Comisarul european pentru locuri de muncă şi drepturi sociale, Nicolas Schmit, şi comisarul european pentru coeziune şi reforme, Elisa Ferreira, efectuează luni şi marţi o vizită oficială în România. Cei doi vor fi prezenţi în Bucureşti, Iaşi şi Vaslui, pentru a participa la evenimentul de lansare a programelor naţionale pentru 2021-2027 ale politicii de coeziune.


Marţi, 4 aprilie, comisarii se vor deplasa la Vaslui pentru a vizita mai multe proiecte finanţate prin politica de coeziune, printre care Spitalul Judeţean de Urgenţă, informează un comunicat al Reprezentanţei Comisiei Europene în România, preluat de Agerpres.

Comisarii se vor întoarce apoi la Iaşi şi vor vizita Centrul pentru refugiaţi ucraineni de la Nicolina şi alte proiecte, inclusiv Fundaţia „Alături de voi”, care sprijină incluziunea persoanelor cu dizabilităţi prin intermediul unui model de întreprindere socială.

Vor mai face o vizită la Centrul de simulare „Prof. Univ. Dr. Cristian Dragomir” din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa”, o unitate cu tehnologie de vârf cofinanţată de UE al cărei scop este să îmbunătăţească aspectele practice ale formării în domeniul medical, precum şi proiectul transfrontalier SMURD, un centru de formare comun cu Republica Moldova pentru intervenţii în situaţii de urgenţă.

Totodată, comisarii se vor întâlni cu părţile interesate la nivel local, în cadrul unui dialog cu cetăţenii intitulat „Viitorul politicii de coeziune în regiunea de nord-est”.

 

 


Oncolog