Prof. dr. Alina Daniela Tănase este medic primar Hematologie cu supraspecializare în transplantul medular, Doctor în Ştiinţe Medicale, coordonator al Programului de Transplant Medular şi director medical al Institutului Clinic Fundeni din Bucureşti. Este medicul care a adus în Institutul Fundeni terapia revoluţionară, care învaţă celulele să lupte împotriva tumorilor şi să le distrugă şi crede cu tărie în vocaţie atunci când vine vorba despre Medicină.

Dintre toate meseriile posibile pe care le puteţi face în această viaţă - de pildă, cea de artist era o variantă - de ce aţi ales Medicina?

Prof. dr. Alina Daniela Tănase: Cred că Medicina este o meserie de vocaţie şi mai cred că te alege sau te ajută să o alegi. Sunt convinsă că nu poţi să faci Medicină performantă dacă nu eşti făcut să faci această meserie. Trebuie să ai o anumită structură să poţi face medicină de calitate. Şi nu toţi oamenii au această structură. De aceea avem categorii şi categorii de medici, fiindcă nu toţi au ales această meserie din vocaţie.

Dumneavoastră cum aţi simţit că este vocaţia dumneavoastră?

Prof. dr. Alina Daniela Tănase: Am o structură foarte empatică şi cred că mi-am dorit foarte tare să  am o meserie bazată pe cunoaştere. Cred că această combinaţie m-a dus către Medicină.

Şi mai departe cum aţi ales specialitatea?

Prof. dr. Alina Daniela Tănase: Specialitatea am ales-o ca o inspiraţie. Nu am plecat de acasă cu acest gând, să aleg hematologie. Aveam o poziţie bună la rezidenţiat, luasem un punctaj mare, puteam alege multe variante de specialităţi. Şi asta a fost ziua. Uneori drumurile ni se deschid. Eu cred în treaba asta.

Care a fost primul pacient care v-a rămas în minte?

Prof. dr. Alina Daniela Tănase: Mi-aduc aminte de primul transplant. Era un pacient tânăr, care nu a supravieţuit. A făcut o complicaţie majoră, care a dus la decesul pacientului. Şi cred că o să îl ţin minte toată viaţa. Este cumva, pentru toată echipa care a început această procedură, un pacient de care ne vom aminti tot timpul.

De ce?

Prof. dr. Alina Daniela Tănase: Fiindcă a fost primul. Fiindcă toată lumea s-a pregătit foarte mult pentru această procedură şi fiindcă m-a învăţat din primul moment că uneori nu poţi controla toate complicaţiile care apar. Ne dorim foarte mult să fie un succes fiecare dintre proceduri. Multe dintre ele sunt succese, doar că există şi pacienţi care fac complicaţii care le pun viaţa în pericol şi care uneori pierd lupta cu boala. Pacienţii ăştia rămân ai tăi. Rămân cumva acolo. Cred că pentru toate specialităţile fiecare dintre noi are cu el, în sufletul lui, toţi aceşti pacienţi pentru care a luptat şi pentru care nu a reuşit să învingă boala şi să-i scape de aceasta.

Mi se pare o lecţie foarte greu de acceptat când lucrezi cu performanţă înaltă, când te asiguri că toate lucrurile, la punct şi virgulă, la milimetru sunt exact cum trebuie să fie... Când pare că nimic nu are cum să meargă prost, pentru că au fost îndeplinite toate criteriile…

Prof. dr. Alina Daniela Tănase: Credeţi-mă că există şi reversul. Există pacienţi la care te aştepţi ca totul să meargă NEFAVORABIL, toţi indicatorii şi toate scorurile de risc cu care intrăm ne arată că avem şanse maxime să nu trecem prin această procedură complicată sau să ne oprim într-una din aceste complicaţii şi totuşi unii dintre aceşti pacienţi reuşesc să iasă la liman şi să scape de boală şi să fie, ani de zile, oameni fără boală.

Şi cum acceptaţi acest joc al imprevizibilului într-o zonă de foarte mare precizie?

