Este prodecanul pentru Cercetare Ştiinţifică al Facultăţii de Farmacie din cadrul UMF „Carol Davila” Bucureşti. Cu umorul specific, prof. dr. Cristina Dinu-Pîrvu spune că studenţii au învăţat deja care este întrebarea sfântă de la cursurile de Chimie fizică şi coloidală. „De ce? De ce am obţinut aceste valori? Sau de ce nu am obţinut rezultatul scontat? Le spun mereu studenţilor că nu depăşim niciodată etapa de ce-urilor, ea nu se termină în copilărie. Trebuie să ne întrebăm mereu << de ce >>. Această întrebare ne împinge să citim, să căutăm răspunsuri mereu şi să fim orientaţi către soluţii.” Povestim în Interviul Săptămânii cu doamna Cristina Dinu-Pîrvu, profesor la disciplina de Chimie fizică şi coloidală, despre cum va schimba nanotehnologia domeniul farma în viitorii 10 ani şi despre nanomaterialele dezvoltate în laboratorul de cercetare al disciplinei, împreună cu colegii şi studenţii. Vorbim de nanomateriale cu dimensiuni de o bilionime dintr-un metru, lipozomi cu cedare la ţintă şi biomateriale polimerice destinate transportului topic al medicamentelor.


De ce ştiinţa? Acesta pare să fie laitmotivul vieţii şi carierei dumneavoastră.

Când am absolvit facultatea era anul 1992 şi de-abia apăruse noţiunea de privatizare a farmaciilor. Era destul de dificil să îţi găseşti un loc de muncă. Eram puţin debusolată pentru că de dorit îmi doream foarte mult de la acel moment şi nu ştiam exact ce mi se întâmplă. Eram pregătită să zbor, dar nu puteam să-mi întind aripile, nu vedeam orizontul.

Vă spuneam că provin dintr-o familie de profesori pe toate liniile, că întotdeauna am crezut că pot să comunic ceea ce ştiu şi că m-am străduit mereu ca mâine să ştiu mai mult decât astăzi. Astfel, atunci când domnul profesor Ştefan Moisescu, de la disciplina de Chimie fizică şi coloidală, mi-a spus că aici se va scoate la concurs un post de asistent universitar mi s-a părut că este exact ceea ce îmi doream. Am fost foarte încântată de faptul că aveam ceva de care să mă leg, parcă vedeam lumina răsărind la orizont  şi soarele îşi trimitea acum razele şi pe strada mea. În urma concursului susţinut în luna ianuarie a anului 1993 am ocupat postul de asistent universitar la această disciplină.

Eram convinsă că dacă ajung aici, nu o să mai plec. Întotdeauna m-au fascinate poveştile părinţilor mei legate de şcoală, de planificarea materiei, de orele de consultaţii pe care le efectuau, de elevi şi colegi. Cred că undeva în subconştientul meu întotdeauna mi-am dorit să fiu profesor. „Microbul” exista, dar nu îl lăsam eu să se manifeste. Sunt extrem de mulţumită de alegerea pe care am făcut-o atunci şi sunt la fel de încântată şi entuziastă ca în primii mei ani de muncă. Pot spune că iubesc ceea ce fac şi că sunt unul dintre românii fericiţi care merg în fiecare zi cu foarte mult drag la serviciu.

Îmi place să lucrez cu tinerii, să le împărtăşesc din ceea ce ştiu, să văd cum se conturează idealuri şi aspiraţii, cum se mai „modelează” caractere. În acelaşi timp îmi place foarte mult şi să îi ascult, să încerc să le înţeleg aşteptările, temerile, să îi ajut, dacă pot, să-şi împlinească visele.

Mi-a plăcut întotdeauna foarte mult să citesc, să mă informez, să răspund la o serie de întrebări „de ce”, să ştiu ceea ce spun, să-mi pot susţine afirmaţiile şi, nu în ultimul rând, îmi plac provocările. Din punctul meu de vedere, tot ceea ce este nou este o provocare, o oportunitate de a-ţi „verifica” buna funcţionare a neuronilor. Aşa se face şi că, la ora actuală, una din direcţiile de cercetare dezvoltate împreună cu colegii mei de la disciplină este legată de nanomateriale, materiale obţinute cu ajutorul nanotehnologiilor. Nanotehnologia, ştiinţa secolului nostru a înregistrat o dezvoltare fulminantă în ultimele două decenii şi are potenţialul de a genera „revoluţionarea” multor domenii, inclusiv a celui farmaceutic. Comparativ cu acelaşi material la macroscară, nanomaterialele au dimensiuni mici, circa o bilionime dintr-un metru, suprafaţă specifică mai mare, solubilitate îmbunătăţită, proprietăţi magnetice şi optice modificate, ceea ce le conferă o cu totul altă reactivitate. Este destul de dificil să încerci să obţii astfel de nanomateriale, dar adevărata provocare este legată de caracterizarea acestora.

