Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuţă” din Cluj-Napoca (IOCN) împlineşte 95 de ani de existenţă şi marchează momentul printr-o serie de evenimente ştiinţifice.


Cu această ocazie, prof. dr. Patriciu Achimaş-Cadariu a afirmat că zeci de mii de pacienţi au trecut, în ultimii 20 de ani, pragul unităţii medicale, informează Agerpres.

„Din când în când, cred că trebuie să ne şi oprim şi să privim în urmă, să vedem ce am făcut bine, ce am făcut mai puţin bine. Până la urmă, munca noastră este zi de zi şi pacienţii nu au timp să aştepte nici weekend-uri, nici pandemii. (...) Adresabilitatea a crescut foarte mult şi pot să mă refer la ultimele două decenii, când zeci de mii de pacienţi ne-au trecut pragul”, a spus Patriciu Achimaş-Cadariu.

La rândul său, managerul IOCN, dr. Cătălin Vlad, a trecut în revistă principalele momente din istoria Institutului şi realizările de până acum.

„Pe partea administrativă, am încercat permanent să găsim soluţii, să atragem fonduri, am încercat să ne gospodărim, astfel încât echipa medicală să beneficieze de cele mai bune condiţii, obiectivul final fiind ca pacienţii noştri să beneficieze de un act medical de calitate, la standarde europene şi cu rezultate oncologice comparabile cu cele din vestul şi centrul Europei”, a spus Cătălin Vlad.

Aniversarea IOCN va fi marcată, în perioada 14-18 iunie, de o serie de evenimente ştiinţifice dedicate Oncologiei, sub genericul „Zilele Institutului Oncologic Prof. Dr. Ion Chiricuţă”, la care şi-au anunţat prezenţa personalităţi semnificative din România, Germania, Suedia, SUA şi Norvegia, care vor expune noutăţi din varii domenii ale acestei specialităţi medicale.

Workshopurile se vor desfăşura în trei săli ale IOCN, fiecare având moderatori proprii, în limbile română şi engleză. Sunt programate 22 de sesiuni, care acoperă întreaga arie de preocupări, de la cercetare la paliaţie, inclusiv ale rezidenţilor şi personalului mediu, se arată într-un comunicat al IOCN.

Cu această ocazie vor avea loc Forumul Naţional de Gineco-Oncologie, ediţia a VII-a, moderat de prof. univ. dr. Patriciu Achimaş-Cadariu, Conferinţa Societăţii Române de Chirurgie a Sânului şi Oncologie, ediţia a IX-a, precum şi o reuniune de etapă a Centrului Naţional de Competenţă în Domeniul Cancerului.





Oncolog