Societatea Naţională de Medicina Familiei (SNMF), cu sprijinul Grupului de vaccinologie al SNMF, reafirmă că vaccinarea este cea mai bună soluţie accesibilă în prezent, pentru a se reveni la normalitate.
Reprezentanţii SNMF consideră că e important să informeze cu privire la aspectele esenţiale, menite să asigure succesul etapei de extindere a procesului de vaccinare împotriva COVID-19 - etapă care urmează să se desfăşoare în cabinetele medicilor de familie, se arată pe pagina de Facebook a Societăţii.
„Sunt doua paliere clar conturate care necesită ajustare în acest moment: comunicarea publică şi implicarea directă a medicilor de familie”, arată biroul executiv al SNMF. În opinia reprezentanţilor medicilor de familie, campania de comunicare publică şi educaţie despre vaccin şi vaccinare ar trebui:
- Să folosească efectiv cât mai multe resurse disponibile şi să fie diversificată;
- Să explice pe înţelesul fiecărui cetăţean importanţa vaccinării rapide şi masive a populaţiei;
- Să adapteze mesajele la nevoile identificate de corpul medical şi la solicitările pacienţilor. „Aceste nevoie se conturează clar prin simpla urmărire a listelor de aşteptare din platforma ROVACCINARE, liste care indică evident şi clar tipurile de vaccin acceptate în prezent”;
- Să promoveze încrederea în toate vaccinurile pe care statul le pune la dispoziţie pentru imunizare, fără a încerca impunerea unui anumit tip de vaccin. „O astfel de impunere va determina o reacţie de respingere în masă, greu de remediat în timp”, arată SNMF.
În documentul Societăţii, se mai arată că, „pentru a asigura flexibilitate”, vaccinarea în cabinetele medicilor de familie necesită ajustarea suportului legislativ:
- Reprezentanţii legali sunt cei capabili să decidă cum se va desfăşura, în mod optim, procesul de vaccinare în cabinet, în funcţie de organizarea existentă, pentru a nu perturba activitatea curentă şi a evita pierderea inutilă a dozelor de vaccin;
- Distribuţia vaccinului în cabinet;
- Asigurarea logisticii necesare;
- Simplificarea sistemului de contractare, programare şi raportare;
- Stabilirea unui tarif echitabil, calculat transparent.
„Reafirmăm disponibilitatea medicilor de familie pentru implicare directă în procesul de vaccinare, în calitate de medici care, pânã în prezent, au fost şi sunt principalii vaccinatori în România”, se mai arată în document.