Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat că persoanele cu autism au nevoie de programe de asistenţă medicală profesioniste, iar autorităţile au obligaţia de a le asigura integrarea în sistemul educaţional şi pe piaţa muncii.


Prin intermediul Programul Naţional de Sănătate Mintală şi Profilaxie în Patologia Psihiatrică, Ministerul Sănătăţii alocă resurse necesare pentru diagnosticarea timpurie a acestei afecţiuni şi pentru asigurarea tratamentului adecvat de-a lungul vieţii, a declarat Alexandru Rafila, citat într-un comunicat al Ministerului Sănătăţii.

„Desfăşurăm, de asemenea, împreună cu partenerii norvegieni, un program care să asigure creşterea gradului de conştientizare şi îmbunătăţirea capacităţilor membrilor comunităţii, a părinţilor, profesioniştilor din domeniul asistenţei medicale primare, educaţiei şi protecţiei sociale pentru a sprijini copiii expuşi cu tulburări de sănătate mintală şi pentru îmbunătăţirea accesului lor la serviciile de îngrijire a sănătăţii”, a mai spus ministrul.

Alexandru Rafila a subliniat că „este loc de mai mult şi de mai bine” şi că sunt importante acţiunile de creştere a înţelegerii şi acceptării a persoanelor diagnosticate cu tulburare de spectru autist.

„Trebuie să activăm nu doar asupra dimensiunii medicale a autismului, ci pentru a crea o lume în care toate persoanele cu autism să îşi poată atinge potenţialul maxim prin creşterea înţelegerii şi a acceptării. Persoanele diagnosticate cu autism au nevoie de programe de asistenţă medicală profesioniste, însă avem obligaţia să le asigurăm integrarea în sistemul educaţional şi pe piaţa muncii”, a precizat demnitarul.

În comunicat se arată că, la nivel global, peste 70 de milioane de oameni suferă de autism. În România, mai mult de 25.000 de persoane, dintre care peste 11.000 sunt copii, prezintă tulburări de spectru autist.



Pediatru