Conf. dr. Mădălina Georgescu este doctor în Medicină, medic primar ORL cu competenţă în Audiologie. Are o experienţă de peste 20 ani în tratarea problemelor legate de sănătatea urechii, de la tulburări de auz şi de echilibru, până la protezare auditivă. Dintotdeauna şi-a dorit să fie medic, dar visa să fie chirurg. Mentorii au îndreptat-o însă către ORL şi nu regretă nimic. Ba dimpotrivă, simte că aceasta îi este vocaţia.

Ce anume te-a făcut să alegi această profesie şi să rămâi loială acestei alegeri?

Conf. dr. Mădălina Georgescu: Mi-a plăcut de mică. Mama a fost asistentă medicală şi eu mă duceam cu drag la ea la spital. Când ne-a operat de vegetaţii pe amândoi, şi pe fratele meu şi pe mine, el tremura şi plângea, iar eu m-am dus ţopăind în sala de operaţii. Mi-a plăcut de mică şi mi-am dorit să fac asta tot timpul.

Ce e fascinant la această muncă?

Conf. dr. Mădălina Georgescu: Faptul că poţi să faci bine, că poţi să găseşti un diagnostic, că nu totdeauna e uşor. E un challenge şi îţi provoacă ceva. Pune mintea la contribuţie, te face să citeşti ca să fii tot timpul updatat. Şi mie mi se pare că a-ţi ţine mintea în funcţiune şi a încerca să fii cât mai bun e bine pentru toată structura omului în sine, că te împinge spre lucruri bune.

Ai vrut vreodată, pe parcursul formării tale ca medic, să renunţi?

Conf. dr. Mădălina Georgescu: Nu. Dar, repet, de când eram mică, mi se părea fascinant că cineva poate să vină să te facă bine. E ca o minune. Mi-am dorit să fac asta. Nu, nu mi-a părut niciodată rău că mi-am ales meseria asta. În clasa a zecea, înainte de treapta a doua, a fost singura dată când m-am gândit să dau la Matematică.

Ce te-a deturnat?

Conf. dr. Mădălina Georgescu: Faptul că, de fapt, mi-am dorit întotdeauna Medicină. Şi nici nu eram super, super! Adică, colegii mei din clasă erau mult mai buni la Matematică, unii dintre ei. Dar îmi plăcea. Îmi plăcea profesorul. Am avut profesor bun de mate şi în şcoala generală, şi în liceu. Cred că mentorul te formează bine dacă este unul bun.

În ce şcoală? Despre ce şcoli vorbim noi acum? În ce oraş?

Conf. dr. Mădălina Georgescu: Liceul de Matematică-Fizică 3, MF 3 Balta Albă, Bucureşti. La vremea respectivă, evident, cel mai bun liceu. Era clasă de mate-fizică cu profil electronic. Cu mult accent pe mate şi Fizică. Şi cred că asta prinde bine la formarea omului. Să îţi placă Matematica.

Medicina lucrează mult cu performanţa şi îmi dau seama că şi tu eşti croită în felul ăsta. Ce se întâmplă dacă nu eşti sau ţi se întâmplă o dată să nu fii acolo? Cum gestionezi?

Conf. dr. Mădălina Georgescu: Cred ca într-adevăr depinde dacă îţi doreşti asta sau nu. Eu îmi doresc totdeauna să fiu cât mai bună. Nu ştiu dacă-mi iese sau nu-mi iese şi cât de des. Dacă-mi iese, îmi iese. Dar eu mi-am dorit totdeauna să fac Chirurgie. Şi mi-am ales ORL, pentru că mi-au plăcut foarte mult cursurile din facultate ale profesorului Călăraşu… Dar la fel de mult mi-a plăcut Neurologia. Apropos de mentori, am făcut lucrările practice cu Mihaela Bustuchină şi m-a atras spre Neurologie. Mi s-a părut totdeauna fascinant să te uiţi la om şi să poţi să-ţi dai seama unde are leziune, dar am ales ORL, să fac chirurgie. Nu avea un rezidenţiat cu post – nu era aşa ceva la vremea respectivă - dar, apropos de a fi la locul potrivit în momentul potrivit, profesorul Călăraşu şi doctorul Pascu au dezvoltat un departament de explorări Audio-vestibulare în Institutul Hociotă. Câştigase domnul doctor Pascu nişte programe Tempus, ceea ce era foarte greu, dar le-a câştigat şi atunci a fost nevoie de doi oameni care să nu facă chirurgie ORL, ci să facă unul audiologie, adică testarea auzului, şi unul partea de patologie vestibulară, adică echilibru. Şi, pentru că la vremea respectivă Institutul Hociotă era top, vârful de lance, am zis să fac acest compromis şi să rămân pe ceva nechirurgical şi că poate fac şi chirurgie, că profesorul Ataman mă îndemna să fac chirurgie de ureche. Spunea: „Ai mână, fă chirurgie de ureche”. Nu am putut să le îmbin, pentru că părerea mea e că, dacă vrei să faci un lucru perfect, trebuie să i te dedici sută la sută. Şi n-am mai făcut chirurgie după ce am terminat rezidenţiatul. Şi asta era ceva complet nou în România, nu mai făcea nimeni. Domnul doctor Pascu era la început şi cred că asta a fost varianta pentru care am ajuns foarte sus. Nu spun despre mine că am ajuns la perfecţiune, dar am ajuns foarte sus, pentru că am început de foarte devreme. Nu mai era nimeni în ţară care să facă asta şi atunci toţi pacienţii veneau la noi. Deci, foarte multă practică, examen clinic, toată activitatea clinică şi experienţa contează în medicină. Cu cât îţi faci mâna mai mult, cu atât poţi să scoţi lucruri, să ai o experienţă, să tragi nişte concluzii. Mă consider norocoasă. N-am avut niciodată senzaţia că sunt mai jos decât aş fi vrut.

