Sistemul endoscopic împreună cu aparatul din dotarea Spitalului Clinic CF Timişoara au fost achiziţionate cu fonduri europene, prin programul POIM destinat dotării unităţilor sanitare. Echipamentul din dotarea Secţiei de Medicină Internă, Compartimentul Gastroenterologie, se utilizează atât în scop de diagnostic, cât şi terapeutic.


Enteroscopia spirală motorizată se foloseşte îndeosebi la detectarea şi tratarea afecţiunilor intestinului subţire. Aparatul este prevăzut cu un tub fin, flexibil, asemănător unui colonoscop, însă mai subţire, pe care se fixează o spirală ce permite avansarea, retragerea, dar şi plierea uşoară a intestinului subţire. La unul dintre capetele mânerului este amplasat un motoraş integrat care învârte spirala spre celălat capăt, se arată pe pagina de Facebook a spitalului timişorean.

Dispozitivul are ataşată o cameră video HD prevăzută cu o lumină foarte puternică. Enteroscopul spiral motorizat este conectat la un turn endoscopic de ultimă generaţie care oferă vizualizarea de imagini la o calitate superioară (4K).

„Trebuie spus că enteroscopia este examenul endoscopic gold standard pentru diagnosticul, dar şi pentru tratamentul afecţiunilor la nivelul intestinului subţire. (...) Aparatul pe care îl folosim permite recoltarea de biopsii, obţinerea, practic, a unui fragment bioptic, ce este apoi analizat de histopatologi. În plus, se pot efectua diferite tehnici intervenţionale. De exemplu, oprirea unei hemoragii prin aplicarea de hemoclipsuri, coagularea cu argon plasmă sau excizia de polipi”, a spus conf. dr. Christian Banciu, medic primar gastroenterologie şi medicină internă, şef Secţie Medicină Internă – Spitalul Clinic CF Timişoara.

Enteroscopia se recomandă doar în cazul în care rezultatele colonoscopiei şi ale gastroscopiei sunt negative, dar pacienţii prezintă hemoragii oculte (nu pot fi observate cu ochiul liber, dar apar la analizele de laborator) în materiile fecale, care au o provenienţă nespecificată, existând suspiciunea unor sângerări la nivelul intestinului subţire. Acestă sângerare inexplicabilă este principala indicaţie pentru examinarea cu ajutorul enteroscopului, se precizează în postare.

„Aparatul pe care-l avem în cadrul Compartimentului de Gastroenterologie este primul şi, la ora actuală, singurul din România, şi are mai multe avantaje. Pe de-o parte reduce timpul de investigare, urmare a motorizării. (...) Totodată, prin folosirea CO2, se limitează riscul complicaţiilor în cazul tratamentului leziunilor descoperite. Enteroscopia motorizată poate fi efectuată retrograd, abord mai simplu, fiind asemănător cu o colonoscopie. (...) Investigaţia necesită o pregătire anterioar de o zi şi se face cu sedare uşoară. Există însă şi abordarea aterogradă, cu anestezie generală, care impune prezenţa unui medic de terapie intensivă”, a adăugat conf. dr. Christian Banciu.

Sursă foto: Facebook Spitalul Clinic CF Timişoara




Medic