Mai mulţi angajaţi ai Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Harghita s-au alăturat protestului desfăşurat la nivel naţional. Sindicaliştii de la Ambulanţă sunt nemulţumiţi că în noua lege a pensiilor nu li se mai recunoaşte faptul că lucrează în condiţii deosebite şi, prin urmare, nu pot beneficia de pensie anticipată.


Liderul Ambusan Harghita, Reszeg Attila, a declarat pentru Agerpres că oamenii au protestat în curtea staţiei centrale, la Miercurea-Ciuc, pentru a-şi exprima nemulţumirea faţă de legea pensiilor.

„Au spus că nu lucrăm în condiţii speciale şi nu putem să beneficiem de pensie anticipată, deşi lucrăm împreună cu pompierii, cu poliţia la multe cazuri şi ei nu numai că au pensie anticipată, au şi pensie specială pentru asta. (...) Cine poate la 65 de ani să urce cu 20-30 de kilograme de echipament la etajul patru şi după aceea să care un pacient de 80-100 kg jos, la ambulanţă? (...) Sunt sigur că unii pot, dar majoritatea nu”, a spus Reszeg Attila.

El a adăugat că la protest au participat doar angajaţii care nu lucrau, activitatea Serviciului de Ambulanţă Judeţean nefiind afectată.

Protestele angajaţilor de la Ambulanţă vor continua şi în zilele următoare.

 

 



Pediatru