Caravana mobilă a Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” va poposi în 12 comune din judeţul Bacău, oferind localnicilor servicii medicale gratuite pentru depistarea timpurie a tuberculozei.


Prefectul Lucian Bogdănel a declarat că aparatura de radiologie modernă permite diagnosticarea şi a altor 14 tipuri de afecţiuni pulmonare, informează Agerpres.

„În prezenţa mai multor primari şi asistenţi comunitari, dar şi a personalului medical de specialitate din cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie şi Direcţiei de Sănătate Publică am diseminat, astăzi, informaţiile relevante privitoare la campania menţionată, solicitând tuturor celor implicaţi în plan local mobilizarea cât mai consistentă a populaţiei şi îndrumarea cetăţenilor către serviciile medicale gratuite oferite de caravana institutului”, a declarat precizat prefectul.

Comunele în care va fi prezenta caravana, în perioada 3 - 28 iulie, sunt Brusturoasa, Mănăstirea Caşin, Parava, Gura Văii, Podu Turcului, Ştefan cel Mare, Huruieşti, Stănişeşti, Horgeşti, Filipeni, Plopana şi Valea Seacă.


 

 

ORL