IMAGISTICĂ

Particularităţi ecografice ale colecistitei cronice la canide

 Ultrasonographic particularities of chronic gallbladder cholecystitis in dogs

First published: 31 mai 2023

Editorial Group: MEDICHUB MEDIA

DOI: 10.26416/PV.40.2.2023.8094

Abstract

Canine gallbladder related diseases are being reported with an increased frequency by specialists working in small animal veterinary medicine. It is presumed that these represent a direct consequence following changes in diet, lifestyle and activity levels of small animals. As a result of increased assertion towards the well-being of pets worldwide, veterinary medicine has evolved by creating and implementing new diagnostic protocols and noninvasive means of investigations, like ultrasonography, which can characterize the presence and intensity of any abnormalities encountered in the canine gallbladder.
 

Keywords
chronic cholecystitis, dog, ultrasonography

Rezumat

Afecţiunile colecistului canidelor sunt raportate cu o frecvenţă din ce în ce mai mare de medicii animalelor de companie. Se presupune că aceste afecţiuni reprezintă o consecinţă a modificării dietei, stilului de viaţă şi regimului de activitate al animalelor. Ca urmare a personificării canidelor în actualul context social şi a preocupării proprietarilor acestora faţă de bunăstarea lor, medicina veterinară a evoluat, punând la dispoziţie protocoale noi şi eficiente în depistarea acestui tip de patologie, dar şi metode de investigaţii neinvazive caracteristice, precum ultrasonografia, care pot caracteriza modificările apărute la nivelul colecistului şi pot stabili intensitatea acestora. 
 

Vezica biliară este o structură piriformă care are fundus, corp şi gât (figura 1). Acesta din urmă se continuă prin canalul chistic scurt cu ductul biliar comun (Svanvik J, 1986). În cazul canidelor, ea este localizată între lobul medial stâng şi lobul pătrat al ficatului, pe faţa viscerală a acestuia.

Figura 1. Structura sistemului biliar la canide
Figura 1. Structura sistemului biliar la canide

Colecistul are o structură glandulară formată din mucoasă, musculoasă şi seroasă. Mucoasa vezicii biliare este alcătuită dintr-un epiteliu prismatic simplu, care îi oferă un aspect plisat. La polul aplical al acesteia se identifică microvili. Fibrele musculare ale mucoasei sunt dispuse longitudinal, transversal şi oblic şi sunt separate de ţesut conjunctiv lax bine delimitat. Forţa lor contractilă însumată dirijează fluxul biliar spre mijlocul vezicii. Seroasa este incompletă.

În cazul pacienţilor sănătoşi din specia canină, o vezică biliară plină poate să conţină aproximativ un mililitru de bilă per kilogram corp. În cazul speciei canide, capacitatea normală a bilei este de 40-50 ml. Din cantitatea totală de bilă, mai puţin de jumătate din aceasta este reţinută şi concentrată. Ce rămâne din secreţia biliară este imediat transportat şi eliminat la nivelul duodenului, prin canalul coledoc. Sfincterul prin care acesta se deschide este la 3-6 cm de pilor, în funcţie de greutatea animalului. Ca reper anatomic, sfincterul lui Oddi este limita care semnalizează deschiderea canalului coledoc şi a canalului pancreatic. Aceste sunt apropiate una de alta în cazul speciei canine (Schaffer EA, 2002).

Mai mult de jumătate din secreţia biliară este formată la nivelul hepatocitelor. Producţia neîntreruptă împinge bila preformată în canalele biliare mari şi apoi în vezica biliară. De aceea, umplerea colecistului se face în mod continuu (Codreanu MD, 2000).

Compoziţia bilei cuprinde apă, săruri minerale (carbonat, acizi şi pigmenţi graşi, glucide, colesterol, lecitină, proteine, lipide, electroliţi: Na+, K+, Mg2+, Ca2+, Fe2+, Cl-) şi mucină.

