Într-o oră, la începutul programului de lucru, sala de aşteptare a clinicii Novo Medica din cartierul Cotroceni avea să se umple de pacienţi în căutarea unui specialist alergolog. În contextul unei specializări cu doar 170-180 de medici în toată ţara, Societatea Română de Alegologie şi Imunologie Clinică (SRAIC) este o comunitate mică, dar ”vie”, după cum ne mărturiseşte conf. dr. Roxana Bumbăcea, preşedintele SRAIC.

”Ziua este aşa cum ţi-o faci” ar putea fi motto-ul dnei conf. dr. Bumbăcea, care a ţintit mereu către calitate în tot ceea ce a făcut.

Cu dumneaei povestim astăzi în ”Interviul Săptămânii” despre viitoarele evenimente educaţionale marca SRAIC, dar şi despre eforturile Societăţii de a creşte numărul alergologilor din România, în contextul în care statisticile arată că 1 din 4 persoane va suferi de o afecţiune alergică.

 

MedicHub: În ce context aţi devenit preşedintele Societăţii de Alergologie şi Imunologie Clinică şi ce vă propuneţi să realizaţi în acest mandat de 2 ani?

Conf. dr. Roxana Bumbăcea: Am ajuns preşedinte SRAIC în mai 2017, când am candidat după ce am cântărit mult gestul respectiv. Am fost rugată mulţi ani să depun această candidatură, dar am simţit că nu am timpul necesar.

Aceasta a fost prima problemă. Ca să poţi fi în această poziţie, trebuie să poţi să îi acorzi timp. Nu este o poziţie numai de participare la nişte evenimente, este o poziţie care are în spate multă, multă muncă şi pregătirea unor apariţii sau luări de poziţii.

Aşa încât am făcut realmente ordine în viaţa mea, am creat spaţiu pentru aceste activităţi, am candidat şi, într-adevăr, am câştigat. Acesta a fost primul aspect foarte bun, am beneficiat de sprijinul şi încrederea oamenilor. Adevărul este că fiind alergolog de peste 20 de ani, eram deja destul de cunoscută.

Am fost, într-un fel, încurajată şi de faptul că a fost schimbat statutul şi noua candidatură este numai pe 2 ani, lucru care mi-a permis să mă gândesc că, dacă nu sunt la înălţimea aşteptărilor sau nu reuşesc să fac cât îmi propun, poate e bine să mă opresc după doi ani. Este un mandat scurt şi este mai uşor de perceput decât unul lung, în care te gândeşti cu oarecare teamă dacă reuşeşti să ţii pasul cu ce ai de făcut.

Primul ţel, şi asta am scris şi în mesajul cu care am candidat, a fost să schimb felul în care suntem percepuţi ca specialitate şi să acord vizibilitate acestei specialităţi. Şi am hotărât ca prin toate acţiunile şi prin puterea mea de a reprezenta această societate, să aduc în faţa altor specialişti, pentru că despre asta este vorba, tot ceea ce înseamnă acţiunile unui specialist alergolog în acest moment. Realmente, specialitatea aceasta este foarte mobilă, s-au schimbat foarte multe lucruri şi alţi specialişti nici nu îşi dau seama de progresele foarte mari şi de felul în care poate un alergolog să îi ajute pe ei în rezolvarea cazului.

Sigur că au fost şi obiective secundare, legate de organizarea societăţii, de creşterea numărului de membri, de identificarea practicienilor tineri care au un cuvânt de spus şi care nu sunt vizibili la nivel de societate; grupurile de lucru să fie mai active, să fie o societate vie etc.

Care sunt dificultăţile cu care se confruntă această specializare, care deţine un număr mic de practicieni?

Da, este o specialitate care are un număr mic de practicieni, 170-180 la nivel naţional, şi cu o repartiţie neuniformă, astfel încât există şi judeţe care au doar 1-2 alergologi. Deci, văduvite complet. Sigur că toată lumea conştientizează necesitatea specialiştilor alergologi, de la pacienţi până la alţi specialişti. Toată lumea simte dacă nu pe propria piele, atunci din experienţa prietenilor sau a rudelor, că în această specialitate numărul pacienţilor este foarte mare. Actualmente, se consideră că 1 din 4 oameni poate fi afectat de o reacţie alergică la un moment dat. Dacă facem un calcul scurt şi împărţim la numărul de specialişti, reiese clar că numărul de pacienţi posibil arondabili per medic este foarte mare.

Deci, prima consideraţie este că avem nevoie de noi specialişti şi asta facem acum, desfăşurăm o campanie de informare a autorităţilor, a Ministerului Sănătăţii, despre necesitatea creşterii numărului de rezidenţi pentru a avea mai mulţi specialişti în viitor. Aceasta este, bineînţeles, o acţiune de durată. Va dura minim 4 ani până vom avea noi specialişti.

