Colegiul Medicilor din Municipiul Bucureşti transmite un mesaj, în ziua în care în Capitală s-a înregistrat cea mai mare rată de incidenţă a cazurilor COVID-19 de la debutul pandemiei.


Numărul cazurilor zilnice de infectare cu SARS-CoV-2 atinge cote alarmante, se arată într-un comunicat al Colegiului Medicilor din Municipiul Bucureşti (CMB).        

„În valul cinci al pandemiei de COVID-19, s-au atins recorduri de cazuri noi de infectare înregistrate în doar 24 de ore. Rata de incidenţă COVID-19 calculată la 14 zile a ajuns marţi, în Bucureşti, la 34,29 cazuri la mia de locuitori, potrivit Direcţiei de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti. Este cea mai mare rată de infectare cu SARS-CoV-2 atinsă până acum în Capitală, în pandemia de COVID-19”, se arată în document.

Creşterea explozivă a cazurilor, înregistrată într-un timp relativ scurt, la nivelul Capitalei şi al judeţului Ilfov, înseamnă deja o presiune mare pe sistemul medical, în primul rând pe medicii de familie şi pe cadrele Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov (SABIF) - dar presiunea este resimţită şi în spitalele din Capitală.

Având în vedere această situaţie, Colegiul Medicilor din Municipiul Bucureşti face un apel la pacienţi şi la personalul medical, ca să dea dovadă de înţelegere şi de respect reciproc pentru depăşirea acestei situaţii.

„Numărul mare de cazuri poate însemna, în funcţie de moment, şi anumite întârzieri în realizarea serviciului de asistenţă medicală, cauzate exclusiv de numărul mare de pacienţi inregistraţi în aceste zile, chiar dacă mulţi dintre aceştia au forme uşoare sau medii de boală. Medicii, alături de tot personalul medical, au fost şi sunt alături de pacienţi, dar, în această perioadă, pe anumite servicii, cum sunt medicina de familie şi Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov, există o presiune foarte mare dată de numărul de solicitări venite pe parcursul a 24h”, a declarat prof. dr. Cătălina Poiană, președintele Colegiului Medicilor din Municipiul București.

Doar în ultimele 14 zile, la Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov s-au efectuat 53.648 de solicitări, din care 16.007 urgenţe de cod roşu şi cod galben, 13.367 consultaţii de urgenţă la domiciliu şi 24.274 recoltări de probe biologice în vederea efectuării testului PCR.

„S-au luat măsuri de creştere a capacităţii de intervenţie în această perioadă, prin detaşare de personal la Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov, de medici rezidenţi, medici şi asistenţi din reţeaua de medicină şcolară de la ASSMB, pompieri cu maşini de administratie din cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă. Se aduce în fiecare zi personal suplimentar SABIF în regim de gardă, medici asistenţi şi ambulanţieri, pentru a creşte numărul echipajelor de urgenţă şi pentru a suplini personalul aflat in izolare/carantină”, a declarat managerul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov, dr. Alis Grasu.

„Toate valurile pandemiei de COVID-19 au fost gestionate de aceiaşi medici, de acelaşi personal medical. Oamenii au renunţat perioade de-a rândul la concedii de odihnă, la Sărbători, la timp petrecut cu familiile lor şi sunt alături de pacienţi, pentru a le oferi îngrijirea de care au atâta nevoie, dar acum se înregistrează foarte multe cazuri, ceea ce face ca medicii să lucreze iarăşi la nivel maxim, mai ales că se înregistrează îmbolnăviri sau situaţii de intrare în carantină şi în rândul cadrelor medicale, ceea ce duce la o presiune în plus pe cei apţi şi aflaţi de serviciu”, au mai declarat reprezentanţii Colegiului Medicilor din Municipiul Bucureşti.
 


Psihiatru (2)