Ca proprietăţi fizice, bila hepatică este izoosmotică faţă de plasmă, are densitatea de 1,010-1,035, gust amar, o culoare verde-maronie şi un pH alcalin, de 7,4-8. Bila din colecist are o culoare mai închisă decât cea hepatică, are o concentraţie mai mare de săruri biliare, iar proporţia acizilor biliari şi a sărurilor biliare este de aproximativ 5-10 mai mare decât în cazul bilei hepatice (Ettinger şi Feldman, 2016).

Bila este lipsită de enzime digestive, dar are rolul de a fi adjuvant în digestia intestinală. Sărurile biliare participă la emulsionarea lipidelor şi potenţează lipaza intestinală şi pancreatică. În patologia pancreatică se întâlneşte un răspuns obligatoriu şi la nivelul colecistului. Acest aspect se vede cel mai dramatic în cazul speciei feline, unde deschiderea pancreatică şi cea biliară sunt comune. Absorbţia vitaminelor liposolubile este condiţionată de prezenţa secreţiei biliare şi de drenajul ei corespunzător. Manifestările carenţiale care însoţesc patologia biliară sunt o dovadă a rolului important pe care colecistul îl are în homeostaza organismului. Pigmenţii biliari imprimă fecalelor şi urinei culorile sale specifice. Secreţia colecistului favorizează absorbţia carotenilor şi a acizilor graşi şi este principalul mod de excreţie a colesterolului, a calciului şi a pigmenţilor biliari rezultaţi din metabolizarea hemoglobinei. În plus, întreţine peristaltismul tubului digestiv şi preîntâmpină fenomenele de putrefacţie. De asemenea, aciditatea chiminului gastric este neutralizată prin bilă datorită secreţiei de bicarbonat la nivel ductal, care imprimă acesteia pH-ul său alcalin specific. Secreţia biliară are roluri variate, surprinzătoare şi este de o importanţă majoră pentru toate organismele animale (Codreanu MD, 2000).

Principalii hormoni implicaţi în funcţia vezicii biliare sunt secretina (principalul hormon coleretic pentru specia canidelor), colecistochinina şi gastrina. Aceasta îşi autoîntreţine producţia de bilă prin mecanism de feedback pozitiv. Efectul coleretic al acizilor biliari contribuie la producţia neîntreruptă de bilă. Nervul vag mediază acest eveniment şi astfel apar contracţia biliară şi relaxarea sfincterului Oddi (Garcia şi Froes, 2014).

Evacuarea bilei este un act complex, realizat prin acţiunea sincronă a neurotransmiţătorilor şi a hormonilor menţionaţi anterior, a prezenţei sau absenţei tainului în tubul digestiv şi care influenţează, la rândul ei, buna funcţionare a motricităţii intestinale şi a absorbţiei nutrienţilor intestinali. Evacuarea bilei într-un ritm corespunzător este obligatorie pentru consecinţele asociate cu staza biliară (Mihai şi Codreanu 2002).

Procesele patologice care apar la nivel biliar sunt urmare a unor factori cauzali diverşi şi pot înregistra intensităţi şi forme de exprimare clinicoevolutive diverse. Consecinţele afecţiunilor colecistului afectează homeostazia întregului organism. Simptomele care însoţesc acest tip de patologie sunt, în mare parte, nespecifice. De aceea, cunoaşterea aprofundată a detaliilor anatomice, histologice şi fiziologice contribuie la aplicarea corectă a protocoalelor de diagnostic şi, ulterior, de tratament existente.

Colecistita cronică este o inflamaţie cu caracter trenant a colecistului. Etiologia acestei afecţiuni poate fi diversă, cu cauze alternând de la prezenţa bacteriilor (de origine intestinală sau hematogenă) la entităţi parazitare, micotoxine şi calculi. Aceştia din urmă pot fi de natură calcaroasă sau formaţi din depuneri de colesterol. Ipoteza conform căreia apariţia colecistitei este cauzată de prezenţa secreţiei biliare litogenice sau de ocluzia ductului biliar cistic a fost testată într-un studiu efectuat de Smelt în 2010. Se pare că aceste două componente însumate sunt cele care creează premisele apariţiei colecistitei şi că diminuarea secreţiei hepatice de fosfolipide şi săruri biliare, deşi frecventă, nu este suficientă pentru a induce singură colecistita (Smelt A, 2010).

