Din aceeași categorie
Au fost 1.770 de alegători înscrişi pe listele de votare, din care prezenţi la vot – 1.369. S-au înregistrat 1.348 voturi valabil exprimate, 12 voturi nule şi niciun vot alb, se arată pe site-ul UMFCD.
Număr total de voturi valabil exprimate pentru candidatul prof. univ. dr. Viorel Jinga a fost de 1.348, fiind astfel depăşit cvorumul necesar.
Într-o postare pe pagina de Facebook a universităţii se precizează că pentru mandatul 2024-2029, singura candidatură depusă a fost cea a prof. univ. dr. Viorel Jinga. La data de 8 decembrie, cu ocazia depunerii candidaturii, a avut loc dezbaterea publică şi prezentarea planului managerial „Consolidarea drumului Universităţii către statutul de lider regional european”.
Sursă foto: Facebook Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”
umf carol davilarealegere rectorprof. univ. dr. viorel jinga
UMFCD, prima poziţie între universităţile şi instituţiile de cercetare din ţară
Florentina Ionescu
Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti ocupă prima poziţie între universităţile şi instituţiile de cercetare din ţară.
...Dumitru Prunariu s-a întâlnit cu studenţii medicinişti din Bucureşti
Florentina Ionescu
Cursul de Fiziologie spaţială, organizat vinerea trecută de Disciplina Fiziologie Medicală, în colaborare cu CieH al Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, a avut o semnificaţie aparte.
...