În iulie 2021 au apărut la Editura Brumar din Timişoara două cărţi de memorialistică ale prof. dr. Mircea Lăzărescu, care, împreună cu Idearul publicat anul trecut la aceeaşi editură, conturează o trilogie care reflectă traiectoria vieţii unui psihiatru şi intelectual de excepţie din România ultimelor decenii.

Elementul central şi dinamizator al acestui eveniment editorial îl constituie interviul biografic filmat şi transcris, pe care, în 2019, prof. dr. Marcel Tolcea – de la Universitatea de Vest din Timişoara – l-a realizat cu octogenarul psihiatru, publicat acum sub titlul În oglinda vremurilor şi aducerilor aminte. Text de peste 150 de pagini, însoţit de fotografii şi de două dischete care conţin peste patru ore de imagini filmate. În paginile acestei cărţi se developează secvenţe succesive ale vieţii din România celei de-a doua jumătăţi a secolului XX şi a începutului secolului XXI, desigur predominant din mediul psihiatric şi al vieţii intelectuale a vremii.

Începutul ne plasează în atmosfera postbelică a tradiţionalului oraş Lugoj din Banat, într-o lume tensionată după sechelele războiului, de instalarea brutală a noului regim social importat din Răsărit. Autorul remarcă totuşi rezistenţa tinerei generaţii de atunci, care a reuşit ulterior performanţe intelectuale remarcabile, cu toate barierele impuse de „lupta de clasă”. Suntem purtaţi apoi prin atmosfera universitar‑medicală din Timişoara şi din Cluj, marcată şi de evenimente sociale care au contaminat studenţimea, aşa cum au fost revoluţia din Ungaria din 1956 – care a mobilizat tinerii din Timişoara – şi aniversarea a 100 de ani de la Unirea Principatelor în 1959 – când la Cluj, în faţa mulţimii studenţilor adunaţi, prof. E. Pamfil a ţinut un scurt discurs patriotic, în urma căruia a fost destituit şi apoi închis. Derularea interviului ne poartă în continuare, alături de tânărul medic psihiatru, la începuturile psihiatriei infanto-juvenile din România (odată cu înfiinţarea spitalelor din Siret – director prof. E. Pamfil, din Păclişa – dr. V. Ilea, din Lugoj – dr. L. Borbil, serviciile din Bucureşti – dr. Margareta Ştefan şi Timişoara – dr. Eliza Ionescu). Experienţele de la Spitalul din Păclişa-Haţeg (alături de colegii dr. St. şi Alexandra Kecskemeti) dezvăluie tinerilor o cazuistică aparte (care după decenii va fi etichetată ca autism infantil), posibile aplicaţii psihiatrice ale ciberneticii (alături de dr. Bălăceanu-Stolnici) şi valenţele ergoterapiei. Urmează inedita experienţă de la Sanatoriul de nevroze din Săvârşin (plasat în Castelul regelui Mihai I) unde sub coordonarea dr. A. Dan şi împreună cu colegii O. Hanganu şi Tr. Lohan s-au practicat iniţieri în psihodiagnostic (Rorschach, Szondy, T.A.T.), în psihoterapie (psihodramă, logoterapie, terapii de grup) şi în psihopatologie structuralistă şi fenomenologică.

Următoarea secvenţă a interviului se desfăşoară la clinica psihiatrică din Timişoara, unde prof. E. Pamfil, care fusese reîncadrat în Universitate, a dezvoltat o orientare antropologică şi personalistă a psihiatriei, într-o ambianţă intelectuală susţinută de discuţii interdisciplinare. Timişoara acelei vremi trăia o importantă revigorare culturală (grupul de plasticieni Sigma, orientarea spre literatura „noului val francez” – S. Titel, L. Ciocârlie, montări regizorale de avangardă, studii filosofice de axiologie şi fenomenologie). În anii 1970, în urma apariţiei unor acte normative, în Timişoara s-a dezvoltat o amplă mişcare de psihiatrie socială, de reintegrare comunitară a suferinzilor psihiatrici, cu experienţe inedite, care a cuprins şi spitalele din Jebel şi Gătaia. Anii 1980 se derulează însă sumbru, sub tot mai multe interdicţii şi frustrări în exercitarea profesiei. Totuşi, se reuşeşte asimilarea instrumentelor standardizate de diagnostic psihiatric, înfiinţându-se şi un Registru de cazuri pentru psihoze care va fi urmărit peste 20 de ani. Iar o oază de lumină intelectuală au constituit-o întâlnirile cu filosoful C. Noica, care a vizitat în câteva rânduri Timişoara psihiatrică. Urmează revoluţia din 1989, liberalizarea şi efervescenţa unor încercări de refacere a structurilor de formare profesională. Apoi activarea relaţionărilor internaţionale, congresele psihiatrice europene organizate la Timişoara, activitatea prof. M. Lăzărescu ca preşedinte al nou-înfiinţatei Asociaţii Psihiatrice Române, sinteze clinico-teoretice, eforturi în direcţia edificării unei psihopatologii evoluţionist‑culturale şi… cufundarea în complexitatea lumii postmoderne.

Parcursul de viaţă cuprins în interviul înregistrat nu epuizează însă personalitatea intelectualului Mircea Lăzărescu, care s-a afirmat şi prin publicaţii în domeniul antropologiei culturale, filosofice. Asupra acestor aspecte aruncă o lumină cel de-al doilea volum apărut anul acesta la Editura Brumar, intitulat Rememorări şi care are trei secţiuni. Dintre acestea, principală este o schiţă de autobiografie intelectuală din perspectiva preocupărilor filosofico-antropologice care au dublat în permanenţă activitatea sa de psihiatru, intitulată „Scurtă plimbare prin grădina ideilor”. Aceasta începe cu un comentariu privitor la ambianţa lecturilor formatoare, bazată pe jaloanele istoriei filosofiei, cu ancoră în idealismul german (Kant, Hegel), hermeneutică, fenomenologie şi filosofia limbajului din secolului XX (Husserl, Heidegger, Wittgenstein).

