Autorităţile din Turcia anunţă că, în cadrul campanie naţionale de vaccinare, a început administrarea celei de-a treia doze de vaccin anti-COVID-19 lucrătorilor din domeniul sanitar şi persoanelor de peste 50 de ani.
Persoanele care corespund criteriilor se pot programa pentru a primi a treia doză de vaccin, informează agenţia Xinhua, preluată de Agerpres, în condiţiile în care cazurile de infectare cu varianta Delta sunt în creştere în Turcia.
Comitetului Ştiinţific Consultativ pentru Coronavirus din ţara respectivă a decis ca persoanele care au fost infectate cu coronavirus să se poată vaccina după 3 luni, în loc de 6. „Acest lucru ar creşte semnificativ nivelul de anticorpi şi protecţia actuală”, a arătat ministrul Sănătăţii, Fahrettin Koca.
Turcia a lansat programul de vaccinare la nivel naţional în ianuarie. Au fost imunizaţi cu prioritate lucrătorii din domeniul sanitar şi persoanele vârstnice, cu serul dezvoltat de Sinovac Biotech din China. În program a fost inclus recent vaccinul Pfizer-BioNTech.
Potrivit celor mai recente date, peste 50 de milioane de doze de vaccin anti-COVID-19 au fost administrate în Turcia, care are o populaţie de 83 de milioane de locuitori.