Ministrul Sănătăţii, Victor Costache, a solicitat Direcţiei de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti să trimită o echipă de inspectori sanitari la Spitalul Universitar de Urgenţă pentru a verifica respectarea legislaţiei în vigoare şi a procedurilor în caz de deces.

Controlul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Bucureşti, solicitat de ministrul Sănătăţii vine, în urma prezentării de către deputatul Emanuel Ungureanu a unei fotografii în care apare un pacient decedat, înfăşurat într-un cearşaf, care ar fi fost lăsat pe scara interioară a Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti (SUUB).

„Echipa de control va întocmi un raport şi va lua măsurile ce se impugn”, a informat joi Ministerul Sănătăţii, printr-un comunicat de presă.

Conducerea Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti a anunţat anterior că a demarat o anchetă administrative, vinerea trecută, în cazul pacientului decedat care ar fi fost lăsat înfăşurat într-un cearceaf pe o targă, într-o zonă de evacuare în caz de incendiu.

Potrivit unui comunicat de presă al unităţii medicale, au fost date note explicative, iar persoanele responsabile vor fi cercetate în comisia de disciplină, urmând să fie sancţionate conform legii.

„Referitor la imaginile apărute în spaţiul public, Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti face următoarele precizări: decesul s-a produs în cursul dimineţii de vineri, 10 ianuarie. Conform legislaţiei în vigoare, „după două ore de la deces cadavrul este transferat la morgă”, de către brancardierii secţiei unde a decedat bolnavul, însoţiţi de asistentul medical. În acest sens, persoana decedată a fost scoasă din secţie pentru a fi transportată la Anatomie Patologică. Secţia în care a decedat pacientul fiind situată la etajul 10 al spitalului, până la sosirea liftului, pentru a fi transportată la Anatomie Patologică, persoana decedată a fost pusă în acea zonă, o zonă de evacuare în caz de incendiu, pentru a nu sta în spaţiul unde circulau bolnavii şi aparţinătorii”, se arată în comunicat.