Un studiu al cercetătorilor de la Institutul de Genetică al Universităţii din Londra (UCL) din Marea Britanie arată că mutaţiile coronavirusului nu cresc transmisibilitatea acestuia. Concluzia a fost trasă în urma analizei a peste 15.000 de genomi SARS-CoV-2, potrivit Medical News Today.


Cercetorii spun că, de la apariţia SARS-CoV-2 la sfârşitul anului 2019, virusul a acumulat mutaţii în codul său genetic, care includea ARN monocatenar. Existau îngrijorări că unele din aceste mutaţii ar creşte transmisibilitatea virusului, adică acesta s-ar răspândi mai repede în rândul populaţiei. Însă, oamenii de ştiinţă susţin că nu există dovezi că vreuna dintre mutaţiile recurente ale virusului ar duce la creşterea transmisibilităţii virale.

„Pe măsură ce un număr tot mai mare de mutaţii sunt documentate, oamenii de ştiinţă încearcă să afle dacă oricare dintre ele ar putea face virusul mai infecţios sau mai mortal, deoarece este vital să înţelegem astfel de schimbări cât mai devreme”, explică prof. François Balloux, autorul studiului.

După ce au cercetat probele adunate de la 15.691 de genoame SARS-CoV-2, de la pacienţii de pe întregul glob, oamenii de ştiinţă au identificat 6.822 de mutaţii diferite. Dintre acestea, 273 s-au produs în mod repetat şi independent.

Pentru a determina dacă mutaţiile ar putea sau nu să crească capacitatea virusului de a se răspândi în rândul oamenilor, cercetătorii au modelat arborele evolutiv al SARS-CoV-2. Apoi, au analizat dacă descendenţii unui virus cu o mutaţie anume s-ar putea răspândi mai repede.  

„Am folosit o tehnică nouă pentru a determina dacă virusurile cu mutaţia nouă sunt transmise într-un ritm mai mare şi am constatat că niciuna dintre mutaţiile virusului nu se răspândeşte”, a mai spus prof. François Balloux.