Aniversări colegiale la Institutul „Prof. dr. Dorin Hociotă” (Foto: Arhiva personală)

Cum arată eşecul? Cum îi faci faţă?

Conf. dr. Mădălina Georgescu: Citeşti mai mult, te duci la cursuri. Să stai închis la tine în casă nu e bine. Cu cât te duci mai mult în afară şi îi vezi pe unii care sunt mai buni ca tine, înveţi. Dacă nu faci suficient de bine, pui mâna pe carte. Lucrezi mai mult, citeşti mai mult şi te străduieşti să fii în stare să faci mai bine.

E un exerciţiu de autocunoaştere ce îmi spui tu. Cum reuşeşti să îl faci?

Conf. dr. Mădălina Georgescu: Cred că toţi ne dăm seama dacă avem pacienţi nemulţumiţi sau dacă ştim că nu suntem în stare să-i spunem pacientului „Uite, fă asta şi o să-ţi fie mai bine” şi lui chiar să-i fie mai bine. Adică, nu ştiu dacă e autocunoaştere, cred că e feedback-ul pacientului. Dacă pacientului nu-i merge bine, automat n-ai făcut bine ceva pe undeva. Îţi propui să faci ceva şi trebuie să ştii calea. Faptul că realizezi unde eşti sau nu poate că ţine de autocunoaştere, dar cred că vine şi din ce-ţi spun cei din jur. Dacă ai mulţi pacienţi care vin după o săptămână şi spun „sunt la fel”, ceva nu e bine.

Ce a mai rămas din fascinaţia aceea magică de la început, după atâta ştiinţă, şi rigoare, şi structură, şi autocontrol?

Conf. dr. Mădălina Georgescu: Dorinţa să poţi să-i faci bine, dar cred că acum ştiu că în Medicină nu există 100% sau 0%. Poţi să te duci la o operaţie simplă şi să nu ieşi de acolo. Fără să fie vina nimănui. Adică, nu ai enzimele care trebuie să metabolizeze substanţele, de exemplu. Se poate întâmpla ceva oricând.

Şi cum îi spui tu unui începător în ale meseriei - apropos de faptul că pe tine te-au influenţat foarte tare mentorii - cum spui tu unui începător care e la fel perfecţionist, care ştie că a făcut totul cum trebuie, exact ca la carte şi, cu toate astea, nu merge?

Conf. dr. Mădălina Georgescu: Să aibă îndoieli tot timpul, să nu fie sigur de el.

La ce ne ajută? Nu ne dinamitează?

Conf. dr. Mădălina Georgescu: Păi, dacă crezi că eşti perfect, nu mai înveţi. Şi nu mai ai empatie. Ţi se pare că e vina altcuiva. Mie mi se pare că totdeauna trebuie să te întrebi: „Am făcut bine? Am făcut totul?”. Pentru că, dacă eşti convins că eşti Dumnezeu pe pământ, nu cred că e bine.

Tu când ai învăţat că trebuie să ai îndoieli ca să poţi să acumulezi în permanenţă? Să ai o smerenie de care ai nevoie ca să poţi să laşi adevărul să vină către tine?

Conf. dr. Mădălina Georgescu: Cred că atunci când n-am intrat la Medicină din prima. Mi-am dat seama că nu sunt foarte bună. Eu am învăţat singură pentru Medicină şi am fost convinsă că nu o să am niciun fel de problemă. Şi n-am intrat. Am picat un pic sub linie, adică nu dramatic. Dar cred că atunci am învăţat că trebuie să am îndoieli.

Ajută? Te-au ajutat?

