A fost odată... Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, al cărei articol 164 alin. (1) a fost declarat neconstituţional în anul 2020 şi, ca atare, suspendat. A urmat un vid legislativ căruia i s-a pus capăt în urma apariţiei Legii 140 din17 mai 2022. Trebuie spus că tot acest slalom prin legile noi sau vechi a afectat în primul rând categoria persoanelor fizice cu dizabilităţi intelectuale şi psihosociale, prin imposibilitatea aplicării în prezent a măsurilor de ocrotire de drept civil ale acestora. Dar, în solidar cu îngreunarea punerii în practică a respectivelor măsuri, punerea în practică a aceleiaşi legi atinge şi categoria medicilor psihiatri, prin stabilirea unei noi metodologii de examinare a persoanelor cu dizabilităţi intelectuale şi psihosociale.
Mai observăm şi faptul că din această nouă metodologie a dispărut cu totul rolul expertizei medico-legale psihiatrice, adică al instituţiilor cu acest profil, care juca un rol decisiv în vechea reglementare juridică a „punerii sub interdicţie”.
Se impune, prin noua lege, o schimbare fundamentală în furnizarea actelor medicale pe baza cărora instanţa poate să se pronunţe în privinţa instituirii măsurilor individualizate de ocrotire pentru fiecare caz în parte, adică fie a „consilierii judiciare”, fie a „tutelei speciale”.
Or, tocmai furnizarea probei medicale pune în dificultate categoria medicilor psihiatri. De ce? Pentru că a apărut între timp art. 189 alin. (5), teza a doua* din Anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 521/2023 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale.
Dar în proiectul de act normativ, dispoziţiile art. 189 alin. (5) din Anexa nr. 2 nu conţineau teza a doua cu referire la întocmirea documentelor medicale necesare evaluării şi reevaluării medicale şi psihologice. Ca atare, aplicabilitatea Legii 140 în scopul şi spiritul în care a fost publicată este îngreunată prin însăşi faptul că a apărut această reglementare lacunară (teza a doua), reprezentată de modificarea adusă proiectului iniţial de act normativ (Hotărârea Guvernului nr. 521/2023).
Apoi, cum să considerăm actul medical ca probatoriu în instanţă, prin introducerea acestei schimbări de paradigmă, reprezentată de saltul de la expertiza medico-legală psihiatrică la sintagma „documente medicale necesare”?
În aceste condiţii, care mai poate fi şi baza legală a obligativităţii prestării serviciilor de elaborare a evaluării medicale, care, colac peste pupăză, trebuie să fie realizată într-un timp minim de 4 ore?
Unde sunt normele care reglementează efortul logistic al medicului psihiatru, indiferent de modul în care-şi desfăşoară activitatea, în sistem public sau privat, în relaţie sau nu cu casele de asigurări de sănătate? (Desigur că, în primul rând, sunt vizaţi medicii psihiatri în relaţie contractuală cu casele de asigurări.)
Concluzia este că se creează condiţiile de tergiversare a actului juridic care trebuie să asigure instituirea măsurilor de ocrotire a persoanelor cu dizabilităţi intelectuale şi psihosociale. Apelăm la decidenţii politici să aducă o clarificare în aspectele întortocheate ale actelor juridice ce vizează aplicabilitatea Legii 140 din 2022.
Să nu uităm că persoanele cu dizabilităţi intelectuale şi psihosociale sunt vulnerabile (şi, de multe ori, stigmatizate), că ele au nevoie de siguranţă socială, că ele au nevoie de decizii judecătoreşti juste, că ele au nevoie de noi toţi!
* Art. 189 alin. (5) teza a doua: „Furnizorii de servicii medicale aflaţi în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate nu încasează sume pentru documentele medicale necesare evaluării şi reevaluării medicale şi psihologice în contextul dispunerii, prelungirii, înlocuirii sau ridicării măsurii de ocrotire eliberate potrivit domeniului de competenţă, în urma serviciilor acordate”.