Liderii Federaţiei Sanitas spun că nu vor renunţa la calendarul de proteste anunţat până când principala lor revendicare, de majorare a salariilor cu 20% pentru toţi angajaţii din sistemul de sănătate, nu va fi rezolvată de guvernanţi.


Precizările au venit din partea preşedintelui Sanitas, Leonard Bărăscu, şi a prim-vicepreşedintelui, Iulian Pope, după o întâlnire cu premierul Marcel Ciolacu, la lucrările Consiliului Naţional al Federaţiei, informează Agerpres.

„Premierul (...) ne-a propus un grup de lucru tehnic care să cuprindă cele trei ministere (Muncă, Sănătate, Finanţe - n.r.)”, a spus Leonard Bărăscu. Potrivit acestuia, premierul nu le-a avansat sindicaliştilor un calendar al posibilelor majorări de salarii.

Liderul Sanitas a precizat că, joi, 18 ianuarie, 250 de reprezentanţi ai federaţiei vor picheta Ministerul de Finanţe.

Prim-vicepreşedintele Sanitas, Iulian Pope, a subliniat că federaţia sindicală este în interiorul unui calendar de proteste deja anunţat.

„Trebuie să ştiţi, cum i-am anunţat şi pe reprezentanţii Guvernului, că nu renunţăm la principala noastră solicitare: 20% pentru toţi lucrătorii din sistemul sanitar. Asta este principala noastră cerere, restul lucrurilor le putem discuta, rezolva în perioada următoare”, a declarat Pope.

Întrebaţi dacă ar fi dispuşi să renunţe la mişcările de protest în cazul în care guvernanţii le-ar oferi o creştere salarială mai mică faţă de cea revendicată, respectiv 10%, liderii sindicali au precizat că nu.

„Nu, minimul este 20%, este o hotărâre a Consiliului Naţional pentru tot acest an, pentru toţi lucrătorii din sistemul sanitar, pentru toate categoriile profesionale, inclusiv personalul TESA”, a spus Iulian Pope.






Alergologia