Conf. dr. Mădălina Georgescu: În principiu, da. Aşa cum spuneam, trebuie să nu fii sigur că eşti perfect, dar îţi poţi pierde încrederea. Însă, nu trebuie să ţi-o pierzi. Cred că depinde de structura fiecăruia. Da, te poate trage înapoi. Dar, pe de altă parte, dacă eşti încrezător că faci ce trebuie, că citeşti, că asculţi ce spune pacientul, că ştii totul, adică nu doar bucăţica ta... Pentru că acum, într-adevăr, medicii merg spre o supraspecializare şi pierd integrarea pacientului, privirea de ansamblu. Dacă ştii că faci toate astea, atunci, în momentul în care ai o îndoială, poate că e un fel de feeling, de simţ clinic, că parcă aici ceva nu e cum trebuie. Dacă mergi pe nişte standarde şi nişte modele şi spui „Trebuie să meargă bine, pentru că am făcut tot”, nu se potriveşte totdeauna. Tocmai pentru că în Medicină nu există 100%. Pot interveni şi altele. Fiecare om reacţionează altfel, fiecare pacient e diferit. Da, sigur că te poate trage înapoi, depinde de cât de puternic eşti sau nu.

Cum e să fii mentor pentru alţii?

Conf. dr. Mădălina Georgescu: Vine cu responsabilitatea de a nu da sfaturi proaste. Şi nu numai profesionale, ci ca om. Să nu îi îndemni să facă lucruri care nu sunt demne, să îi înveţi că trebuie să aibă principii. De exemplu, să nu fure articole de la alţii şi să spună că sunt ale lor. Îi îndemn să-şi facă de cap la petrecerile de la conferinţe, că nu-i vede cel de-acasă. Să nu-i înveţi că trebuie să facă găşti în care se trec toţi la autori ca să aibă cât mai multe articole (n.r. în revistele ştiinţifice), să îndeplinească criteriile, ci să fie munca lor. Ceea ce în ziua de azi nu prea se întâmplă. În ziua de azi, se formează nişte găşti de interese şi fiecare scrie pentru toţi. De obicei, scriu cei „mici”, iar ceilalţi se folosesc de munca lor. Cred că un mentor are datoria să înveţe omul să fie corect şi demn. Acum, profesional depinde de deschidere. De pildă, eu nu-i puneam să facă hârţogăraie, pentru că ei veneau o lună la stagiul de Audiologie şi mi s-a părut că n-are rost să stau să-i învăţ cum să facă hârţogăraie în acea lună, în loc să facă practică. Şi trebuie să le spui. Adică, ţinutul ăsta secret ca să nu ai concurenţă eu nu îl agreez. Cam aşa mi-am propus eu să fiu mentor.

Conf. dr Mădălina Georgescu, alături de rezidenţi, la Institutul de Fonoaudiologie şi Chirurgie Funcţională ORL „Prof. dr. Dorin Hociotă” (Foto: Arhiva personală)

Care e cazul pe care nu o să îl uiţi niciodată?

Conf. dr. Mădălina Georgescu: Sunt unele cazuri grele şi pe acelea sigur că le ţin minte. Ce am observat însă este că ţin minte primii pacienţi, pentru că aveam foarte puţini. Nu pot să spun că era ceva deosebit. Nu erau, dar erau primii mei pacienţi. Acum, când sunt mai mulţi, îi mai uit. Într-adevăr, cazurile grele, în care stau de vorbă cu colegii din alte specialităţi, acestea mă incită. Şi, mail ales dacă nu le dau de cap - am două la care nu le-am dat de cap şi nu ştiu ce să le fac nici acum. Şi au trecut nişte ani. Este o doamnă care, se pare - pentru că nu avem cum să ştim - are o tumoră de sac endolimfatic. Aceasta este o structură a urechii interne. Dânsa se tot plângea de ameţeli şi de probleme de auz. Şi pe RMN-uri succesive se tot văd nişte zone care par să fie -  că n-ai cum să ştii, că nu poţi să le operezi, că ar însemna să-i distrugi urechea. Ori ea are auz. Din fericire, partea de simptomatologie s-a mai calmat, adică nu-i mai este la fel de rău ca la început. Dar pentru dânsa chiar n-am nicio soluţie. Am trimis şi în străinătate cazul, n-am găsit o soluţie. Adică, nu ştiu cu adevărat ce are, că nu ştiu ce sunt formaţiunile acelea. N-am cum să le biopsiez. Şi mai este un caz al unui băiat, un adolescent, care are o problemă în mastoidă, undeva, din cauza căreia din când în când îi scade auzul. Sau de câte ori răceşte, îi scade auzul, are vertij şi tot aşa. Sfătuindu-mă cu colegii care operează ureche, n-am găsit nicio soluţie. Nu ştim ce să-i facem.

Alături de cele două fiice, la o petrecere de Crăciun organizată de unul dintre mentorii săi, dr. Alina Bacalbaşa (Foto: Arhiva personală)

Ce faci când nu eşti medic?

Conf. dr. Mădălina Georgescu: Mai nou, de 4 ani, mă ocup de nepoţelul meu, care este minunat. În rest, îmi place să grădinăresc, să gătesc şi, pe vremuri, îmi plăcea foarte mult croitoria, să fac haine. Când eram în liceu şi în facultate, îmi făceam singură hainele.