Alina Jîjie este medic rezident în neurologie la Spitalul Militar din Bucureşti şi voluntar în cadrul Caravanei cu medici - o organizaţie care reuşeşte să ducă, în fiecare săptămână, echipe de specialişti, rezidenţi şi studenţi, în sate unde nu există asistenţă medicală.

De ce ai ales Medicina?

Dr. Alina Jîjie: Am fost un copil cu idealuri mari. Trebuie să precizez că vin dintr-un sat din depărtările Moldovei, din Botoşani: comuna Vorniceni, foarte aproape de graniţa cu Ucraina. Tot ce ştiam era că trebuie să învăţ cât mai mult, să ajung cât mai departe.

Părinţii tăi ce lucrează?

Dr. Alina Jîjie: Tatăl meu este mecanic de sonde petroliere, dar acum are o moară de grâu, iar mama a lucrat în croitorie, în tinereţea ei - doar că, odată venită la ţară, cu tata, au început să muncească în agricultură.

Am făcut un liceu cu profil de ştiinţele naturii, chimie-biologie, unde toţi colegii din clasă voiau să fie medici, aşa încât aş zice că am fost influenţată şi de ei. Făcând atâta biologie, a început să-mi placă tot mai mult.

În liceu, mergeam la hala de carne, vorbeam cu măcelarii şi-i rugam să-mi păstreze organele interne de la porci, să le pot diseca chiar în timp ce învăţam, să văd exact despre ce studiez (râde). Mi-a plăcut atât de mult tot ce aflam şi învăţam!

La judeţeană, am dat peste o revistă de la Clinica Mayo, unde se vorbea despre radiologie intervenţională. Studiam imaginile din revistă şi încercam să-mi dau seama cum pătrund ei prin inimă (râde).

Mai târziu, tocmai pentru că eram atrasă de anatomie, am început să merg la Centrul de Excelenţă în Biologie, şi acolo am întâlnit un profesor care m-a ajutat să-mi placă totul şi mai mult, prin simpla pasiune pe care o punea în felul cum povestea, cum ne dădea mai departe informaţiile.

Totul era atât de logic şi de frumos, încât am zis că trebuie să încerc să intru la Medicină. Şi am început să învăţ singură. Nu am făcut pregătire, iar acum, cu mintea mea de om mare, realizez că am fost destul de inconştientă să mă arunc cu toată forţa, fără plasă de siguranţă. Toţi colegii din jurul meu făceau pregătire suplimentară, iar eu riscam să nu intru. Dar am reuşit. Cred că cel mai mult m-a ajutat faptul că îmi place să înţeleg.

Dacă nu era Medicina, ce era?

Dr. Alina Jîjie: Adevărul e că nu am prea avut un plan B. Depusesem dosarul şi la Facultatea de Jurnalism, mai ales că în liceu făcusem teatru, dar am zis că nu sunt potrivită pentru actorie, aşa că aş fi putut explora această zonă, a ziariştilor.  

Cum ai concluzionat că nu eşti potrivită pentru actorie?

Dr. Alina Jîjie: Îi vedeam pe câţiva dintre colegii din trupă cât de pasionaţi erau şi cât de natural intrau în personaj, în vreme ce eu trebuia să mă străduiesc mult mai mult să pot juca. Pe de altă parte, a fost o experienţă care mi-a plăcut foarte mult, era o modalitate de a mă destresa şi în acelaşi timp de a mă cunoaşte pe mine mai bine.

Pe de altă parte, m-am gândit că din tot ce am experimentat în trupă am rămas cu acea dezinvoltură necesară unui jurnalist, abilitatea de a mă integra mai uşor într-un mediu nou.

Dar, finalmente, am intrat la Medicină, iar aceasta era munca pe care mi-o doream pentru mine în viitor.

Şi mai e un detaliu aici: numele meu, Alina, a fost ales de fratele meu şi am crescut cu gândul că vine de la verbul „a alina”, ceea ce îmi dă o extra-responsabilitate în viaţă. Am luat-o ca pe o misiune.

A fost vreun moment când ai zis că nu mai poţi?

Dr. Alina Jîjie: De multe ori. Cred că în primii ani de facultate nu mi s-a părut foarte greu, eram obişnuită deja cu un volum foarte mare de învăţat. Când am ajuns în anul cinci de facultate, după patru ani în care pierdeam nopţile şi zilele cu învăţatul, dar încercam să mai am şi un pic de viaţă de student, am avut un moment în care, vreo jumătate de semestru, am fost extraordinar de obosită, nu mai reuşeam să respect programul de somn şi am simţit că nu mai pot.