 

Ce vă fascinează, mai precis, la nanomateriale şi cum credeţi că va arata acest domeniu în 10 ani?

Îmi place foarte mult să vorbesc despre acest nou domeniu, deoarece eu consider că el este un pas important către medicina personalizată, care, ne place sau nu, reprezintă cu certitudine viitorul.

Chiar şi la ora actuală, „nano” înseamnă foarte mult pentru că, pe de-o parte, dacă ne referim doar la domeniul farma, a rezolvat probleme legate de formularea unor substanţe, iar, pe de altă parte, a crescut foarte mult specificitatea sistemelor astfel create. Pe  baza nanotehnologiilor farmaceutice s-au dezvoltat o serie de nanomateriale şi nanodispozitive pentru diagnostic, imagistică, tratament şi monitorizarea acestuia. Discutăm aici despre medicamente care se folosesc în tratarea diferitelor forme de cancer, a bolilor cardiovasculare, a unor boli metabolice pentru care nu avem, încă, rezultatele dorite. Nanosistemele farmaceutice au un impact semnificativ asupra modului de administrare a medicamentelor, mai ales în ceea ce priveşte abilitatea acestora de a trece prin diferite bariere biologice şi a se acumula la nivelul anumitor ţesuturi sau celule specifice.

Fac parte din categoria românilor fericiţi care-şi iubesc munca şi fac cu dăruire ceea ce le place.

Cum văd viitorul? Cred că marea majoritate a bolilor, care încă ridică probleme astăzi, vor găsi o rezolvare apelând la nanotehnologie. Depinde însă foarte mult de noi dacă ne vom folosi cu înţelepciune de avantajele pe care ni le oferă nanotehnologia pentru a îmbunătăţi calitatea şi durata de viaţă a fiecăruia dintre noi.

În domeniul medicinei, nanotehnologia a permis dezvoltarea unor dispozitive medicale performante pentru diagnostic şi control, a unor agenţi de contrast eficienţi şi neinvazivi pentru imagistica medicală, a unor proteze care să fie cât mai apropiate ca funcţii de zona înlocuită şi, nu în ultimul rând, discutăm despre ideea de a crea roboţi care, pe lângă faptul că ar putea să permită investigarea pacientului, ar putea analiza fluidele corporale pentru a identifica eventualii biomarkeri ce apar înca din primele stadii de evoluţie ale anumitor boli. Astfel de dispozitive ar permite o diagnosticare precoce a anumitor boli, ar îmbunătăţi foarte mult şansele pacienţilor şi ar putea avea contribuţii majore în domenii ale medicinei precum oncologia, bolile infecţioase şi cele neurodegenerative.

 

Povestiţi-ne mai în detaliu ce proiecte aveţi acum în derulare în laboratorul de cercetare al disciplinei?

La ora actuală suntem preocupaţi de dezvoltarea unor nanosisteme care să permită cedarea la ţintă a substanţelor medicamentoase încorporate. Am avut şi câteva colaborări, realizate pe baza unor proiecte de cercetare, în care am dezvoltat nanosisteme de tip lipozomi, nanosisteme lipidice, în care am încorporat hormoni pe care să îi putem administra transdermic şi care să fie puşi la dispoziţia organismului în funcţie de necesitatea acestuia. Astfel, concentraţia acestora nu înregistrează variaţii mari şi, deci, nu se manifestă reacţii adverse. Tratamentul este, astfel, mai uşor de susţinut, mult mai orientat şi mai sigur, în primul rând.

Tot în colectivul de cercetare al disciplinei noastre, dezvoltăm o serie de biomateriale în care încorporăm compuşi medicamentoşi cunoscuţi sau nou-sintetizaţi pe care le caracterizăm fizico-chimic şi chiar biologic. O parte dintre aceste biomateriale pe lângă faptul că au rolul de cărăuşi, de transportatori ai compuşilor medicamentoşi, pot avea ele însele o acţiune biologică. De asemenea, avem o direcţie de cercetare orientată către farmacocinetică, spre stabilirea bioechivalenţei diverselor forme farmaceutice care conţin, practic, aceeaşi substanţă medicamentoasă.

