Comisia juridică a Senatului a acordat, în unanimitate, raport negativ unei iniţiative legislative de dezincriminare a posesiei de canabis pentru consum propriu în limita a 3 grame şi înlocuirea sancţiunilor penale cu pedeapsa contravenţională cuprinsă între 1.000 şi 3.000 de lei.


Propunerea legislativă este iniţiată de un grup de deputaţi neafiliaţi, membri ai REPER. Deputaţii propun ca sumele provenite din aplicarea amenzilor să fie folosite pentru finanţarea programelor naţionale de prevenire şi asistenţă medicală, psihologică şi socială a consumatorilor de droguri, informează Agerpres.

„Proiectul nu este menit să susţină consumul de droguri, ci să-l combată. (...) Hai să lăsăm zeci de mii de cadre MAI, ca atunci când vor identifica pe cineva pe stradă ca având asupra lui canabis în limita a trei grame, să aplice o (...) amendă usturătoare, iar cei 14 procurori, care acum se ocupă de mii de dosare, să poată să se focalizeze asupra traficului. Trebuie să încurajăm DIICOT să îşi facă treaba combătând traficul”, a spus deputatul Andrei Lupu, în şedinţa Comisiei juridice.

Vlad Zaha, prezentat de Andrei Lupu ca criminolog specializat la Oxford în combaterea traficului de droguri, a explicat că in alte ţări „prohibiţia totală a drogurilor a eşuat”.

Preşedintele Comisiei juridice din Senat, Cristian-Augustin Niculescu-Ţâgârlaş, consideră că proiectul are, ca tehnică legislativă, „foarte multe sincope”.

„Eu nu pot să susţin, în România zilelor de astăzi, ca tineretul, pentru o simplă contravenţie, să poată consuma şi deţine până până la trei grame. (...) Eu nu vreau să-mi asum asupra tineretului şi a stării naţiunii mele a astfel de situaţie”, a adăugat Ţâgârlaş.

Propunerea legislativă va intra în dezbaterea plenului Senatului, prim for sesizat în acest caz.

 

 


ORL