Prof. dr. Alina Daniela Tănase: Încercând să controlăm cât putem de bine datele ştiinţifice, fiindcă doar pe acestea putem să controlăm, să fim extrem de stricţi în ceea ce priveşte datele ştiinţifice, în scorurile de risc, în evaluarea pacientului, în tot ce ne-a învăţat experienţa că va conta. Şi, de fapt, asta înseamnă şi experienţă de 20 şi ceva de ani: să ştii şi să încerci să oferi fiecărui pacient cea mai bună şansă în momentul în care este dânsul, în stadiul de boală al dânsului, fiindcă vine atât cu o boală malignă, dar vine şi cu alte boli asociate. Transplantăm acum pacienţi până în 70 de ani. Speranţa noastră de viaţă a crescut foarte mult, limita de vârstă s-a dus foarte mult spre pacienţii în vârstă şi atunci încercăm să încorporăm toate datele ştiinţifice pe care, la ora actuală, medicina le pune la dispoziţie, în cazul fiecărui pacient şi să găsim cea mai bună variantă pentru fiecare în parte. Lucrurile sunt foarte standardizate în meseria pe care o fac eu. Poţi să modifici puţin tipul de tratament. Şi, dacă vorbim de tratamentul citostatic, nici nu se poate modifica. Lucrurile sunt strict standardizate. Sigur că terapia suportivă o poţi modifica şi creşterea ratei de supravieţuire, la nivel international, este clar legată de această terapie suportivă, care a adus medicamente, noi antibiotice, noi antifungice, noi metode de a susţine organismul după această procedură. Dar, încă o dată, cred că trebuie să ne bazăm pe foarte multe date ştiinţifice şi să le coroborăm cumva în jurul fiecărui pacient.

Ce din structura dumneavoastră de artist vă ajută în munca de medic? Sau ce vă împiedică?

Prof. dr. Alina Daniela Tănase: Cred că îmi place frumosul şi încerc să găsesc frumos în orice lucru cu care mă întâlnesc. Încerc să le arăt şi pacienţilor şi colegilor mei că putem găsi frumosul în orice lucru mic din jurul nostru şi că ne ajută să vedem acest frumos, ne face ziua mai bună, indiferent câte probleme şi câte lucruri avem de făcut în ziua respectivă.

Poate fi ceva frumos în atâta suferinţă?

Prof. dr. Alina Daniela Tănase: Nu, nici vorbă. Nici vorbă. Suferinţa nu poate să fie frumoasă, dar poţi să te uiţi pe fereastra unui salon în care eşti izolat şi să vezi un lucru frumos. Am avut o pacientă al cărei soţ, fiind pompier utilitar, a pus un panou foarte mare pe blocul de vis-a-vis de fereastra salonului, pe care scria mare „Te iubesc, Maria!”. Pentru noi toţi a fost un zâmbet larg. Pentru noi toţi a fost o rază de soare. Deci, ne uitam la acel panou… a fost incredibil. Şi sunt sigură că şi pacientei i-a dat multă putere şi, de altfel, ea este, la ani de zile de la transplant, foarte bine. Dar nu mă gândeam la frumos în suferinţe. Exclus. Mă gândeam la frumosul din jurul nostru, la lucrurile mici pe care trebuie să le observăm şi care ar putea să ne aducă un zâmbet chiar într-o zi plină de suferinţă.

Ce vă învaţă meseria dumneavoastră? Sau cum vă schimbă ca om?

Prof. dr. Alina Daniela Tănase: Cred că ajungi să preţuieşti lucrurile mici. Cred că ajungi să te bucuri mai mult de un răsărit de soare sau de o floare frumoasă, decât de planuri de viitor. Cred că te bucuri mai mult de fiecare zi, de lucrul frumos care ţi se poate întâmpla în fiecare zi, chiar dacă este un lucru foarte mic, decât să te gândeşti la lucruri extraordinare, care se pot întâmpla în viitor. Cred că această meserie te învaţă să te bucuri de ziua de azi.

Cu cine vă certaţi când pierdeţi un pacient?

Prof. dr. Alina Daniela Tănase: Mă cert cu mine. Şi, dacă mă cert cu echipa, ne spunem lucruri, ne întrebăm lucruri, încercăm să găsim răspunsuri. Nu cred că e vorba de o ceartă.  Cred că este vorba de o emoţie negativă şi de o încercare de a găsi răspunsuri la „De ce s-a întâmplat aşa?”

Mă întrebam dacă vă certaţi vreodată cu Dumnezeu?

Prof. dr. Alina Daniela Tănase: Nu. Nu mă cert niciodată cu Dumnezeu. Cred că El este acolo şi îşi face treaba Lui. Şi nu cred că mă ajută să ne certăm.