Dragi colegi,
Din păcate, perioada grea în care ne aflăm nu numai că nu pare să se apropie de final, dar este în aceste luni şi mai grea. Oboseala celor care de luni bune luptă în continuu cu necunoscutul este firească şi greu de înţeles cu adevărat de cei care nu sunt „în prima linie”. Un maraton extrem de dificil, fără pauze, în care consumul fizic este dublat de epuizarea emoţională, pentru că ei luptă cu necunoscutul, pentru că paşii în cunoaşterea „inamicului” se fac prin sacrificii umane, pentru că deznădejdea dă adesea târcoale.
Dar ştim rezultatele profesionalismului şi dăruirii lor – sute de mii de pacienţi infectaţi cu SARS-CoV-2 s-au vindecat, unii dintre ei după perioade de luptă grea. Recunoştinţa pentru abnegaţia lor nu trebuie să fie doar a celor salvaţi, ci a tuturor. Şi ea trebuie dublată de grija de a-i proteja şi noi pe ei.
Ne reîntâlnim, aşadar, la sfârşitul unui an dificil, cum speram să nu cunoaştem. Şi, pentru a vă muta gândul de la COVID-19, cuvânt care ne-a acaparat viaţa, vă oferim un nou număr al revistei ORL.ro, cu noutăţi ştiinţifice şi premiere medicale generate sau nu de pandemie. Ştiinţa a mers totuşi înainte, chiar dacă drumul are noi repere – telemedicină, rigurozitate mai mare a consulturilor şi intervenţiilor chirurgicale, dar, cel mai important, colaborarea cercetătorilor. Pentru prima dată, informaţia circulă în timp real între echipele de cercetători, în încercarea de a limita efectele tragice ale noului tip de infecţie şi de a găsi o soluţie care să oprească pandemia.
În plus, sperăm să ne întâlnim virtual în primăvară, la o nouă ediţie a Forumului ORL.ro, cu o temă actuală şi, sperăm, interesantă.
Până atunci, vă doresc Sărbători de iarnă cât mai liniştite, cu SĂNĂTATE şi speranţă într-un An Nou mai bun!