În continuare este reconstituit un drum de preocupări în direcţia specificului lumii şi psihismului uman, care porneşte din marginea unor bine cunoscute practici care ne sunt tuturor familiare, aşa cum sunt cele medicale, educative sau juridice, urcând însă ulterior spre problematizarea organizării ansamblului practicilor umane într-un unic sistem, care gravitează în jurul a doi poli: pe de o parte, practica muncii productive; iar la alt pol – cel teoretic –, practica activităţii ştiinţifice (Husserl) şi sacrale (Eliade). În cadrul „lumii umane” care astfel se constituie – susţinută fiind de limbajul normativ critic şi valoric, de logos – capătă un contur mai pregnant tema fenomenologico-hermeneutică a „cazului ideal”, adusă deja în discuţie de Jaspers şi Weber. Pornind de la acesta, se ajunge la problematica ontologică a personajelor, a eroilor de poveste şi naraţiune, de mit, roman, istorie şi biografie; pe care autorul a abordat-o în cartea Eseu despre fiinţele intermediare (Ed. Facla, 1994). Tot în corelaţie cu problematica practicilor şi a logosului se desfăşoară ideile din cartea Despre sărbători, grădini şi logos (Ed. Facla, 2004), în care sunt abordate şi jocurile ce transpun în planul posibilităţilor cvasifictive activităţile serioase ale oamenilor din cadrul practicilor curente. Cercetările ulterioare şi recente ale autorului în domeniul psihopatologiei şi psihologiei persoanei s-au dezvoltat şi ele pe acest fundal problematic al specificităţii unei lumi umane a personajelor. Lume care absoarbe şi modelează tradiţionala dimensiune psihobiologică a individului, în direcţia unei persoane identitar‑biografice care se raportează la situaţii actuale, proiecte şi preocupări proprii, fiind centrată de un sine intenţional reflexiv; persoană aflată în permanentă interconexiune intersubiectivă cu reţelele sociale, pe o diagramă intim/public.

De fapt, Scurta plimbare... conduce spre o altă carte, Gâlceava. Înţelepţilor în jurul timpului. Cioran, Eliade, Noica şi... Heidegger, în care autorul îi reuneşte pe „trei muschetari” ai intelectualităţii româneşti interbelice (urmăriţi de umbra lui Heidegger), într-un dialog peste timp şi despre timp.

Volumul Rememorări cuprinde şi un grupaj de microeseuri intitulat „Despre lumea şi vremea în care am trăit”. Acestea sunt scrise într-un stil aparte, care plasează prezentul – şi chiar ultimele decenii care anunţă „postmodernitatea” –, pe fundalul unei deveniri generalizate, a antropogenezei şi a metamorfozelor omenirii de după neolitic şi până azi. În acest context, amintirile autorului se opresc asupra unor aspecte care s-au impus odată cu instaurarea neocomunismului de import în România, controlând viaţa socioculturală între prima sa tinereţe şi finalul maturităţii. Iar odată cu apropierea senectuţii, este percepută cu tot mai pronunţată acuitate intrarea într-o postistorie; în care lumea umană devine cu totul alta pe măsură ce avansează tehnologizarea logosului. Mesajul celor „trei muschetari” ai intelectualităţii româneşti, de care autorul a fost apropiat, pare astfel a se clarifica: ideologia istoriei care a fost solidară cu religia iudeo-creştină (Eliade) pare a se încheia, instalându-se o postistorie (Cioran), pe fundalul unei deveninţe generalizate (Noica).

Rememorările se încheie cu o secvenţă de Note de jurnal din decembrie 2020, în care autorul înregistrează şi reflectează asupra unor secvenţe ale existenţei cutumiere: comemorări (zece ani de la „Primăvara arabă”, cinci ani de la „Acordul de la Paris privitor la climă”), Brexitul, formarea unui nou guvern în România, răzbunarea naturii prin invazia omenirii de către SARS-CoV-2 etc.

Cele două volume menţionate formează de fapt o trilogie, împreună cu o altă carte a prof. M. Lăzărescu tipărită tot la Editura Brumar în 2020 şi intitulată Idear. La apariţia acesteia, autorul preciza că ea este rezultatul invitaţiei spre reflexie biografică pe care a ocazionat-o interviul din 2019. În consecinţă, au fost selectate secvenţe din Jurnalul propriu, din perioada 2011-2018, pe ­parcursul căreia, pe lângă preocupările profesionale, autorul a fost interesat de trei intelectuali români de marcă, ce s-au afirmat în perioada interbelică, publicând despre ei câteva cărţi. Este vorba despre E. Cioran, M. Eliade şi C. Noica. În aceste note de jurnal reunite în Idear apar meditaţii şi observaţii în legătură cu diverse lecturi, filme vizionate, audiţii muzicale, evenimente sociopolitice din lume (fenomenul migraţiei, atentatele teroriste, conflicte şi probleme geopolitice) sau din România (moartea regelui Mihai I), probleme semantico-conceptuale corelate cu cuvinte uzuale, secvenţe din vacanţe (în munţii Banatului, la Izvorul Mureşului, în Câmpulung Moldovenesc), alături de colegii psihiatri.

Ansamblul celor trei cărţi apărute la Editura Brumar ne oferă o imagine complexă a unui medic psihiatru român, ancorat în cultură, care s-a aplecat asupra antropologiei cultural-filosofice la începutul postmodernităţii.