Angajaţii Casei de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti (CASMB) şi cei ai caselor judeţene de sănătate au protestat miercuri, 8 noiembrie, între orele 9.00 şi 16.00, în faţa sediilor instituţiilor, nemulţumiţi de salarizarea din sistem.


Pe perioada protestului, angajaţii Casei au asigurat doar urgenţele, precum serviciile pentru duplicarea cardurilor de sănătate, aprobări pentru aparate de oxigen, stome sau servicii necesare gravidelor ori persoanelor cu dizabilităţi, informează Agerpres.

Protestele angajaţilor din CNAS, CASMB, OPSNAJ şi Caselor judeţene de Sănătate au demarat la data de 2 noiembrie şi sunt susţinute de Federaţia Sindicatelor Caselor de Asigurări de Sănătate, afiliată la Blocul Naţional Sindical (BNS).

Sindicaliştii susţin că decizia de a protesta pe o perioadă nedeterminată survine ca urmare a faptului că, după luni de zile de dialog şi de aşteptare, au constatat că pentru cei mici ca număr, în ciuda răspunderilor sociale majore pe care aceştia le au, nu se găsesc soluţii, însă sunt găsite „soluţii satisfăcătoare şi imediate” pentru cei mari.

BNS, FSCAS şi conducerea CNAS au încercat rezolvarea problemelor de salarizare din această instituţie, promovând un proiect de lege pentru a genera suportul legislativ necesar corecţiilor salariale, în condiţiile în care salariaţii din aceste instituţii nu au beneficiat de niciun fel de creştere salarială din 2018 până în prezent. Aceasta, în ciuda faptului că, în perioada pandemiei de COVID-19, instituţia a funcţionat la capacitate maximă cu toţi salariaţii săi pentru a putea să asigure finanţările necesare tuturor furnizorilor de servicii de sănătate implicaţi, se arată în comunicatul BNS.

Sursă foto: Facebook Blocul Naţional Sindical 





Alergologia