S-a finalizat prima misiune umanitară de anul acesta, din cadrul programului de chirurgie cardiovasculară pediatrică de la Spitalul Clinic Sanador. Prin acest proiect, copiii din România cu boli congenitale ale inimii care necesită rezolvare chirurgicală beneficiază de tratamente moderne, salvatoare de viaţă, în deplină siguranţă, la ei acasă.


În această misiune au fost operaţi 7 copii, cu vârste cuprinse între 7 luni şi 13 ani, toţi cu malformaţii grave ale inimii şi ale vaselor mari: tetralogie Fallot, defecte de sept atrial şi ventricular, canal atrioventricular, stenoze valvulare. Toate intervenţiile s-au realizat cu succes, fără complicaţii, micuţii pacienţi fiind transferaţi rapid din Secţia de Terapie Intensivă în secţia de specialitate, de unde urmează să fie externaţi în scurt timp, se arată într-un comunicat.

Misiunea umanitară este compusă dintr-o echipă dedicată de chirurgi cardiovasculari, medici anestezişti şi de terapie intensivă, cardiologi, perfuzionişti şi asistenţi medicali specializaţi din Marea Britanie, coordonată de dr. Şerban Stoica, chirurg cardiovascular de origine română, medic primar la Spitalul Universitar din Bristol.

Intervenţiile de la Sanador sunt realizate împreună cu echipa Centrului de excelenţă în chirurgia cardiovasculară condusă de prof. dr. Victor Costache, directorul Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară de la Spitalul Clinic Sanador.

„Scopul acţiunii noastre este de a suplini un mare deficit de resurse materiale şi umane care există în acest moment la nivelul sistemului sanitar românesc, în raport cu nevoia reală de servicii medicale de specialitate, mai exact în sfera intervenţiilor chirurgicale cardiace pediatrice. Prin fiecare acţiune a noastră în această direcţie, contribuim la redarea speranţei de viaţă unor copii care trebuie să-şi redobândească autonomia şi, pe viitor, să se bucure de independenţa deplină, ca adulţi sănătoşi”, a declarat prof. dr. Victor Costache.

„Scopul acestor misiuni este dublu. Pe termen scurt, încercăm să rezolvăm cazuri şi copii care uneori chiar depăşesc momentul indicaţiei chirurgicale, deci există necesitatea de a acţiona rapid pentru anumiţi pacienţi. Credem că este important să avem şi noi o contribuţie la tratamentul unor copii care sunt pe listele de aşteptare. Scopul mai general este să avem şi în România o permanenţă chirurgicală în abordarea patologiei cardiace congenitale. Credem că este o reintrare în normalitate, trebuie să încercăm să construim ceva împreună”, a declarat dr. Şerban Stoica.

Toate intervenţiile din cadrul misiunilor umanitare se fac în primul bloc operator complet digitalizat din România – şi sunt realizate pro bono de echipele medicale implicate, se precizează în comunicat.

Micuţii pacienţi beneficiază apoi de condiţiile optime oferite de cea mai avansată secţie de terapie intensivă din sistemul medical privat.

Prima misiune de chirurgie cardiovasculară pediatrică de anul nu ar fi fost posibilă fără sprijinul oferit de Fundaţia „Mereu Aproape”, Fundaţia Polisano şi Fundaţia Sanador, se precizează în comunicat.

Chirurgia cardiovasculară pediatrică este un domeniu deficitar în prezent în România, fiind nevoie, în cele mai multe cazuri, de trimiterea copiilor cu malformaţii congenitale ale cordului pentru tratament în centre medicale din străinătate, cu eforturi financiare mari, care însă nu pot asigura tratamentul necesar tuturor copiilor cu boli ale inimii, se mai arată în document.

„Ne propunem ca, anul acesta, să operăm cel puţin 60 de copii cu boli cardiovasculare. (...) Cred că este mult mai simplu pentru familia unui copil cu o boală cardiovasculară gravă să fie operat în cele mai bune condiţii în România decât să găsească o soluţie în străinătate”, a spus prof. dr. Victor Costache.

 



Pediatru