Aşa cum vă spuneam, întotdeauna am considerat că ceea ce este nou reprezintă o provocare şi am încercat să vedem în ce măsură putem să facem faţă acesteia. Am lansat o „provocare” şi studenţilor noştri cu care organizăm anual un cerc ştiinţific. Aici, pe lângă faptul că încercăm să prezentăm noutăţi de vârf din domeniu şi o parte din realizările noastre, dorim să le dezvoltăm studenţilor abilităţi practice şi dorinţa de a se informa despre tot ceea ce este nou. Realizăm cu aceşti studenţi o serie de lucrări ştiinţifice, unele cu parte experimentală, altele doar de documentare. Îmi face plăcere să vă spun că o parte dintre aceste lucrări au fost recunoscute şi premiate în cadrul unor manifestări ştiinţifice unde au fost prezentate. Şi, credeţi-mă, toate acestea la un loc te ajută să te menţii „verde”.

 

Împliniţi în curând 25 de ani de când sunteţi cadru didactic al Facultăţii de Farmacie. Cum vi se par studenţii de astăzi în comparaţie cu cei de acum 20-25 de ani?

Dacă stăm să ne gândim puţin, întreaga societate a avut o dinamică rapidă, pe care unii au putut să o urmărească şi să o înţeleagă, iar alţii au rămas puţin ancoraţi…..în alte timpuri. Oricum, şi studenţii au avut o dinamică…interesantă, aş putea spune.

Din punctul meu de vedere, studenţii sunt interesaţi de ceea ce fac, iar interesul se poate observa şi din faptul că la acest cerc ştiinţific studenţesc, care se află în afara curriculei universitare, am avut de-a lungul ultimilor 3 ani peste 60, 70, chiar peste 100 de studenţi doritori de a participa. Înseamnă foarte mult, înseamnă că îşi doresc să ştie şi să lucreze în plus faţă de ceea ce li se asigură prin pregătirea curriculară.

Pe de altă parte, cred că ei nu îşi dau încă seama cum să-şi valorifice eficient oportunităţile profesionale. Din punctul meu de vedere, şi mi l-am susţinut întotdeanua, profesia de farmacist este o profesie nobilă, care presupune multă dăruire şi empatie, pe lângă deţinerea unui bagaj bogat şi bine organizat de cunoştinţe. Marea majoritate a studenţilor sunt orientaţi spre a se forma ca specialişti  ce urmează să-şi desfăşoare activitatea într-o farmacie comunitară. Astăzi sunt însă mult mai multe zone unde farmacistul îşi găseşte locul…şi nu mă refer aici doar la farmacia de spital sau industria farma, ci mă îndrept cu gândul spre zona studiilor clinice, a institutelor de cercetare, aria academică, de regulatory affairs, zone din industria alimentară, din domeniul ştiinţei materialelor etc.

Este important ca oamenii să conştientizeze impactul pe care-l au asupra celorlalţi. Facultatea este o perioadă în care îi mai putem forma pe studenţi şi ca oameni, dat fiind faptul că această profesie, aşa cum vă spuneam, înseamnă empatie, înseamnă dăruire. La scară restrânsă, farmacistul joacă rolul actorului. Indiferent de situaţie trebuie să aibă zâmbetul pe buze, trebuie să fie deschis, să ştie să asculte şi să vorbească. El nu este doar un mediator între medic şi pacient, este, de fapt, un fel de profesor, de ghid, de consilier al pacientului şi el trebuie să fie pregătit să poată să-şi îndeplinească acest rol.

Avem nevoie de oameni care să ne inspire. Pentru mine, unul din aceşti oameni a fost profesorul meu de chimie din liceu.

 

Care au fost mentorii dumneavoastră de-a lungul timpului şi ce aţi învăţat de la aceştia?

De fiecare dată când am susţinut un examen sau când a trebuit să vorbesc despre mine, mi-am amintit cu mult respect, cu plăcere şi emoţie de cei cărora le datorez într-o anumită măsură ceea ce sunt astăzi pe plan profesional.

Aş începe cu perioada de liceu. Când s-a apropiat clasa a 9-a, mama a aflat că la acel moment, Liceul de Ştiinţe ale naturii era cel mai bine cotat liceu din oraşul nostru. Ca urmare, am ajuns la acest liceu, la clasa de chimie. Nu ştiam foarte multă chimie pentru că în clasa a 7-a şi a 8-a, neşansa a făcut ca această materie să-mi fie predată de o persoană mai puţin pregătită în domeniu şi, astfel, am ajuns în clasa a 9-a cu lacune uriaşe la chimie. Numai că…şansa mi-a surâs! La liceu am întâlnit un om deosebit, căruia îi datorez enorm, profesorul Nicolae Souca. Domnia Sa, proaspăt absolvent, minte luminată, om energic şi hotărât m-a „descoperit” şi mi-a acordat tot sprijinul pentru a putea să recuperez deficienţele mele în ceea ce privea chimia, care a ajuns să-mi fie materia preferată şi nu mi-am imaginat cum ar fi ulterior, în profesia mea, să nu mă lovesc de ceea ce înseamnă ceva chimie. Niciodată n-am să ştiu cum a reuşit acest minunat profesor să mă facă să îndrăgesc atât de mult chimia, dar ştiu sigur că oamenii învaţă prin modelare şi avem nevoie de oameni care să ne inspire. Pentru mine unul dintre aceşti oameni a fost profesorul meu de chimie din liceu.