În unele situaţii, colecistita este o consecinţă a tromboembolismului, a unor traume abdominale craniene, a obstrucţiilor biliare sau a mucocelului biliar. Hepatopatiile afectează în timp şi funcţionalitatea sistemului biliar şi pot duce la apariţia colecistitelor cronice (Tamborini şi col., 2016.). Chiar şi numai limitarea afluxului sangvin către colecist poate induce colecistită. Şocul, insuficienţa cardiacă congestivă sau arterioscleroza contribuie la apariţia inflamaţiei acalculoase a vezicii biliare.

De cele mai multe ori, inflamaţia cuprinde atât parenchimul hepatic, cât şi tot sistemul port biliar şi, astfel, se ajunge la colangiohepatite. Ele pot persista luni întregi până la apariţia semnelor clinice specifice.

Parenchimul hepatic reacţionează în consecinţă, mărindu-se în volum. Suprafaţa sa devine denivelată. Se observă pe ea zone de atrofie care alternează cu zone de hipertrofie, de regenerare. Cazurile de colecistită cronică se individualizează prin fibrozare hepatică şi hepatomegalie. Când se realizează examenul morfopatologic, secţionarea relevă lobulaţia portală şi hepatomegalia evidentă, cu margini rotunjite. Căile interlobulare, care delimitează lobii hepatici, apar îngroşate, infiltrate cu ţesut de granulaţie şi prezintă detritus celular şi conţinut deshidratat. Inflamaţia se centrează, din punct de vedere microscopic, pe zona venei porte. Tot în aceste cazuri se identifică microscopic leucocite, macrofage şi proliferarea canalelor hepatice mici (Manolescu şi col., 2000). Câteodată apar chiar şi hiperplazia şi fibrozarea acestor canale biliare mici. Când hepatocitele periportale sunt distruse, mecanismul reflex este de stimulare a fibroplaziei locale. Aria periportală afectată se îngroaşă şi are tendinţa de a lua din teritoriul ariilor alăturate. Nodulii de regenerare hepatici nu sunt specifici colangiohepatitelor, dar pot fi remarcaţi în unele cazuri. Segmentarea teritoriului hepatic apare invariabil în colangiohepatitele cronice (Ciobotaru E, 2015).

Simptomatologie

Semnele clinice exprimate de pacienţi includ modificări de ordin funcţional la nivelul tubului digestiv, precum inapetenţă sau anorexie, vomă cu intensitate şi caracteristici variabile (de tip bilos, de tip gleros), diaree şi, în unele cazuri, mucoase cu colorit icteric. Unii pacienţi manifestă sensibilitate la examinarea abdominală şi sindrom febril sau subfebrilitate. Diagnosticul clinic poate fi extrem de dificil de stabilit, din cauza tabloului simptomatologic polimorf şi a evoluţiei adeseori subclinice.

Figura 2. Rezultatele investigaţiilor histopatologice asupra ţesutului hepatic al unui câine diagnosticat clinic cu colecistită cronică. a) Celule inflamatorii, predominant neutrofile, infiltrate în lumen şi în epiteliul ductului biliar (colangită), dar şi în ţesutul conectiv interlobular (pericolangită). Epiteliul ductului biliar este erodat (săgeţi). b) Capsula hepatică este acoperită cu fibrină (săgeţi) şi infiltrată de neutrofile. Capsulită şi peritonită (săgeţi). c) Diametrul hepatic lobular este în limite normale. Vena interlobulară nu are modificări. d) Diametrul hepatic interlobular este mult redus în cazul pacientului arătat în imaginea (c), iar vena interlobulară este mai mică
Figura 2. Rezultatele investigaţiilor histopatologice asupra ţesutului hepatic al unui câine diagnosticat clinic cu colecistită cronică. a) Celule inflamatorii, predominant neutrofile, infiltrate în lumen şi în epiteliul ductului biliar (colangită), dar şi în ţesutul conectiv interlobular (pericolangită). Epiteliul ductului biliar este erodat (săgeţi). b) Capsula hepatică este acoperită cu fibrină (săgeţi) şi infiltrată de neutrofile. Capsulită şi peritonită (săgeţi). c) Diametrul hepatic lobular este în limite normale. Vena interlobulară nu are modificări. d) Diametrul hepatic interlobular este mult redus în cazul pacientului arătat în imaginea (c), iar vena interlobulară este mai mică

