Trei grupuri electrogene au fost recepţionate şi puse în funcţiune în cadrul proiectului „Consolidarea infrastructurii Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad în contextul creşterii gradului de securitate la incendiu”, în valoare de 9,8 milioane de lei.


Proiectul a presupus montarea a trei grupuri electrogene, care deservesc secţiile din strada Andrenyi Karoly nr 2-4, Piaţa Mihai Viteazul nr 7-8, respectiv strada Stephan Ludwig Roth precum şi modernizarea şi extinderea reţelei de fluide medicale a SCJU Arad, se arată pe pagina de Facebook a unităţii medicale.

„Cu ajutorul fondurilor europene am reuşit să înlocuim grupurile electrogene vechi, care nu puteau asigura întreaga funcţionalitate a spitalului atunci când se înregistrau întreruperi de energie electrică. Cele trei grupuri au capacitate diferită, în funcţie de numărul de clădiri/spaţii deservite. Este un pas spre normalitate, deosebit de important, deoarece ne ajută să asigurăm bună desfăşurare a activităţii medicale - mai ales în blocurile operatorii şi în secţiile de terapie intensivă - în condiţii de siguranţă”, a declarat ec. Florina Ionescu,  manager SCJU Arad, citată în postare. 

Sursă foto: Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad





Alergologia