Trecerea de la liceu la facultate poate fi dificilă dacă nu reuşeşti să-ţi găseşti o stare de echilibru în dezechilibrul în care te afli, dar acest lucru poate fi simplificat dacă reuşeşti să dialoghezi cu un mentor, care te poate ajuta să înţelegi cum să-ţi „gestionezi” succesul. În facultate au fost câţiva profesori care m-au ajutat enorm, care mi-au servit drept model şi cărora întotdeauna le voi purta un respect deosebit.

Mă gândesc aici la domnul profesor Ştefan Moisescu, care de curând s-a stins din viaţă (Dumnezeu să-l odihnească), o persoană extrem de bine pregătită profesional, foarte organizată, analitică, discretă şi cu un fin simţ al umorului. Întotdeauna mă voi gândi cu multă recunoştinţă şi respect la Domnia Sa.

Îmi amintesc cum, la examenul de Chimie fizică din anul 3, m-a întrebat de ce anume am dezvoltat mai mult o anume demonstraţie la unul din subiectele biletului de examinare, iar eu i-am răspuns cu toată sinceritatea că niciodată nu am putut să iau lucrurile ca atare şi trebuie să-mi răspund la întrebarea „De ce? De ce este aşa?”. Bănuiesc că i-a plăcut răspunsul şi demonstraţia matematică pe care tocmai o prezentasem, deoarece, la scurt timp, am început să lucrez în echipa coordonată de Domnia Sa. Sprijinul pe care mi l-a acordat pe toată durata colaborării noastre, faptul că m-a ajutat să învăţ cum să învăţ, să gestionez corect succesul, dar şi eşecul în cercetare, mi-a coordonat lucrarea de licenţă şi pe cea de doctorat, îmi permit să-l consider pe domnul profesor unul dintre mentorii mei. Cred că Domnia Sa face parte din oamenii care mi-au schimbat într-un fel cursul vieţii profesionale şi căruia trebuie să-I mulţumesc pentru că am privilegiul de a face parte din categoria românilor fericiţi care-şi iubesc munca şi fac cu dăruire în fiecare zi ceea ce le place, ceea ce-mi dă o cu totul altă energie în fiecare zi şi îmi creează o stare de bine şi pentru mâine.

Mai aproape totuşi de ceea ce înţeleg eu prin mentor şi nu prin model, l-aş aminti pe domnul profesor Dumitru Lupuliasa, personalitate marcantă a lumii farmaceutice, care m-a numit în echipa de conducere a facultăţii ca prodecan pentru activitatea ştiinţifică. Aceasta mi-a oferit o serie de avantaje legate, în mod deosebit, de posibilitatea de a creiona direcţii de cercetare coerente, fezabile, de a comunica, de a colabora cu colegii, de a încerca să îndeplinesc dorinţele şi cerinţele lor legate de întreaga activitate de cercetare desfăşurată în această facultate.

 

Povesteam anterior că profesorul trebuie să fie mediatorul, nucleul dintre studenţi, cunoştinţele farmacologice de bază şi informaţiile ştiinţifice de ultimă oră.

Da, pentru că farmacistul este în multe situaţii coloana vertebrală a serviciilor de sănătate, o persoană cu o mare responsabilitate şi care trebuie să dea dovadă de dăruire, devotament, corectitudine, profesionalism şi perseverenţă.

Pe de altă parte, ca profesor formator trebuie să analizezi şi ceea ce se întâmplă în piaţa farma, să vezi viitoarele direcţii trasate de piaţa muncii, adică să identifici ce competenţe ar trebui să aibă absolventul astfel încât inserţia în cîmpul muncii să-i fie cât mai puţin dificilă.

Şi ca profesor trebuie să fii un pic şi  „vizionar”. Ar trebui să poţi creiona cu o anumită siguranţă direcţiile în care va evolua domeniul respectiv, astfel încât măcar să le aminteşti studenţilor despre ceea ce s-ar putea întâmpla. „S-ar putea ca...” în viitorul mai mult sau mai puţin apropiat să ajungem la ceea ce înseamnă medicina personalizată, spre exemplu. Studentul trebuie pregătit pentru a putea anticipa şi gestiona corect un anumit impact profesional.

Eu cred că este esenţial ca farmacia să-şi păstreze independenţa şi valoarea, iar noile modificări, noile servicii vor trebui percepute nu ca o schimbare a ceea ce înseamnă farmacia tradiţională, ci ca elemente ce vor aduce valenţe noi şi vor da o altă complexitate profesiei.