Modificări hematologice şi biochimice

Din punctul de vedere al răspunsului sistemic hematologic, acesta este în mod frecvent de tip inflamator, cu leucocitoză şi limfocitoză. Cele mai întâlnite variaţii biochimice sunt creşteri ale transaminazelor serice (mai ales valorile fosfatazei alcaline şi ale gama-glutamiltransferazei), dar şi hiperbilirubinemie dependentă de cronicitatea afecţiunii şi de cauza declanşatoare. Există situaţii în care apare şi hipoalbuminemia.

Modificări de ordin radiologic

Rar, aria de proiecţie a vezicii biliare poate deveni radioopacă în urma mineralizării distrofice parietale sau a coleliţilor de dimensiuni mari ai acesteia. De asemenea, în cazurile cu evoluţie subclinică, ce trenează de foarte mult timp, sau în situaţia în care intervine o traumă în abdomenul cranial, poate să apară ruptura de vezică biliară. Aceasta se observă radiologic prin apariţia detaliilor indistincte în abdomenul cranial şi semnifică apariţia peritonitei focale.

Modificări ecografice

Tehnica ecografică presupune aprecierea corelativă a modificărilor de ordin ecografic de la nivelul colecistului pentru a stabili gradul de intensitate al afecţiunii.

Evaluarea ecografică porneşte de la cunoaşterea particularităţilor colecistului şi ale căilor biliare la indivizii sănătoşi. Astfel, în mod normal, colecistul are aspect piriform şi poate fi apreciat uşor la pacienţii care stau în decubit dorsal, prin amplasarea sondei pe abdomenul cranial în sens ventral, îndreptată spre partea stângă.

Evaluarea se face prin aprecierea a cel puţin două incidenţe ale aparatului hepatobiliar, dar şi ale căilor biliare intra- şi extrahepatice. Protocolul de investigaţie ultrasonografică a colecistului presupune aprecierea integrităţii vezicii biliare, a arhitecturii specifice a peretelui acestuia, a tipului de conţinut biliar şi a tonusului parietal general. Se apreciază, de asemenea, integritatea, structura şi prezenţa sedimentului în canalul biliar principal.

La animalele sănătoase, vezica biliară apare ca un organ cavitar, cu formă ovoidă şi gât îngust, perete fin ecogen şi conţinut anecogen sau transsonic. Canalul colecistic poate fi urmărit ventral de vena portă şi la examinarea Doppler nu înregistrează flux sangvin.

În cazul colecistitelor cronice, vezica biliară apare frecvent integră, iar peretele biliar se remarcă adesea prin hiperreprezentare uniformă, menţinându-şi stratificarea parietală. Adesea, în stări patologice însoţite de maldigestie sau fenomene de tip emeză, poate fi identificat sludge-ul biliar sau colelitiaza (mai ales în cazul câinilor în vârstă sau al celor care au o dietă cu conţinut mare în lipide). Când sludge-ul biliar este bine reprezentat şi ecogen, fără a exista indicii de mineralizere (umbre de con specifice), atunci acesta este denumit „bilă albă”. Este unul dintre aspectele întâlnite în cazul colecistitei cronice. Când se remarcă şi prezenţa litiazei, aceasta induce modificări de tip îngroşări parietale. În ­colecistitele cronice, tonusul vezicii biliare poate apărea redus, cu aspect scleroatrofic. Diagnosticul diferenţial se face faţă de colecistita acută, unde nu se observă ­modificări de tonus parietal.

