual poate fi frustrantă pentru persoanele cu boală Parkinson, iar aceasta poate persista în încercări repetate, în dorinţa de a ajunge la o experienţă satisfăcătoare. În cazul în care nu se ajunge la orgasm, pacienţii pot discuta în mod obsesiv despre sex cu partenerii lor, cu medicul curant sau cu alţi profesionişti din domeniul sănătăţii şi pot, de asemenea, să insiste pe căutarea unor soluţii profesionale sau neprofesionale. Acest comportament de concentrare intensă a pacienţilor asupra problemelor în ceea ce priveşte sexul poate fi interpretat greşit ca fiind un comportament hipersexual, însă este vorba mai degrabă de diferite modalităţi de a face faţă tulburărilor de dinamică sexuală cu care se confruntă⁽⁷⁾.

Probleme privind discrepanţe ale dorinţei sexuale faţă de partener

Au fost raportate schimbări în activitatea sexuală cum ar fi scăderea libidoului şi insatisfacţia sexuală după debutul bolii Parkinson şi după iniţierea tratamentului antiparkinsonian cu agenţi dopaminergici. Managementul problemelor create de restaurarea dorinţei sexuale este foarte complicat. Ideal ar fi să se înceapă cu o educaţie sexuală care să includă explicaţii despre dinamica şi evoluţia bolii atât cu pacientul, cât şi cu partenerul acestuia. Comunicarea deschisă poate să reducă intensitatea problemei şi frustrarea, respectiv tensiunea aferentă acesteia. Totodată, ar fi ideale ajustarea tratamentului dopaminergic şi luarea în considerare a abordărilor alternative⁽⁷⁾.

Hipersexualitate şi comportament sexual compulsiv

Hipersexualitatea reprezintă un comportament care include preocuparea pacienţilor cu gânduri sexuale, promiscuitate, cerere constantă de sex, utilizarea exagerată a liniilor telefonice sexuale, a pornografiei, conversaţii despre sex sau cu persoane care lucrează în acest domeniu. Din această categorie fac parte şi comportamentele sexuale aberante, cum ar fi masturbarea obsesivă, exhibiţionismul, voyerismul, fetişismul, sadomasochismul, pedofilia, zoofilia sau froteurismul. Aceste comportamente pot avea efecte devastatoare asupra partenerilor sau membrilor familiei pacienţilor şi contribuie în mod considerabil la stresul cu care se confruntă deja, cauzat de consecinţele şi de acceptarea bolii.

Comportamentul sexual compulsiv în boala Parkinson a fost asociat cu terapia de substituţie dopaminergică, în principal cu utilizarea agoniştilor dopaminergici. Unele reacţii adverse pot apărea în timp; de exemplu, sindromul de dereglare dopaminergică poate duce la comportament compulsiv. La rândul său, consumul cronic de levodopa poate dezvolta dischinezii şi fluctuaţii motorii, ceea ce poate duce la scăderea atracţiei sexuale dintre parteneri. Aceste efecte adverse iatrogene afectează viaţa fizică, socială şi profesională a pacienţilor în acelaşi timp⁽⁸⁾.

Comportamentul sexual compulsiv poate fi o provocare, având în vedere că nu există o terapie aprobată, iar primul pas este de a reduce sau întrerupe utilizarea agoniştilor dopaminergici. Alte modalităţi ar putea fi psihoterapia, antidepresivele, abordarea multidisciplinară şi educaţia sexuală⁽⁸⁾.

Comportament sexual cu sindrom genital neliniştit subiacent

Sindromul genital neliniştit, cunoscut şi sub numele de excitare genitală persistentă, este o disfuncţie sexuală rar raportată şi adesea neglijată, care apare în principal la femei, şi nu este o tulburare specifică bolii Parkinson. Reprezintă o tulburare definită printr-o excitare genitală spontană şi nedorită, resimţită ca un disconfort pulsatoric în zona genitală, în absenţa dorinţei sau a stimulării sexuale. Se asociază cu orgasme spontane, cu senzaţii de orgasm iminent sau cu necesitatea eliberării orgasmice în vederea reducerii disconfortului în zona genitală. Etiologiile propuse sunt multiple şi pot implica factori psihologici, farmacologici, neurologici sau vasculari.

Rolul medicului de familie

Funcţia sexuală reprezintă o componentă foarte importantă a evaluării medicale deoarece poate influenţa negativ starea de sănătate a pacientului şi calitatea vieţii acestuia. Datele din literatură privind funcţia sexuală în boala Parkinson sunt incomplete şi adesea contradictorii. În plus, nu există un instrument unic pentru o evaluare precisă a funcţiei sexuale.

În practica clinică, managementul bolii Parkinson tinde să se concentreze asupra simptomelor motorii, în timp ce funcţia sexuală este rar abordată atât de către medic, cât şi de către pacient. Probabil există şi o presupunere eronată că pacienţii cu boală Parkinson, fiind în general trecuţi de vârsta mijlocie, nu ar fi preocupaţi de aspectele sexuale ale bolii; de asemenea, sexualitatea, mai ales în rândul populaţiei vârstnice, rămâne, de multe ori, un subiect tabu.

Deşi manifestările motorii beneficiază de o atenţie mai mare din partea medicilor şi a pacienţilor şi reprezintă baza pentru diagnosticul bolii Parkinson, simptomele non-motorii merită să fie evidenţiate la fel de mult, deoarece determină afectarea calităţii vieţii pacienţilor⁽⁸⁾. Evaluarea afectării motorii este mult mai uşor de efectuat şi cuantificat, în timp ce depistarea simptomelor non-motorii necesită, în special, o anamneză mai laborioasă, bazată pe nivelul de pregătire şi înţelegere al pacientului.

Complexitatea modificărilor de comportament pe care tulburările de dinamică sexuală din boala Parkinson le induc nu doar pacientului, ci de foarte multe ori şi partenerului de viaţă al acestuia, ridică problema instituirii din timp a unor măsuri de prevenire a disfuncţiilor sexuale, evitând astfel suferinţele şi problemele sociale, izolarea şi abuzul sexual, oferind astfel alinare pentru individ, familie şi comunitate în acelaşi timp. 

Conflict de interese: niciunul declarat

Suport financiar: niciunul declarat