Spitalul Anadolu Medical Center, multispecializat în diagnostic şi tratament pentru toate tipurile de cancer, împreună cu VIPMED International, organizează, pe data de 7 martie, la Bucureşti, un seminar oncologic gratuit dedicat femeilor, cu tema „Pandemia afecţiunilor oncologice – costul invizibil al COVID-19”.


Evenimentul, organizat la Hotel Novotel, începând cu ora 10.30, va avea ca invitaţi cinci experţi de renume internaţional din Turcia, care vor aduce în discuţie cele mai noi abordări în diagnosticarea şi tratarea afecţiunilor oncologice feminine, se arată într-un comunicat.

Pandemia a avut un impact negativ asupra sănătăţii femeilor din România, fiindcă accesul la servicii medicale esenţiale a fost îngreunat, iar multe vizite medicale au fost amânate. Aceste probleme au dus la o amplificare a afecţiunilor medicale existente, în timp ce multe cazuri noi au rămas nediagnosticate timp de aproape un an.

„Din cauza situatiei pandemice, aproximativ 30% dintre pacienţii oncologici trataţi la Anadolu Medical Center, printre care se numără şi românce, au ajuns la spitalul din Turcia în stadii avansate ale bolii. Cancerul la sân a fost cel mai întâlnit, acesta ocupând primul loc ca incidenţă în rândul populaţiei feminine din România. Cancerul ovarian s-a aflat, de asemenea, în topul cancerelor feminine tratate de medicii de la Anadolu Medical Center, în contextul în care româncele minimizează sau ignoră necesitatea consultului ginecologic regulat, a simptomelor, dar şi a metodelor de testare. În România, rata de diagnostic tardiv în cancerele din sfera ginecologică (cancer de col, ovarian, endometrial etc.) este una dintre cele mai ridicate la nivel european. De exemplu, peste 70% din cazurile de cancer ovarian sunt depistate în stadii avansate”, a declarat Narcisa Marinescu, director general VIPMED.

Cu cât diagnosticul este întârziat şi problemele progresează, cu atât tratamentul devine mai complex şi mai costisitor, iar în unele cazuri, şansele de recuperare completă sunt reduse.

În cadrul seminarului oncologic, specialiştii vor dezbate subiecte precum: abordarea multidisciplinară şi cele mai noi tratamente oncologice şi chirurgicale pentru cancerul de sân, utilizarea radioterapiei intraoperatorii (IORT) pentru cancerul de sân, screening-ul, prevenţia şi managementul cancerului de col şi endometrial, precum şi rolul medicinii nucleare în diagnosticarea, stadializarea şi urmărirea cancerelor ginecologice.

Fiecare prezentare va fi urmată de o sesiune de Q&A, în care medicii vor răspunde la întrebările participanţilor. Organizatorii oferă şi posibilitatea unor discuţii unu la unu între medici şi paciente, după încheierea  discuţiilor publice.

Evenimentul va fi prezidat de prof. dr. Metin Cakmakci, profesor în chirurgia sânului şi chirurgie gastrointestinală, preşedintele Centrului Academic de Chirurgie a Sânului din cadrul Anadolu Medical Center. Printre ceilalţi vorbitori se numără:

  • Prof. dr. Hale Basak Caglar, specialist oncologie radiologică şi directorul Departamentului de Oncologie Radiologică al Centrului Medical Anadolu;
  • Prof. dr. Kezban Berberoglu, profesor în medicină nucleară şi directorul Departamentului de Medicină Nucleară al Centrului Medical Anadolu;
  • Prof. Sinan Karaaslan, medic specialist oncologie;
  • Prof. Taylan Senol, profesor în ginecologie oncologică.

 

 


Ginecologia (1)