Figura 3. Colecist cu aspect normal în secţiune transversală. Peretele vezicii biliare apare fin ecogen, fără modificări ale arhitecturii specifice a acestuia. Conţinutul colecistului apare transsonic sau anecogen, fără particule în suspensie. Parenchimul hepatic învecinat apare neomogen, cu zone hipoecogene şi hiperecogene (cel mai probabil corespunzând ţesutului steatozic)
Figura 3. Colecist cu aspect normal în secţiune transversală. Peretele vezicii biliare apare fin ecogen, fără modificări ale arhitecturii specifice a acestuia. Conţinutul colecistului apare transsonic sau anecogen, fără particule în suspensie. Parenchimul hepatic învecinat apare neomogen, cu zone hipoecogene şi hiperecogene (cel mai probabil corespunzând ţesutului steatozic)
Figura 4. Colecist în secţiune transversală – colecistită acută însoţită de microlitiază. În lumenul vezicii biliare se observă particule cu dimensiuni reduse, de până la 0,7 mm, însoţite distal discret de fenomenul de umbrire posterioară, specific structurilor minerale. Acestea respectă gravitaţia şi se situează decliv. Peretele vezicii biliare reacţionează prin hiperecogenitate ventrală  şi apare hiperreprezentat. Tonusul vezicii biliare nu este modificat
Figura 4. Colecist în secţiune transversală – colecistită acută însoţită de microlitiază. În lumenul vezicii biliare se observă particule cu dimensiuni reduse, de până la 0,7 mm, însoţite distal discret de fenomenul de umbrire posterioară, specific structurilor minerale. Acestea respectă gravitaţia şi se situează decliv. Peretele vezicii biliare reacţionează prin hiperecogenitate ventrală şi apare hiperreprezentat. Tonusul vezicii biliare nu este modificat
Figura 5. Lumenul vezicii biliare (în imagine, în secţiune longitudinală) este ocupat de un conţinut neomogen. Se remarcă decliv prezenţa unei mase neregulate, cu ecogenitate omogenă şi crescută în raport cu restul conţinutului vezical şi al parenchimului hepatic, care destinde suplimentar lumenul vezicii biliare. Se observă, de asemenea, şi particule în suspensie hiperecogene distribuite în restul lumenului vezical. Această colecţie nu generează fenomen de umbrire posterioară şi nu are caracteristicile unei structuri minerale. Peretele vezicii biliare reacţionează printr-o îngroşare infiltrativă difuză a mucoasei, cu respectarea stratificării parietale şi ecogenitate crescută. Tonusul vezicii biliare apare diminua
Figura 5. Lumenul vezicii biliare (în imagine, în secţiune longitudinală) este ocupat de un conţinut neomogen. Se remarcă decliv prezenţa unei mase neregulate, cu ecogenitate omogenă şi crescută în raport cu restul conţinutului vezical şi al parenchimului hepatic, care destinde suplimentar lumenul vezicii biliare. Se observă, de asemenea, şi particule în suspensie hiperecogene distribuite în restul lumenului vezical. Această colecţie nu generează fenomen de umbrire posterioară şi nu are caracteristicile unei structuri minerale. Peretele vezicii biliare reacţionează printr-o îngroşare infiltrativă difuză a mucoasei, cu respectarea stratificării parietale şi ecogenitate crescută. Tonusul vezicii biliare apare diminua
Figura 6. Colecistul, în imagine în secţiune transversală, apare în distensie şi cu aspect hipoton. Lumenul vezicii biliare este ocupat de un sediment cu formă neregulată, aproximativ stelată, hiperecogen, care nu generează fenomen de umbrire posterioară şi care nu respectă gravitaţia. Peretele vezicii biliare reacţionează, având o formă neregulată şi hiperreprezentare ecografică, de aproximativ 5-6 mm
Figura 6. Colecistul, în imagine în secţiune transversală, apare în distensie şi cu aspect hipoton. Lumenul vezicii biliare este ocupat de un sediment cu formă neregulată, aproximativ stelată, hiperecogen, care nu generează fenomen de umbrire posterioară şi care nu respectă gravitaţia. Peretele vezicii biliare reacţionează, având o formă neregulată şi hiperreprezentare ecografică, de aproximativ 5-6 mm
Figura 7. Colecist – colecistită cronică. Lumenul vezicii biliare (în imagine, în secţiune transversală) este ocupat de un conţinut neomogen. Se observă elemente corpusculare hiperecogene în suspensie, care nu sunt însoţite de fenomenul de umbrire posterioară. Prezenţa sedimentului biliar hiperecogen organizat în raport cu restul conţinutului vezical şi al parenchimului hepatic, care manifestă tendinţa de a se organiza, semnalează prezenţa bilei anecogene, sau a „bilei albe”. Acesta nu are formă regulată şi nu pare să aibă tendinţa de a sedimenta. Peretele vezicii biliare reacţionează slab printr-o ecogenitate crescută şi o formă relativ neregulată, menţinându-şi stratificarea parietală. Tonusul colecistului apare hipoton (fotografie originală)
Figura 7. Colecist – colecistită cronică. Lumenul vezicii biliare (în imagine, în secţiune transversală) este ocupat de un conţinut neomogen. Se observă elemente corpusculare hiperecogene în suspensie, care nu sunt însoţite de fenomenul de umbrire posterioară. Prezenţa sedimentului biliar hiperecogen organizat în raport cu restul conţinutului vezical şi al parenchimului hepatic, care manifestă tendinţa de a se organiza, semnalează prezenţa bilei anecogene, sau a „bilei albe”. Acesta nu are formă regulată şi nu pare să aibă tendinţa de a sedimenta. Peretele vezicii biliare reacţionează slab printr-o ecogenitate crescută şi o formă relativ neregulată, menţinându-şi stratificarea parietală. Tonusul colecistului apare hipoton (fotografie originală)