Care a fost răspunsul din partea ministerelor?

Deocamdată numărul rezidenţilor de alergologie este în tendinţa anilor trecuţi, deci încă mic.

Să zicem că acest număr derivă dintr-o predicţie mai vechi şi, poate, se va modifica pentru anul viitor. Dar noi facem, la nivelul Ministerului Sănătăţii, multe acţiuni de informare pentru a schimba această faţă a specialităţii şi faţa nu poate fi schimbată decât prin medici. Din păcate, la momentul acesta, demarăm o acţiune ale cărei efecte se vor vedea pe termen mai lung.

Tocmai aţi lansat primul număr al revistei ”Alergologia”. Care a fost feedback-ul pe care l-aţi primit şi ce planuri de viitor aveţi pentru revistă?

Evenimentul a fost, înainte de toate, unul cu o conotaţie emoţională pentru mine. Tot citeşti diferite interviuri despre primul număr şi toată lumea spune că este precum naşterea primului copil, dar par lucruri desuete. Până nu ţi se întâmplă. Şi aşa a şi fost.

În general, nu mă emoţionez foarte uşor. Deşi am lucrat mult la acest număr, când l-am ţinut în mâini şi am văzut toată lumea din jurul meu care îl răsfoia, am avut o senzaţie de bine şi de lucru bine făcut.

Sigur că primul lucru, înainte să deschizi o revistă, te uiţi la coperta ei. Şi Alergologia are o copertă modernă, atractivă şi un conţinut bine structurat.

Şi, mai presus de orice, am avut bucuria unei foarte bune comunicări în redactarea ei.

Dintotdeauna am avut acest fel de a fi, nu pot să fac un lucru bine decât dacă şi comunic bine cu cei din jurul meu. Acum, cuvântul ”comunicare” a devenit, parcă, prea folosit şi şi-a pierdut sensul. Dar realmente am comunicat foarte bine cu echipa redacţională.

Şi încercăm să mergem mai departe cum ne-am propus, cu 4 numere pe an.

Care sunt proiectele de cercetare în care sunteţi implicată acum?

Sigur că, fiind cadru universitar, a trebuit de-a lungul timpului să dezvoltăm şi proiecte de cercetare.

De-a lungul timpului, întotdeauna a trebuit să găsesc colaboratori din centre de elită. Ideile vin din mai multe părţi şi scrisul proiectului decurge mult mai uşor când există o echipă. Şi am avut de-a lungul timpului câteva colaborări de succes.

Cea care a născut cele mai multe publicaţii a fost colaborarea cu prof. dr. Carsten Schmidt-Weber, aflat actualmente în Munchen, Germania.

Însă ceea ce mi-a dat un entuziasm extraordinar în ultima perioadă a fost colaborarea cu cel mai mare institut de cercetare din România, Oncogen, care se află în Timişoara şi care poate oferi oricărui om, care are o idee de cercetare, un proiect fezabil. Şi atunci, m-am alăturat eforturilor lor de a participa la proiecte internaţionale legate, în special, de clonarea alergenelor recombinate, un astfel de proiect fiind aflat în derulare la institutul lor. Am fost recent acolo, am purtat discuţii cu cercetătorii care vin din Viena pentru a supraveghea etapele proiectului şi care au, să zicem, un know-how perfect al mersului unor astfel de proiecte foarte mari.

Mi s-a părut că acolo există un viitor al cercetării în România. Şi asta mi-a dat un cu totul alt sentiment decât participarea, în trecut, în cadrul unor bucăţi mai mici din proiecte mari care se desfăşoară, cele mai multe, în afara ţării.

Care este scopul proiectului? Ce rezultate practice urmăreşte cercetarea?

Proiectul care se derulează acum la Oncogen vizează clonarea tuturor alergenelor recombinate din polenul de ambrozie, care a fost şi este încă foarte vehiculat ca infomaţie vis-a-vis de ce se întâmplă cu problematica alergiei la ambrozie în România şi are ca şi finalitate nu doar mai multe informaţii ştiinţifice legate de aceste tipuri de alergene, dar şi impact terapeutic în posibilitatea de conturare a unui nou vaccin terapeutic pentru alergiile la ambrozie.

Şi din acest punct de vedere, echipa de acolo, condusă de Dl Profesor Virgil Păunescu şi Dna Profesor Carmen Bunu, are un rol hotărâtor în coordonarea locală a proiectului.

Povesteam recent despre foarte multele schimbări cu care se confruntă specializarea dvs. Care sunt noile provocări pentru specialistul alergolog şi ce sfaturi aţi da unui coleg?

În primul rând, bolile nu mai arată întru totul aşa cum le găseşti ca descriere clasică în cărţi. Şi atunci, după ce te instruieşti, ai nevoie de un mentor bun cu care să stai şi să identifici toate particularităţile cazului respectiv, care îl scot din descrierea clasică pe care o găsim în cărţi cu toate componentele uşor reconoscibile.

