Alegerea specialităţii, alegerea drumului de urmat în viaţă, reprezintă un moment crucial din viaţa oricărui medic. Este momentul în care el trebuie să îşi evalueze dorinţele, aspiraţiile, dar şi aptitudinile şi limitele, este momentul în care trebuie să ia o hotărâre în privinţa carierei de urmat. De ce ar alege un tânăr absolvent medicina de familie ca specializare? Poate pentru că îi oferă un câmp vast de activitate, o diversitate de pacienţi şi patologii neîntâlnite în nicio altă specialitate, o flexibilitate a activităţii şi un grad de libertate mai mare decât în alte specialităţi.
Ca medic de familie poţi să îţi dezvolţi abilităţi ulterioare, să aprofundezi anumite domenii sau anumite aspecte ale activităţii medicale, poţi să dai frâu imaginaţiei şi să organizezi activitatea cabinetului în funcţie de nevoile pacienţilor şi ale comunităţii. Din păcate însă, autorităţile nu recunosc în prezent rolul important, de pilon de bază, pe care îl are medicul de familie în asistenţa medicală a unei ţări. Remuneraţia proastă, sancţiunile nejustificate, îngrădirea drepturilor şi lipsa de recunoaştere a abilităţilor medicilor de familie constituie, probabil, cele mai solide argumente care ar determina tinerii absolvenţi să se depărteze de această specialitate. Şi pe bună dreptate se naşte întrebarea: să aleg sau nu medicina de familie?
Medicul de familie este prin excelenţă medicul dedicat omului şi comunităţii. Nu există specialitate în care să se realizeze apropierea şi comunicarea cea mai eficientă a medicului cu persoana sănătoasă sau bolnavă. În România, medicii au multe de învăţat în ceea ce priveşte comunicarea şi relaţia cu pacienţii; subiectul este complex şi complicat, astfel încât putem considera că suntem în stadiul de pionierat în acest domeniu. Medicul de familie, prin natura profesiei lui, este cel mai apropiat de sufletul omului, îi cunoaşte personalitatea, problemele sociale, familiale, culturale sau de altă natură; poate folosi unele dintre aceste elemente în scopul încurajării, vindecării, motivării pacientului. Un medic care nu ştie să asculte, care nu reuşeşte să treacă peste bariere etnice, sociale sau culturale, care nu reuşeşte să înţeleagă pacientul, probabil că nu va reuşi să fie un bun medic de familie. El ar trebui să fie medicul întregii familii, să deţină vaste cunoştinţe medicale în ceea ce priveşte patologia, de la nou-născut până la vârstnicul de 80-90 de ani. Trebuie să deţină cunoştinţe de bază în toate domeniile medicale şi chirurgicale, să poată acorda primele măsuri de ajutor în orice situaţie. Cu siguranţă, este mult mai uşor să acoperi un domeniu medical restrâns, pe care poţi să îl aprofundezi şi pe care poţi să îl actualizezi mereu. Dar, din păcate, această specializare şi supraspecializare a fragmentat omul în multiple sisteme şi organe şi de multe ori nu se are în vedere întregul, se tratează boala, se tratează afecţiunea, dar nu se tratează omul. Singurul medic care este capabil să ia în considerare toate aspectele medicale, fiziologice sau patologice, sociale, psihologice, culturale sau de altă natură ale pacientului este medicul de familie.
Medicului de familie îi revine un rol important în diagnosticarea, dar şi în urmărirea şi monitorizarea evoluţiei bolii unui pacient, precum şi în asigurarea prevenţiei şi în promovarea stării de sănătate fizică şi psihică. El este cel care vede individul periodic, urmărind, monitorizând astfel starea de sănătate sau surprinzând afecţiuni, ideal, cât mai aproape de debutul lor. Medicul de alte specialităţi vede pacientul episodic, îi prescrie tratament, dar cel care supraveghează evoluţia în timp este cu siguranţă medicul de familie; el se poate bucura astfel de satisfacţia actului medical. Poate că nicio altă specialitate nu oferă mulţumirea sufletească a lucrului bine făcut, aşa cum se întâmplă în medicina de familie. Menţinerea sănătăţii, prevenirea îmbolnăvirilor, supravegherea bunei evoluţii a unei afecţiuni sunt fapte care te bucură şi îţi oferă satisfacţii maxime. Nu este doar actul medical de moment, este ceva mai presus şi mai preţios: oferirea unei vieţi decente şi liniştite în ciuda unei eventuale boli, educarea şi comunicarea cu pacientul fiind mereu la îndemâna medicului de familie. Pentru mulţi poate că aproape vei face parte din familie, vor avea încredere deplină în tine şi vei fi un model pentru ei. Desigur, există şi reversul medaliei, pentru că orice pădure îşi are uscăciunile ei... pacienţi mai puţin educaţi, recalcitranţi… confraţi care ne subapreciază specialitatea, deşi nu suntem cu nimic mai puţin pregătiţi decât ei, care deţin cunoştinţe doar într-un domeniu limitat. Dimpotrivă, având cunoştinţe vaste din toate domeniile, avem judecata clinică mult mai integrală şi mai complexă, tratând omul ca un tot şi nu fragmentat în organe şi sisteme. Şi atunci, repetăm întrebarea retoric: A fi sau a nu fi medic de familie?