Tratamentul medicamentos

Tratamentul medicamentos presupune restaurarea echilibrului acido-bazic prin administrarea fluidoterapiei, suport nutriţional, managementul durerii şi antibioterapie. Ca primă linie de antibiotice, se recomandă amoxiciclină/acid clavulanic (în scopul eradicării bacteriilor Gram-pozitive) şi folosirea flurochinolonelor (în scopul eradicării bacteriilor Gram-negative).

Tratament chirurgical

În anumite cazuri, se impune tratamentul chirurgical. Colecistectomia poate fi realizată prin tehnică laparoscopică sau cu ajutorul laserterapiei. Cazurile trebuie selecţionate atent. Un studiu efectuat de Herman şi colegii în 2017, la 20 de câini care urmau a fi supuşi acestei intervenţii chirurgicale laparoscopice, a raportat faptul că şase dintre ei au necesitat schimbarea tehnicii operatorii, din cauza complicaţiilor apărute. În trei dintre cazuri, ductul cistic nu a putut fi ligaturat laparoscopic. Ligatura realizată prin această tehnică nu a rezistat în cazul unuia dintre pacienţi. Studiul a raportat că un pacient a intrat în şoc septic, iar altul a suferit peritonită biloasă prin ruptura vezicii biliare. Concluziile acestui studiu au sugerat, de asemenea, că prognosticul este negativ pentru pacienţii cu niveluri crescute ale lactatului postoperatoriu şi pentru cei care manifestă hipotensiune postoperatorie (Herman B, 2017).

Complicaţiile colecistitelor cronice netratate corespunzător sunt reprezentate de ruptura colecistului, peritonita biloasă şi şocul septic (Codreanu MD, 2001). 
 

Conflict de interese: niciunul declarat

Suport financiar: niciunul declarat

Acest articol este accesibil online, fără taxă, fiind publicat sub licenţa CC-BY.
sigla CC-BY

Bibliografie

  1. Ciobotaru E. Medicină legală veterinară. Ceres. Bucureşti. 2015.

  2. Codreanu MD. Diagnostic ecografic la bolile interne la animale. Coral Sanivet. Bucureşti.  2000.

  3. Codreanu M. Aspecte privind modificările focale ale ecogenităţii hepatice la carnivore. Sesiunea ştiinţifică a cadrelor didactice şi studenţilor, Facultatea de Medicină Veterinară, Universitatea „Spiru Haret”, Fundaţia „România de mâine”, 26 aprilie 2001, Bucureşti, România. 