Dar nu am dat înapoi, eram deja în anul cinci, mi-am dorit mult prea mult să devin medic, ajunsesem deja destul de departe, nu puteam să renunţ.

Şi am luat-o de la un nou capăt. Mai târziu, am renunţat la radioterapie şi am trecut în neurologie.

Ce este Caravana cu medici?

Dr. Alina Jîjie: Este un ONG care adună aproape în fiecare weekend, deja, o echipă, 20- 35 de medici rezidenţi şi studenţi la medicină, care merg în mediul rural şi oferă consultaţii gratuite. Caravana e împărţită pe trei tipuri de specialităţi: de medicină internă, de pediatrie şi de sănătatea femeii.

Tipul de caravană se alege în funcţie solicitarea care vine dinspre localitatea beneficiară.

Caravana de sănătatea femeii, de pildă, presupune consultaţii de ginecologie, cu recoltare de teste Babeş-Papanicolau, adică de screening pentru cancer de col uterin. Presupune şi screening-ul de cancer de sân, cu ecografii, cu posibilitatea ca femeile care au modificări pe ecografia de sân să primească vouchere de mamografie.

Caravanele de pediatrie sunt cele mai drăguţe, bineînţeles. Copilaşii primesc atenţia pediatrilor, dar şi a echipelor de oftalmologie sau stomatologie, moment în care primesc şi sfaturi legate de igiena orală.

La medicină internă intră toţi adulţii: cardiologie, medicină internă, uneori neurologie sau oftalmologie.

Pe lângă consultaţiile de specialitate şi ecografiile care se fac pacienţilor, analizele se recoltează cu ajutorul laboratoarelor Synevo, care au fost mereu alături de caravană, în fiecare an. Cu rezultatele acestor analize, ne revedem cu pacienţii, o săptămână mai târziu, alături de echipa completă şi cu consultaţiile aferente.

Eu eram în anul trei când am decis să mă implic în Caravana cu medici. Eram în sesiune, într-o perioadă în care nu aveam prea mult contact cu pacientul, chiar dacă începuseră cumva consultaţiile clinice. Destul de sătulă de teorie, îmi doream să văd şi să ajut oamenii îndeaproape. Şi, împreună cu Diana Păduraru şi Vlad Gheorghiu, am decis să facem voluntariat în acest proiect. Le-am trimis un e-mail celor de la Bucureşti, iar ei ne-au chemat în Deltă.

Am mers cu ei şi am văzut ce presupune o zi de îngrijiri medicale, în mediul rural, pentru pacienţi. Erau oameni care nu au fost niciodată la medic. Majoritatea nici nu au medic de familie, nu au cum să fie asiguraţi ca să aibă un medic de familie. Mi s-a părut incredibil să pot să ajut oamenii atât de aproape.

Atunci am realizat că vreau să ajut şi eu, să ajungem la cât mai mulţi oameni, iar dacă asta duce la prevenţia unor boli cardiovasculare sau neoplazii şi dacă acest exemplu din comunitate va fi preluat şi de alţii, atunci înseamnă că mi-am îndeplinit misiunea.

Un caz pe care nu-l uiţi?

Dr. Alina Jîjie: Era o pacientă care a venit la consult chiar în prima caravană la care am participat. Era de 60 şi ceva de ani şi avea în grijă de nepoţi, a căror mamă îi lăsase şi plecase în străinătate, fără să mai dea vreun semn vreodată, dar şi un fiu, de vreo 40 de ani, cu dizabilităţi.

Doamna venise la caravană fiindcă de ceva vreme avea sângerări vaginale, dar nu avea soluţii ca să ajungă la spital, fiindcă nu ştia cum ar putea să-i lase singuri pe fiul ei şi pe nepoţi. Mi s-a părut răvăşitor: avea o situaţie atât de grea, încât nu a putut să-şi ofere timp ca să se îngrijească.

Bineînţeles că sângerarea era produsă de un neoplasm, diagnosticat şi văzut ulterior.

Dar nu doar astfel de poveşti am văzut în caravană. La Cluj, a venit un domn care mi-a dăruit o poezie, pe care o păstrez şi acum.

De ce contează munca din caravană?

Dr. Alina Jîjie: Poate că munca din caravană nu face diferenţa pentru foarte mulţi oameni, dar pentru 10-15 dintre cei care ajung să fie consultaţi şi diagnosticaţi, sigur contează.

Contează şi pentru toţi cei cu care ajungem să stăm de vorbă, îi ascultăm, chiar dacă poveştile lor nu sunt neapărat legate de afecţiuni, dar interacţiunea cu noi înseamnă enorm.

Şi pentru mine contează, fiindcă îmi pare că e bunica mea în toţi.

Fotografii: Arhivă personală