În perioada 24-28 noiembrie 2021, se va desfăşura, în format online, a 14-a ediţie a Conferinţei Naţionale de Chirurgie Hepato-Bilio-Pancreatică şi Transplant Hepatic, care va debuta cu 4 cursuri pre-conferinţă creditate de Colegiul Medicilor România. Cele aproximativ 100 de lucrări din cadrul manifestării vor fi susţinute de profesionişti naţionali şi internaţionali.
Evenimentul este organizat sub egida Asociaţiei Române de Chirurgie Hepato-Bilio-Pancreatică şi Transplant Hepatic (ARCHBPTH) - Filiala Naţională a IASGO (International Association of Surgeons Gastroenterologists and Oncologists), al cărei preşedinte de onoare este prof. dr. Irinel Popescu, preşedinte în exerciţiu fiind prof. dr. Bogdan Totolici, se arată într-un comunicat.
Acestui demers s-au alăturat şi următoarele instituţii organizatoare: IASGO, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi, Societatea Română de Chirurgie, Academia de Ştiinte Medicale din România.
„Cele aproximativ 100 de lucrări din cadrul manifestării vor fi susţinute de profesionişti naţionali şi internaţionali, formatori de opinie în domeniul chirurgiei de înaltă perfrmanţă, care vor susţine prezentări cu un mare aport ştiinţific pentru societatea medicală românească şi domenii conexe”, se arată în comunicat.
Prezentările vor fi audiate de peste 400 de participanţi.
Miercuri, 24 noiembrie, vor avea loc 4 cursuri pre-conferinţă, cu acces gratuit pentru participanţii înscrişi la Conferinţa Naţională a ARCHBPTH şi creditate de Colegiul Medicilor România:
- Actualităţi în rezecţia hepatică - coordonator prof. dr. Irinel Popescu;
- Actualităţi în chirurgia căilor biliare - coordonator şef lucrări dr. Adrian Bartoş;
- Actualităţi în transplantul hepatic de la donator în viaţă - coordonator prof. dr. Vladislav Braşoveanu;
- Update în chirurgia şi oncologia pancreasului - coordonator prof. dr. Cristian Lupaşcu.
Deschiderea oficială a conferinţei va avea loc miercuri, 24 noiembrie 2021, începând cu ora 18.00, iar joi, 25 noiembrie, de la ora 18.00, va avea loc Adunarea Generală a ARCHBPTH.