  4. Ettinger S, Feldman EC. 2016. Textbook of Veterinary Internal Medicine Consult. Elsevier - Health Sciences Division. Amsterdam. 2016.

  5. Garcia DA, Froes TR. Importance of fasting in preparing dogs for abdominal ultrasound examination of specific organs. J Small Anim Pract. 2014 Dec;55(12):630-4. doi: 10.1111/jsap.12281. . 

  6. Herman B. Therapeutic Percutaneous Ultrasound-guided Cholecystocentesis in Three Dogs with Extrahepatic Biliary Obstruction and Pancreatitis. 2017. https://www.researchgate.net/publication/7426589_Therapeutic_percutaneous_ultrasound-guided_cholecystocentesis_in_three_dogs_with_extrahepatic_biliary_obstruction_and_pancreatitis.

  7. https://veteriankey.com/liver-and-biliary-system.

  8. https://www.mdpi.com/2076-2615/11/11/3324.

  9. Manolescu N, Alexandru N, Ciobotaru E, Dinescu G, Millitaru M. Compendiu de anatomie patologică clinică veterinară. „Fundaţia Romania de Maine”. Bucureşti. 2000.

  10. Mihai D, Codreanu M. Medicina internă a animalelor, vol. III. Printech. Bucureşti. 2002.

  11. Shaffer EA. Review article: control of gall-bladder motor function. Aliment Pharmacol Ther. 2000 May;14 Suppl 2:2-8. doi: 10.1046/j.1365-2036.2000.014s2002.x. 

  12. Smelt AH. Triglycerides and gallstone formation. Clin Chim Acta. 2010 Nov 11;411(21-22):1625-31. doi: 10.1016/j.cca.2010.08.003. .

  13. Svanvik J, Pellegrini CA, Allen B, Bernhoft R, Way LW. Transport of fluid and biliary lipids in the canine gallbladder in experimental cholecystitis. J Surg Res. 1986 Oct;41(4):425-31. doi: 10.1016/0022-4804(86)90057-0. .

  14. Tamborini A, Jahns H, McAllister H, Kent A, Harris B, Procoli F, Allenspach K, Hall EJ, Day MJ, Watson PJ, O’Neill EJ. Bacterial Cholangitis, Cholecystitis, or both in Dogs. J Vet Intern Med. 2016 Jul;30(4):1046-55. doi: 10.1111/jvim.13974.  

Articole din ediţiile anterioare

DIAGNOSTIC PARACLINIC - IMAGISTICĂ | Ediţia 1 34 / 2021

Ecografia pancreasului la pisică

Cristian Dana, Mario Codreanu

Datorită evoluţiei tehnicii ecografice din ultimul deceniu, ecografia pancreasului a devenit mult mai facilă.

22 noiembrie 2021
NEUROLOGIE | Ediţia 1 26 / 2017

Poliradiculoneurita acută idiopatică - diagnostic și tratament

Gabriela- Dumitriţa Stanciu

Poliradiculoneurita acută idiopatică (PAI) descrie o polineuropatie post-infecțioasă, acută, mediată imun, caracterizată prin slăbiciune musculară ...

10 aprilie 2017
NEUROLOGIE | Ediţia 3 32 / 2018

Diagnosticul şi managementul terapeutic al pacientului hidrocefalic

Mihai Musteață, Raluca Ştefănescu, Prof. dr. Gheorghe Solcan

Hidrocefalia reprezintă prezenţa unei cantităţi excesive de lichid cefalorahidian în sistemul ventricular cere­bral, cu compresiunea secundară a pa...

30 septembrie 2018
REPRODUCŢIE | Ediţia 1 30 / 2018

Însămânţarea artificială la câine – tehnici şi probleme asociate

Violeta Igna

Exigenţele proprietarilor de câini în domeniul reproducerii asistate au înregistrat o creştere continuă în ultima perioadă. Astfel, însămânţarea ar...

19 aprilie 2018