Directorul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Botoşani, dr. Monica Adăscăliţei, face un apel către medicii de familie din judeţ, în special către cei care îşi desfăşoară activitatea în centrele de permanenţă, ca să sprijine sistemul medical de urgenţă în cel de-al patrulea val al pandemiei.
Directorul DSP a declarat că personalul medical cu studii superioare din unităţile de primiri urgenţe este deficitar - iar angajaţii sunt epuizaţi, pe fondul activităţii intense de tratare a pacienţilor diagnosticaţi cu noul coronavirus, informează Agerpres.
„Fluxul de pacienţi la UPU şi Camera de primiri urgenţe de la Spitalul Municipal Dorohoi este extrem de mare, şi medicii au nevoie şi de sprijin (...) Vom sesiza medicii de familie, cei care sunt în centrele de permanenţă, să vină în sprijinul colegilor de la UPU şi Camera de primiri urgenţe de la Spitalul Municipal Dorohoi, să vină şi ei să ajute la triajul pacienţilor. Adresabilitatea în centrele de permanenţă, după cum ştiţi, în mare parte este zero”, a spus Adăscăliţei.
Reprezentanta DSP susţine că deficitul de medici se resimte şi la Secţia de pneumologie sau la cea de boli infecţioase.
„Deficitul de personal este mare pentru că, ştiţi foarte bine, în ultimul an s-au pensionat foarte mulţi medici. Sunt şi medici care au plecat. Avem şi un medic de la Secţia de boli infecţioase care a plecat la Suceava. Avem şi medici din Urgenţe care, indiferent de motive, s-au transferat în judeţele vecine. (...) Sunt cinci medici la Secţia de boli infecţioase la Botoşani care deservesc toţi bolnavii şi consultă toţi bolnavii care sunt COVID pozitivi, care trec prin Unitatea de Primiri Urgenţe şi ulterior sunt dirijaţi către Secţia de boli infecţioase pentru consult de specialitate” a adăugat Monica Adăscăliţei.