Doritorii sunt invitaţia la controlul dermatoscopic gratuit care va fi efectuat de medici în perioada 4-8 iulie, la Mamaia, în cadrul campaniei de prevenire a cancerelor de piele „Soare fără pete”.


Campania, aflată la a VIII-a ediţie, se derulează, în organizarea Asociaţiei OncoPacienţilor PHOENIX, la beach-barul de pe plaja Hotelului Tomis din Mamaia, se arată într-un comunicat. 

„Ne dorim să subliniem încă odată importanţa protecţiei solare şi a controalelor dermatologice regulate în cancerul de piele”, arată organizatorii, într-un comunicat.

„Acest tip de cancer este printre cele mai întâlnite şi grave la nivel global şi se estimează că, dacă nu se iau măsuri imediate, în Europa va afecta aproximativ 40% din populaţie până în anul 2040”

Depistat timpuriu, cancerul de piele se poate trata. Dar, pentru a putea fi depistat la timp, populaţia trebuie să conştientizeze, să se informeze din surse medicale sigure şi să cunoască atât regulile autoexaminării pielii, cît şi să meargă la medic la cel mai mic semn, se mai subliniază.

Programul campaniei e următorul:

-Joi, 4 iulie, orele 17.00-19.00

-Vineri, 5 iulie, 9.30-11.30/ 17.00-19.00

-Sâmbătă, 6 iulie, 8.30-10.30/ 11.00-13.00

-Duminică, 7 iulie, 8.30-10.30/ 11.00-13.00

-Luni, 8 iulie, 9.30-11.30/ Seara opţional

 

 


Oncolog