Al doilea aspect ar fi că progresele în identificare alergenelor fac ca testele diagnostice să nu mai folosească vechile extracte cu care clinicienii erau obişnuiţi. De exemplu, nu se mai folosesc mixurile de alergene, se lucrează cu alergene individuale.

Suntem şi în etapa diagnosticului molecular. Nici măcar alergenul individual nu mai este folosit pentru un diagnostic perfect, ci o bucăţică din acela pentru a identifica exact epitopul principal declanşator al răspunsului alergic. Aşa încât, un pic trebuie să ţinem pasul cu vremurile, care înseamnă în primul rând acumularea cunoştinţelor şi, în al doilea rând, înţelegerea şi utilizarea testelor potrivite.

Nu putem realiza acest lucru decât informându-ne permanent şi accesând ghidurile momentului.

În această idee, care sunt evenimentele medicale pe care le veţi organiza în 2018 în colaborare cu alte specializări?

Am gândit ca pe lângă evenimentele specifice specialităţii noastre să organizăm şi unele de interfaţă cu alte specialităţi. Pentru 2018 sunt două evenimente, deocamdată. Unul este în colaborare cu Societatea de Medicină Internă, celălalt cu Societatea Română de Pneumologie.

În cadrul primului, avem un simpozion în care patru speakeri bine aleşi ai Societăţii noastre prezintă o tematică de interes pentru medicii internişti, care vor fi cea mai mare parte a auditoriului respectiv, iar pentru cel de-al doilea eveniment, cu Societatea de Pneumologie, acum facem programul. Aici, într-adevăr, patologia comună este destul de mare şi putem acoperi relaxat foarte multe subiecte comune şi ne gândim acum ca fiecare specialitate să aducă pentru cealaltă informaţii actuale şi, într-un fel, diferite de ceea ce ştiu.

Vă duc acum un pic în trecut. Cum aţi ales această profesie şi, apoi, specializarea?

Am fost prima generaţie de medici specialişti alergologi ca şi specialitate de sine stătătoare. În sensul că mai există colegi care au o vârstă mai mare decât a mea, care au făcut alergologia ca o a doua specialitate. Eu am fost parte din prima generaţie care a dat examen şi a intrat în specialitatea Alergologie ca primă specialitate.­­­

În ce an se întâmpla acest lucru?

Am intrat în specialitate în anul 1992. De atunci, alergologia este în România specialitate de sine stătătoare. Şi acest lucru se mai întâmplă doar în vreo şase ţări europene. Deci, în cele mai multe, este a doua specialitate.

Vă daţi seama că alegerea a fost complicată pentru că, la momentul respectiv, nu era atât de bine precizat ca acum “obiectul de activitate” al acestei specialităţi. Şi atunci, mărturisesc că alegerea a avut un grad de risc. În sensul că eu proveneam dintr-o clinică foarte bună, probabil cea mai bună clinică de medicină internă, condusă de profesorul Gherasim. Eram foarte ambiţioasă şi voiam să fac o specialitate în ramura medicinii interne. Când am văzut locurile respective la examenul universitar, m-am gândit că ar putea fi o alegere potrivită. Am riscat şi am câştigat.

În timp, însă, mereu am spus că nu puteam să fac o alegere mai bună şi acest lucru îl simte oricine mă cunoaşte. Nu mi-am pierdut nici o secundă entuziasmul în faţa acestei specialităţi. O fac cu mare plăcere şi am crezut întotdeauna că am luat cea mai bună decizie.

Problema cu a insufla acest entuziasm tinerilor este uşor mai dificilă pentru că alegerea lor este dictată de mulţi alţi parametri.

Discutam recent cu colegii mei că motivul pentru care alergologia nu se ia printre primele este şi acela că această specialitate nu are nici un fel de spor. Oamenii se gândesc şi la bani, este altă lume. Cu toate acestea, nu contenesc în a pleda pentru frumuseţea acestei specialităţi.

Cât despre ceea ce faci după ce termini pregătirea în specialitate, cred că am arătat prin pledoaria mea că sunt mulţi pacienţi alergici de monitorizat…. Doar că, există această reţinere de a alege alergologia ca specialitate şi din faptul că, nefiind inclusă în programul celor 6 ani de învăţământ de facultate, studenţii nu conştientizează exact cu ce se ocupă, ce înseamnă, care sunt bolile arondate. Există un singur curs opţional.

Acesta ar fi un alt obiectiv, să fim mai penetranţi în învăţământul universitar, nu doar în cel post universitar.

Aveţi un motto după care vă ghidaţi în viaţă?

Nu ştiu dacă ”motto” este cuvântul potrivit, principiul de bază este să fac foarte bine ceea ce fac şi să nu recurg la compromisuri. Asta am încercat întotdeauna.